Două eleve care au susținut proba de limba română de la Bacalaureat 2026, azi, 29 iunie, au avut nevoie de asistență medicală din cauza căldurii excesive, potrivit unui răspuns al Inspectoratului Școlar București, la solicitarea Edupedu. Purtătoarea de cuvânt a ISMB, Camelia Lepădat, a precizat că „le-a fost acordată asistență de către personalul medical prezent în centrul de examen, după care au continuat susținerea probei în condiții de siguranță”.
- Amintim, calendarul examenului de BAC 2026 a fost modificat, în premieră, din cauza codului roșu de caniculă. Toți absolvenții de liceu vor susține examenul la matematica sau istorie miercuri, 1 iulie
„La centrul de examen organizat la Colegiul Național „Spiru Haret”, în timpul probei, s-a produs declanșarea temporară a protecției instalației electrice (siguranța automată), pe fondul suprasolicitării rețelei în condiții de temperaturi ridicate. Alimentarea cu energie electrică și instalația de climatizare au fost repuse în funcțiune cu operativitate.
Două candidate au acuzat stări de disconfort termic. Acestora le-a fost acordată asistență de către personalul medical prezent în centrul de examen, după care au continuat susținerea probei în condiții de siguranță. Nu a fost necesară solicitarea unui echipaj medical extern, iar Comisia de Bacalaureat a Municipiului București a fost informată cu privire la situația din centrul de examen”, a spus purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului școlar al Municipiului București.
Întrebată dacă au fost cazuri similare în București la alte școli, Camelia Lepădat a precizat că „nu au fost semnalate alte cazuri similare în centrele de examen din municipiul București. Orice situație care poate afecta desfășurarea examenului sau starea de sănătate a candidaților este adusă la cunoștința comisiilor competente, conform procedurilor aplicabile”.
Inspectoratul a mai precizat că toate sălile de examen au avut climatizare și ventilație, dar „în limitele capacității instalațiilor electrice”.
- Amintim, Edupedu.ro a scris că la Liceul Teoretic Benjamin Franklin din Capitală, aerul condiționat funcționează cu pauză, iar ISMB a precizat că „sunt aparate de aer condiționat, însă ele funcționează doar câte patru și fac pauză 15 minute”
„În zilele următoare, ISMB va continua să monitorizeze condițiile din centrele de examen, precum și aplicarea măsurilor necesare pentru menținerea unei temperaturi adecvate în săli”, mai precizează ISMB.
Răspunsul integral al inspectoratului școlar București pentru Edupedu.ro
„În toate centrele de examen din municipiul București au fost asigurate ventilarea sălilor și climatizarea, prin utilizarea instalațiilor de aer condiționat, în limitele capacității instalațiilor electrice.
La centrul de examen organizat la Colegiul Național „Spiru Haret”, în timpul probei, s-a produs declanșarea temporară a protecției instalației electrice (siguranța automată), pe fondul suprasolicitării rețelei în condiții de temperaturi ridicate. Alimentarea cu energie electrică și instalația de climatizare au fost repuse în funcțiune cu operativitate.
Două candidate au acuzat stări de disconfort termic. Acestora le-a fost acordată asistență de către personalul medical prezent în centrul de examen, după care au continuat susținerea probei în condiții de siguranță. Nu a fost necesară solicitarea unui echipaj medical extern, iar Comisia de Bacalaureat a Municipiului București a fost informată cu privire la situația din centrul de examen.
Nu au fost semnalate alte cazuri similare în centrele de examen din municipiul București. Orice situație care poate afecta desfășurarea examenului sau starea de sănătate a candidaților este adusă la cunoștința comisiilor competente, conform procedurilor aplicabile.
În contextul temperaturilor ridicate, Ministerul Educației și Cercetării a transmis vineri, 26 iunie 2026, o adresă oficială prin care a solicitat tuturor centrelor de examen și centrelor zonale de evaluare aplicarea unor măsuri clare pentru protejarea sănătății și siguranței candidaților și a personalului implicat în desfășurarea examenului. Măsurile au fost diseminate fară întârziere, toate centrele fiind verificate și pregătite în conformitate cu recomandările primite.
În zilele următoare, ISMB va continua să monitorizeze condițiile din centrele de examen, precum și aplicarea măsurilor necesare pentru menținerea unei temperaturi adecvate în săli.
Totodată, în contextul temperaturilor ridicate, Ministerul Educației și Cercetării, prin Ordinul nr. 4.270/29.06.2026 a decis modificarea calendarului examenului național de bacalaureat 2026, proba obligatorie a profilului – proba E.c) – fiind reprogramată pentru data de 1 iulie 2026″.
Întrebările Edupedu
- Câte dintre centrele de examen din București sunt dotate cu AC?
În câte săli nu a funcționat AC? - Potrivit informațiilor Edupedu.ro la centrul de la Colegiul Spiru Haret unde AC nu a funcționat corespunzător unui elev i s-a făcut rău și a fost nevoit să iasă din sală. Cum a gestionat conducerea situația? A fost chemat echipaj medical? Care au fost condițiile din acea sală? Elevul a continuat examenul cu prelungirea timpului ?
- Au fost situații similare cu elevi cărora li s-a făcut rău ? dacă da, unde ? Școlile trebuie să raporteze aceste situații?
- Ce măsuri va lua ISMB pentru ca în zilele următoare pe perioada desfășurării examenului de BAC elevii să beneficieze intr-adevar de condițiile corespunzătoare adaptate temperaturilor?
