Teodor-Florin Cilan, până acum prorector, a obținut la limită voturile necesare pentru a deveni rector la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, în turul 2 / Alegerile au fost reluate după ce fostul rector Ramona Lile, reales în decembrie, nu a fost confirmat în funcție, în urma unei decizii de plagiat

Teodor Florin Cilan / Foto: captură - Youtube

Conferențiarul Teodor-Florin Cilan a obținut, miercuri, voturile necesare pentru a fi ales rector al Universității „Aurel Vlaicu” (UAV) din Arad, într-un al doilea tur de scrutin, după ce, în primul tur desfășurat luni, 25 martie, niciunul dintre cei trei candidați înscriși nu a obținut numărul necesar de voturi. Cilan l-a înfruntat pe Grigorie Sanda în acest tur în cadrul alegerilor din cadrul UAV, reluate după ce precedentul scrutin, soldat cu victoria rectorului de până acum, Ramona Lile, a fost invalidat prin neconfirmarea acesteia de către ministrul Educației.

În alegerile de miercuri, Teodor-Florin Cilan a obținut voturi 119 voturi, adică exact numărul în baza căruia se stabilește rezultatul alegerilor universitare – numărul consemnat în comunicatul de presă al universității ce anunță deznodământul scrutinului. Acum două zile, pragul menționat în comunicatul privind rezultatele alegerilor fusese de 114 voturi (din totalul de 227 de alegători înscriși).

Contracandidatul Grigorie Sanda a obținut, acum, 85 de voturi, cu doar două mai mult decât obținuse în primul tur. Eventualele contestații pot fi depuse tot astăzi.

Teodor Florin Cilan, conferențiar universitar, este prorector din 2017, ocupând, astfel, această poziție în ultimele mandate ale Ramonei Lile la conducerea universității. Anterior, a fost decan al Facultății de Științe Economice (CV, Plan managerial). Grigorie Sanda a fost, din 2017, decan al Facultății de Științe Economice (CV, Plan managerial). Revista 22 a scris că, în aceste alegeri, fostul rector, Ramona Lile, l-a însoțit „pe favoritul ei, Sanda Grigorie, conferențiar de un an”.

Foto: © RoibulDreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Exit mobile version