O serie de metode de evaluare și feedback pe care un profesor le poate folosi la clasă au fost exemplificate într-un scurt interviu de profesoara Delia Maier, profesoară de Limba și literatura română la Școala Gimnazială Ioanid din București, potrivit radioromaniacultural.ro.
„Practic, evaluarea nu ar trebui să sperie pe nimeni și nu ar trebui să ne debusoleze, să ne descumpănească sau să ne alarmeze, pentru că ea este, de fapt, centimetrul progresului și calea de a obține feedback în tot ceea ce facem. De aceea există foarte multe forme de evaluare care intervin în relația profesor-elev. Unele sunt mai sistematizate, unele sunt mai rapide”, a spus Delia Maier.
Profesoara a vorbit despre nevoia profesorului de a obține permanent feedback de la elevi, „atât pentru a regla procesul didactic, cât și pentru mine ca profesor, pentru propria creștere, aș zice eu”.
„Dacă predau, înseamnă că trebuie să și evaluez. Dacă construim un conținut împreună, înseamnă că trebuie să îmi dau seama cum anume l-am construit și asta impune să ajung și la evaluare”, explică Delia Maier despre necesitatea procesului de evaluare ca parte integrantă a demersului educativ.
Metodele de evaluare depind de fiecare profesor în parte, de cum își personalizează activitatea, mai spune cadrul didactic, care vorbește despre câteva dintre tipurile de evaluare și feedback pe care le folosește la clasă.
„Putem să plecăm de la un feedback rapid, dat în timpul lecției, prin metoda, să zicem „Facebook” – like, dislike, îmi place, nu-mi place, sunt cumva la mijloc.
Sau metode rapide, folosesc, de pildă, uneori, un ghemotoc de hârtie sau o minge foarte ușoară și sistematizez o serie de întrebări cu elevii. Răspunde – aruncă – întreabă – plec de la o întrebare a mea, pasez mingea elevului, care răspunde la întrebare, care formulează la rândul său altă întrebare pentru un coleg și pasează mingea mai departe. Și tot așa în 5 minute pot să obțin o grilă destul de rapidă a ceea ce s-a întâmplat la oră.
Dincolo de aceasta, când se acumulează mai multe conținuturi, când suntem la capătul unei perioade în care am lucrat pe dezvoltarea competențelor, este firesc să mai aplicăm și câte un test formativ. Acesta este deja mai structurat, timpul lui de lucru este stabilit, elevii vor obține un feedback concretizat și în notă, pe marginea testului se pot stabili măsuri remediale.
Ca metode alternative de evaluare, pe care le utilizez frecvent – rapoarte, dezbateri, prezentări realizate de copii, proiecte cu diverse durate, executate individual, în perechi, în echipe sau chiar proiecte ale întregii clase, uneori, când atingem conținutul din domeniul competenței interculturale, să zicem, sau pe la lectură.
De asemenea, la finalul unei unități de învățare, în general, ne îngăduim timp pentru recapitulare, revizuirea materiei și încheiem cu o evaluare sumativă, menită să oglindească felul în care am parcurs respectiva unitate de învățare. Ce ne-a ieșit, ce nu ne-a ieșit, unde mai avem de insistat, pentru că evaluarea devine, în proces, parte a creșterii noastre, pe marginea rezultatelor ei putem proiecta mai departe, sau uneori putem să ne oprim și să construim mici planuri redresive, să proiectăm un pachet de instrumente remediale, să oferim, cu alte cuvinte, un feedback personalizat. La capătul unui an de învățare, putem să încercăm și un test sumativ mai amplu, ca să primim o evaluare a parcursului nostru de-a lungul anului. La începutul anului putem să aplicăm teste inițiale, ca să vedem de unde plecăm la drum cu elevii”, spune profesoara Delia Maier.
„La ieșirea din sistem se aplică teste cu un caracter destul de obiectiv. Evaluările sistemice, adesea cu elemente de standardizare, care sunt menite să descrie situația absolvenților unui ciclu de învățământ. Aici mă refer la examenele naționale, Evaluarea Națională de la clasa a VIII-a și Bacalaureatul.
Ca pași intermediari, la clasa a II-a, a IV-a și a VI-a se aplică în sistem evaluări standardizate, care, din păcate, sunt prea puțin băgate în seamă, simt eu, pentru că se ignora adesea că, dincolo de faptul că ele nu sunt purtătoare de note, ci de descriptori și de calificative, ar putea să ofere informații prețioase cu privire la ce este de făcut cu acei copii care nu fac față foarte bine învățării sau curriculumului școlar.
Asta ar fi, pe scurt, paleta evaluărilor, de la simplu la complex, de la 2 minute la sfârșitul unei lecții, până la evaluările mari, de ansamblu”, încheie profesoara.