Razele soarelui de toamnă târzie se strecoară printre ramurile dezgolite ale teilor din fața liceului. Se aude soneria și nu peste mult timp un fluviu de adolescenți se revarsă pe trotuar și îl învăluie pe trecătorul gânditor.
Dascăl cu ceva ani în spate, trecătorul nostru se simte bine în tumultul adolescentin ce-l înconjoară cu glume, ghidușii, fraze rostite pe jumătate și nelipsitele device-uri.
Îi vine în minte zicerea poetului: „Nu speriați frumoșii-adolescenți/Chiar dacă nu-s adeseori decenți/Și poartă prin foaiere drept chipiu/Cocoloșitul veacului sicriu.”(Lucian Avramescu)
Evident, curentul de adolescenți se deplasează cu viteză mai mare, iar la semafor se face aglomerație.
În fața trecătorului nostru o siluetă feminină elegantă și de o distincție care nu poate trece neobservată se apropie de semafor. Primul gând care-i vine lui Andrei este legat de sensul și locul creaturii în acest amalgam.
Una dintre elevele din grup strigă: „La o parte, trece doamna profesoară!” și-i îmbrâncește pe băieți. Colegii râd și emfatic fac loc doamnei care, vizibil stingherită de zicerea tinerei și mai ales de privirile celorlalți trecători, trece mai departe, renunțând (probabil) la traversare. Unul dintre colegii fetei strigă după doamna care făcuse deja câțiva pași pe trotuarul ce cotea după centenara clădire: „Este Carina X-ulescu, de la a zecea nu știu care!”
Privirea lui Andrei îi țintuiește pe tineri. Probabil că zecile de ani petrecuți printre elevi au călit privirea aceea, astfel încât, fără să fie întrebată, fata bravează: ”Ce-am zis? N-am făcut nimic!”
Atunci dascălul nostru a avut o trăire aproape… epifanică. Și-a amintit câteva fragmente de ziceri contemporane:
„România va mai avea un hop financiar imens, pentru că încep să se pensioneze decrețeii, pentru că ne-am asumat să creștem cheltuielile de apărare spre 5% din PIB în 2035” – Radu Burnete (via Agerpres)
„Pentru tot mandatul, imediat ce stabilizăm lucrurile astea, putem să ne uităm și la alte lucruri, care sunt de asemenea foarte importante și foarte complicate: cum să facem un învățământ eficient pe toate nivelurile, cum să facem un sistem de sănătate care să fie eficient.” – Nicușor Dan.
„O egalitate perfectă nu există. (…) Și s-a început cu… asta a fost o întrebarea pe care multă lume a pus-o: de ce începeți cu noi? Pentru că asta era cel mai ușor și mai ușor de pus în practică.” – Nicușor Dan.
„Preocuparea mea este ca oamenilor educației să le fie bine într-un nou sistem educațional, nu în sistemul actual care generează niveluri de analfabetism funcțional care ne paralizează țara și care trebuie reformat paradigmatic.” – Daniel David
Încercând să-i înțeleagă pe decidenții zilei (oare ei se înțeleg pe sine?) Andrei nu se poate abține să se întrebe:
E posibil ca un consilier prezidențial să se exprime public folosind cuvântul „decreței” la adresa unei întregi generații de români care se apropie de 60 de ani? Nu cumva este cel puțin lipsă de respect? Sau poate este chiar și altceva? Știe absolventul de SNSPA ce…
Când Președintele Republicii afirmă că s-a început cu profesorii deoarece „asta era cel mai ușor și mai ușor de pus în practică”, înseamnă că măsurile au fost gândite, s-au realizat analize și au fost asumate efectele asupra calității educației, ignorând orice urmă de decență în aplicarea măsurilor deja hotărâte – a se vedea hotărârile consiliilor de administrație ale școlilor, ale inspectoratelor, deciziile de încadrare pentru anul școlar 2025-2026 emise pentru titulari etc. De asemenea, perioada în care s-au pus în aplicare a fost aleasă conștient în perioada de concedii a cadrelor didactice, cu ignorarea procedurilor legale privind constituirea catedrelor, vacantarea și ocuparea lor. Oare va analiza cineva vreodată legalitatea modului de desfășurarea a acestor proceduri?
În ceea ce privește noul sistem educațional, cel (posibil) reformat paradigmatic de dl D.D., până acum nu am auzit nimic nou, nu am văzut nicio măsură care să reformeze sistemul. Mai mult, nu se întrezărește nici măcar o idee de reformă, ca să nu mai vorbim de vreun termen asumat rezonabil sau alt semn…
Palidele interpelări parlamentare primesc invariabil răspunsul imuabilei reduceri de posturi, însoțită de creșterea ponderii orelor predate de titulari și scăderea ponderii normelor la plata cu ora, marea realizare în educație. Acestea sunt consecințe evidente ale creșterii normei de predare (la același salariu) cu până la 25% și nu reprezintă bază pentru creșterea calității. Acest gen de răspuns poate mulțumi doar pe cei care cred (probabil erau dintotdeauna convinși) că faptul că profesorul titular de geografie care predă matematică (pentru care nu este calificat) sau cel titular pe catedra de engleză care predă fizică (pentru care nu este calificat) ș.a.m.d. ar fi reprezenta un factor pozitiv pentru educația (adică e mai bine decât dacă fiecare disciplină ar fi predată de profesori calificați, chiar dacă nu sunt titulari). Sau poate asta o fi paradigma schimbării și noi nu ne-am prins. N-ar fi de mirare, oricum ni s-a spus prea des cât de slab pregătiți suntem.
Sau poate Prim ministrul și ministrul Educației cred că a trecut neobservat faptul că amestecă voit în comunicarea publică norma didactică (prevăzută de lege, pe care au schimbat-o cu nonșalanță) – care era în limitele mediei europene, iar acum a depășit această medie, în condițiile în care clasele din România sunt mai numeroase, iar profesorii de sprijin lipsesc – cu numărul de zile de școală (numărul de zile pe care îl petrec elevii la școală), care este stabilit prin ordin de ministru și care este inferior mediei europene. Acest lucru (numărul de zile de școală/structura anului școlar) este exclusiv în responsabilitatea ministerului și nu face obiectul intervenției profesorilor.
Andrei, și nu numai el, consideră că numărul de vacanțe și „plasarea” lor, multiplele „punți”, la fel ca toată tevatura din jurul programelor cu laptele, voucherele de vacanță, mărul, mierea, cornul și altele… din școli, dincolo de aspectele benefice evidente implică și multe alte fațete care nu sunt străine intereselor comerciale, ba dimpotrivă, sunt determinate de acestea.
Așadar, nu profesorii stabilesc numărul de zile de școală ci – se pare – mai mult industriile de toate felurile.
Profesorii din preuniversitar nu au lobby-ști și nici… vicepremieri. Poate ar trebui să aibă?
Sigur, se poate replica faptul că fragmentarea textelor pentru a extrage citatele de mai sus poate schimba sensul și semnificația mesajului. Andrei a citit integral, de mai multe ori interviurile și acesta este sensul la care a avut acces.
Protagoniștii zicerilor anterioare au aceeași reacție ca adolescenții de la semafor- „Ce-am zis? N-am făcut nimic!”. Ei au cele mai bune intenții și nimic altceva nu contează, mai mult chiar, ei au vocație mesianică, ne arată calea cea dreaptă, care în mod evident este și singura…
Măsurile aplicate în educație au adâncit diferențele, au crescut riscurile asociate unor indicatori, au scăzut predictibilitatea și mai ales contribuie la demotivarea cadrelor didactice și la scăderea încrederii lor în decidenți. Adică exact ce mai lipsea, zdruncinarea oricărei baze pentru (o eventuală) reformare a sistemului. Dar poate are dl. ministru oameni noi pentru sistemul nou, reformat paradigmatic.
La toate acestea se gândea Andrei când semaforul se făcu verde… la pietoni.
Dar doamna profesoară nu a mai traversat, a ales să continue pe trotuar și să traverseze pe la colțul următor al colegiului secular.
S-a lămurit, tot acolo ajunge!
________________
Despre autor: Mihai Fârtat este profesor titular la Școala Gimnazială Nr. 4 Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea, cu grad didactic I și 40 de ani vechime la catedră.
Nota redacției: Opinia profesorului este importantă și vă încurajăm ca, dacă aveți ceva de spus, să ne trimiteți articolul dumneavoastră pe redactie@edupedu.ro. Ideile și opiniile exprimate în aceste articole nu sunt neapărat și cele ale redacției.
Foto: ID 27271297 © Monkey Business Images / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
