ULTIMA ORĂ Marius Carașol, fostul director Transelectrica, condamnat la 2 ani și 8 luni de închisoare și interzicerea unor drepturi, pentru falsificarea diplomei de studii. Decizia nu este definitivă

Foto: Facebook/Transelectrica

Marius Carașol, fostul director Transelectrica, a fost condamnat în primă instanță la 2 ani și 8 luni de închisoare, precum și interzicerea unor drepturi, pentru falsificarea diplomei de studii. Judecătoria Sectorului 1 București a decis astăzi ca “inculpatul să execute în final pedeapsa rezultantă principală de 2 (doi) ani și 8 (opt) luni închisoare” pentru înșelăciune și uz de fals.

De asemenea, instanța a mai decis “desființarea totală a înscrisului falsificat, respectiv a Diplomei de inginer seria D nr. 0286614, aparent emisă de Universitatea Politehnica București, inclusiv a oricăror copii identificate ale acesteia”.

Decizia poate fi atacată cu apel. Vezi aici decizia instanței.

Amintim că acesta este cel mai mare scandal al studiilor de pe piața energetică românească. O investigație Edupedu.ro a arătat în exclusivitate că Marius Carașol a folosit o diplomă falsă de licență pentru a se putea angaja ca director general al companiei cu capital de stat Transelectrica.

Președintele Transelectrica și-a falsificat CV-ul, spunând că a absolvit Facultatea de Electrotehnică din cadrul Universității Politehnica București. Universitatea Politehnica din București a răspuns, pentru Edupedu.ro, următoarele: “Persoana menționată de dumneavoastră în solicitarea transmisă a fost student al UPB, dar nu a finalizat studiile”. Carașol nu și-a falsificat, însă, doar CV-ul, ci și diploma sa de inginer.

Carașol a fost trimis în judecată în decembrie 2019, după ce în noiembrie fusese reținut de procurori pentru modalitatea frauduloasă de angajare în cadrul unei companii naționale de interes strategic, prin utilizarea unor documente falsificate ce atestau, nereal, studii superioare necesare ocupării funcției în cauză. Marius Dănuț Carașol a fost revocat în septembrie atât din funcția de președinte al companiei Transelectrica, cât și din poziția de membru al directoratului Transelectrica, de către Consiliul de Supraveghere al companiei.

EXCLUSIV Dovezile falsului diplomei de inginer din cel mai mare scandal al studiilor de pe piața energetică românească:
Foto: Edupedu.ro

 

Citește și:

 

 

Exit mobile version