Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” le solicită profesorilor să nu semneze documente prin care își asumă participarea la organizarea simulărilor examenelor naționale din luna martie, invocând presiuni exercitate asupra școlilor și cadrelor didactice, conform unui apel transmis de sindicate astăzi, 4 martie.
- Amintim că referendumul referitor la greva profesorilor a fost trimis în școli, potrivit unui document consultat de Edupedu.ro. Sindicatele din Învățământ le propun profesorilor neparticiparea la simulările examenelor naționale / grevă în perioada desfășurării simulărilor examenelor naționale.
Într-un apel transmis profesorilor, cele două federații susțin că Ministerul Educației și inspectoratele școlare încearcă să forțeze organizarea simulărilor, în ciuda unui referendum declanșat în rândul membrilor de sindicat privind neparticiparea la aceste activități sau declanșarea grevei în perioada simulărilor.
„Nu cedați presiunilor decidenților! Nu semnați pentru participarea la simulări!”, transmit liderii sindicali.
„Ministerul Educației și Cercetării și inspectoratele școlare au ignorat semnalul nostru de alarmă și încearcă să forțeze organizarea acestor simulări.
Atragem atenția asupra faptului că Ministerul Educației și Cercetării a emis Procedura nr. 25350/03.03.2026 privind organizarea și desfășurarea simulării examenelor naționale. Imediat după aceea, asupra conducerilor unităților de învățământ au început presiunile din partea inspectoratelor școlare, care:
• solicită propuneri de cadre didactice pentru comisiile de organizare;
• somează școlile să trimită macheta cu comisia centrului de examen de la nivelul unității de învățământ;
• semnarea de declarații pe proprie răspundere în care își asumă îndeplinirea sarcinilor asumate, respectarea termenelor stabilite, păstrarea confidențialității privind activitatea în cadrul procesului de scanare/încărcare/transfer/evaluare a lucrărilor scrise.
Mai mult, se cere nominalizarea unui număr de asistenți mai mare cu 10% față de necesar”, conform documentului.
„Vă solicităm ferm să nu semnați niciun document (cerere, declarație etc.) prin care să vă asumați participarea la simulările examenelor naționale din luna martie”, se arată în mesajul transmis profesorilor.
Liderii sindicali afirmă că validitatea demersului depinde de solidaritatea cadrelor didactice și avertizează că, dacă profesorii nu dau dovadă de unitate „în al doisprezecelea ceas”, veniturile din sistem ar putea fi afectate în contextul unor posibile măsuri de austeritate.
Apelul este semnat de Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, și Marius Ovidiu Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, și este datat 4 martie 2026.
Nemulțumire fără precedent în sistemul de învățământ
Potrivit unui chestionar realizat de FSE „Spiru Haret” în perioada 14-31 ianuarie 2026, la care au răspuns peste 17.000 de angajați din învățământ, mai mult de 74% dintre profesori declară că sunt dispuși să participe la grevă.
Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat, pentru Edupedu.ro, că „în jur de 77%” dintre profesorii care au răspuns la chestionarul FSLI sunt de acord cu greva generală. Dintre aceștia, cei mai mulți au optat ca greva să aibă loc la finalul de an școlar, după cum a spus liderul sindical.
Marius Nistor, liderul Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a fost întrebat miercuri, la TVR Info, dacă sindicatele se pregătesc de grevă generală. „Se pare că da. Nu mai avem altă soluție în momentul de față. Nu mai există alternative”, a răspuns acesta.
Explicațiile despre ceea ce înseamnă participarea profesorilor la grevă au fost transmise în teritoriu de Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, potrivit unui document consultat de Edupedu.ro. În documentul FSE „Spiru Haret” este menționat că participarea la grevă este complet liberă. Nimeni nu te poate obliga să participi, dar nici nu te poate opri, dacă vrei să o faci”.
Principalele prevederi din Legea 141/2025, care afectează Educația: comasări de școli, creșteri de norme, tăieri de burse și clase, plata cu ora și degrevări de normă
- Comasările de școli au avut loc după reguli stabilite de Ministerul Educației până pe 9 august, cu o lună înainte de prima zi de școală / Ministrul anunța că circa 900 de directori vor rămâne fără posturi, iar echipele de management la fel
- Crește numărul de elevi în clasă de la 1 septembrie 2025. Modificările se fac pentru toate clasele pe fiecare ciclu școlar: într-o clasă de liceu pot fi din nou 34 de elevi, față de 26 în prezent
- Fondul de burse al studenților este redus cu 40% de la 1 august, până în 2028. Reducerea la transportul cu trenul se acordă și în 2026 doar între domiciliu și facultate
- Norma didactică pentru toți profesorii din România crește de la 1 septembrie 2025, pentru prima dată în ultimii 30 de ani, prin Legea 141 din 2025
- Indemnizația de hrană va fi acordată doar angajaților cu salarii de 6.000 lei net sau mai mici și rămâne plafonată la 347 de lei pe lună
- Directorii de școli rămași pe post după comasări au interdicție să mai ia plata cu ora sau cumul, iar obligația de predare crește până la 40 de ore pe lună pentru toți / Regulile de aplicare trebuie decise până pe 25 august, cu două săptămâni înainte de începerea cursurilor
- Plata cu ora 2025 în învățământ – tariful brut pe ora suplimentară sau vacantă tăiat cu 50% pentru toți profesorii din România / Exemplu de calcul
