Cei mai mulți dintre studenții care vor începe anul I la studii de licență sau master în cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în următorul an universitar, trebuie să plătească taxe de școlarizare cu 20-50% mai mari decât în actualul an școlar. Creșterile cele mai mari, care duc aproape la o dublare a taxelor față de nivelul de acum, se înregistrează la Inginerie, unele dintre facultățile de Teologie, dar și la Sociologie și Asistență socială. Cele mai mici creșteri se înregistrează la Științe cognitive (Facultatea de Psihologie), la masteratele de Psihologie sau Ingineria informației (Facultatea de Matematică-Informatică), potrivit datelor incluse în decizia prin care Senatul UBB a aprobat aceste taxe.
- Edupedu.ro prezintă, mai jos, noile taxe aplicate la nivel le licență și master din anul universitar 2026-2027 și creșterea față de nivelul aplicat acestora.
Singura facultate unde nu au fost aplicate deloc creșteri la master și la unele specializări de licență este cea de Teatru și Film, unde taxele se situau deja peste pragul de 6.500 de lei, vizat acum ca țintă de „aliniere”. La Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, la Master și la una dintre specializările de licență, unde taxele sunt deja apropiate de acest prag, creșterea este simbolică.
Senatul UBB a aprobat majorarea taxelor în data de 16 februarie și a precizat că această majorare se va aplica etapizat, în următorii doi ani. Instituția arăta, atunci, că majorarea este „obligatorie” și urmărește alinierea taxelor la nivelul alocației bugetare din finanțarea instituțională – finanțarea de bază plus finanțarea suplimentară –, anume la 6.500 de lei pe an pentru studiile de licență și master. Dar UBB preciza că această creștere va fi realizată în două etape, cu o diferență de cel puțin 50% în plus față de nivelul actual în următorul an universitar.
- Între timp, hotărârea Senatului a fost publicată pe site-ul instituției și semnalată de aceasta pentru Edupedu.ro, pe post de răspuns la o solicitare transmisă la începutul lunii, cu privire la majorările propuse de facultăți – vezi mai mult despre cum a fost tratată această solicitare aici.
Decizia Senatului UBB menționează și o serie de reduceri pentru studenți din medii sociale afectate, pentru cei care sunt și angajați ai universității sau pentru ale categorii, dar menționează că acestea nu se aplică în mod cumulativ, ci „în cascadă”, pentru fiecare an universitar.
Creșterile se aplică exclusiv studenților care încep anul I al fiecărui ciclu de studii – licență, masterat, doctorat, precizează universitatea.
Față de aceste majorări, studenții din Cluj au anunțat un protest în data de 25 februarie 2025, acuzând că Senatul UBB „a adoptat cea mai mare creștere a taxelor de școlarizare din ultimii ani, în ciuda opoziției unitare a întregii comunități studențești”.
Noile taxe de școlarizare pentru studii de licență și masterat și creșterea față de anul în curs, decise de Senatul UBB:
Matematică:
- Matematică – 4.500 lei (licență) – 5.000 lei (master). Creștere: +50% master, +39% master
- Matematică-informatică 3 ani – 5.500 lei (licență). Creștere: +25%
- Matematică-informatică 4 ani – 6.000 lei (licență) Creștere: +20%
- Informatică – 6.400 lei (licență, master). Creștere: +28% la licență, +33% la master
- Inteligență artificială – 6.400 lei (licență). Creștere: +28%
- Ingineria informației – 6.000 lei (licență). Creștere: +20%
- Masterat didactic informatică – 6.400 lei Creștere: +33%
- Masterat didactic matematică – 5.000 lei Creștere: +28%
Psihologie și Științele Educației:
- Psihologie – 5.500 lei (licență). Creștere: +22%
- Științe cognitive – 5.750 lei (licență). Creștere: +15%
- Psihopedagogie specială, Pedagogie, Pedagogia învățământului primar – 5.200 lei (licență). Creștere: +36%
- Masterat toate specializările Psihologie – 5.750 lei. Creștere: +15%
- Masterat toate specializările Științe ale Educației – 5.300 lei. Creștere: +36%
Teatru-Film:
- Artele Spectacolului – 6.500 lei (licență). Variație: +0%
- Teatrologie – 6.500 lei (licență). Creștere: +30%
- Cinematografie-foto-media – 8000 lei (licență). Variație: +0%
- Filmologie -6.500 lei (licență). Creștere: +30%
- Diverse masterate – 6.500-8000 lei. Variație: +0%
Facultăți cu valori unitare ale taxelor:
Fizică: 5.100 (licență, master) lei. Creștere: +41%
Chimie și Inginerie chimică: 5.500 lei (licență, master). Creștere: +22%
Biologie și Geologie: 5.000 lei (licență, master). Creștere: +42% pentru licență, +31% pentru master
Geografie: 5.250 lei (licență, master). Creștere: +50%
Știința și Ingineria Mediului: 5.300 lei (licență, master). Creștere: +33%
Istorie și Filosofie: 4.000 lei (licență, master). Creștere: +33%
Științe Politice, Administrative și ale Comunicării: 5.700 lei (licență, master). Creștere: +16%
Litere: 5.400 lei (licență master). Creștere: +50%
Drept: 6.000 lei (Licență, master). Creștere: +20%
Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor: 6.500 lei (licență, master). Creștere: +32% pentru toate specializările de licență cu excepția „Informatică economică”, +1,5% pentru această specializare și pentru Master (unde taxele anterioare erau deja de 6.400 lei, aproape de pragul de 6.500 lei vizat acum)
Educație Fizică și Sport: 5.500 lei (licență), 6.000 lei (master). Creștere: +22% licență, +25% master
Studii Europene: 4.900 lei (licență), 5.050 lei (master). Creștere: +48% licență, +40% master
Sociologie și Asistență Socială: 6.000 lei (licență, master). Creștere: +71%
Business: 5.300-5.600 lei la licență, funcție de specializare, 6000-6.500 lei master, funcție de specializare. Creștere: + 33% la licență și master
Teologie Ortodoxă: 4.800 lei (licență), 5.100 lei (master). Creștere: +60% licență, +41% master
Teologie Greco-Catolică: 4.500 lei (licență), 4.800 lei (master). Creștere: +80% licență, +60% master
Teologie Romano-Catolică: 4.700 lei (licență), 4.800 lei (master). Creștere: +88% licență, +60% master
Teologie Reformată și Muzică: 4.500-4.800 lei (licență) funcție de specializare, 4.700-5.000 lei (master) funcție de specializare. Creștere: +50/+80% la licență, +67%/+28% la master
Inginerie: 5.500 lei (licență), 6.000 lei (master). Creștere: +83% la licență, +87% la master
Științe Medicale și ale Sănătății: 5.000-5.500 (licență) funcție de specializare, 5.000-6.500 (master) funcție de specializare (înființată în 2025, nu are afișate date pentru actualul an)
