Ministrul Educației intenționează să întocmească un material care „să evidențieze activitatea complexă a cadrelor didactice”, urmând ca analiza să fie prezentată opiniei publice, potrivit unui document trimis în teritoriu de…
Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat pentru Edupedu.ro că, în cadrul întâlnirii de astăzi cu ministrul Mihai Dimian, răspunsurile oficialului au fost fie „evazive”, fie…
Reprezentanții federațiilor sindicale din învățământ susțin că Ministerul Educației le-a transmis că proiectul de ordonanță de urgență pentru modificarea OUG nr. 58/2023, privind acordarea primei de carieră didactică, ar urma…
Principalele probleme ridicate de sindicatele din Educație, precum creșterea normei didactice, mărirea numărului de elevi în clase, salarizarea sau decontarea navetei rămân, în mare parte, nerezolvate, fără soluții concrete și…
„Este limpede că sunt multe școli unde simulările pentru examenele naționale vor fi boicotate. Este, de fapt, încălzirea pentru preconizatul protest de la finalul anului școlar”, a declarat Simion Hăncescu,…
Peste 3.000 profesori din județul Iași au anunțat că vor boicota simulările pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat 2026, potrivit unui comunicat transmis de Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar (USLIP)…
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” le solicită profesorilor să nu semneze documente prin care își asumă participarea la organizarea simulărilor examenelor naționale…
„Ceea ce știm în momentul de față cu certitudine este că bugetul va fi undeva pe la 2,4-2,5% din produsul intern brut. Asta în condițiile în care toate statele europene,…
Sindicatul Învățământ Preuniversitar Argeșean (SIPA) Muntenia critică afirmația ministrului Daniel David, „mi-ar plăcea ca sindicatele să înțeleagă că nu mai pot avea un rol important într-un sistem așa cum îl…
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat că „sindicatele au misiunea lor de a protesta și fac bine că aduc în discuție probleme, însă au făcut două mari greșeli…
Sindicatele din Educație solicită deblocarea imediată a plăților hotărârilor judecătorești câștigate de profesori, potrivit unui comunicat de presă. Amintim că Guvernul a decis amânarea pentru anul 2026 a plății sumelor câștigate…
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” au transmis pe 30 septembrie 2025 o adresă oficială către Ministerul Educației și Cercetării prin care solicită…
Pe 8 septembrie, în prima zi de școală, festivitățile vor fi înlocuite cu proteste, anunță liderii principalelor federații sindicale din învățământ, Simion Hancescu și Marius Nistor, care cheamă profesorii în…
Întâlnirea de luni dintre premierul Ilie Bolojan, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, și liderii federațiilor sindicale din educație s-a încheiat cu mesaje divergente. În timp ce Guvernul a vorbit…
Unde sunt juriștii din sindicate? Cum este posibil ca o lege cu aplicabilitate de la 1 septembrie 2025 să fie aplicată în luna august? Într-un stat de drept, aplicarea legii…
Sindicatele din învățământ au pichetat vineri dimineață, pentru a treia zi consecutiv, Ministerul Educației și Cercetării, în semn de protest față de Legea Bolojan, ce include măsuri precum creșterea normei…
„Dacă demisia mea ar fi rezolvat situația financiară din Educație-Cercetare și a țării, aș fi anunțat-o demult”, spune ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, într-un „răspuns” transmis joi la adresa sindicatelor care…
Premierul Marcel Ciolacu a declarat la începutul ședinței de Guvern de astăzi, 16 aprilie 2025, că va aproba normele de accesare a voucherelor de vacanță cu „un mecanism simplu de…
Normele metodologice pentru acordarea voucherelor de vacanta în 2025 sunt pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de astăzi, 16 aprilie. Mecanismul de acordare este același ca în 2024,…
Sindicatele din Învățământ solicită premierului Marcel Ciolacu să intervină în rezolvarea unor probleme, printre care și cea a clarificării procedurii de acordare și utilizare a voucherelor de vacanță, potrivit unui…
Sindicatele din Învățământ cer ministrului Educației ca profesorii pentru învățământul primar și profesorii pentru învățământul preșcolar, încadrați în regim plata cu ora, să primească majorarea de 10% din salariul de bază,…
În România, când autoritățile iau vreo decizie sau vehiculează vreun scenariu privind școala în pandemie, cel mai puternic se aude, în public, vocea organizațiilor de elevi și de părinți. Profesorii…