Proiectul de OUG pentru prima de carieră didactică se va finaliza „în zilele următoare”, anunță sindicatele, după întâlnirea cu ministrul Mihai Dimian

2.666 de vizualizări
Foto: card primă de carieră didactică
Reprezentanții federațiilor sindicale din învățământ susțin că Ministerul Educației le-a transmis că proiectul de ordonanță de urgență pentru modificarea OUG nr. 58/2023, privind acordarea primei de carieră didactică, ar urma să fie finalizat „în zilele următoare”, conform unui comunicat de presă transmis astăzi, 17 martie.

Reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federației Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” s-au întâlnit marți, 17 martie 2026, cu ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian.

  • Urmează simularea pentru examenul de Bacalaureat 2026: DA pentru neparticipare!, apelul sindicatelor pentru profesori după întâlnirea cu ministrul Educației, care nu a oferit soluții clare pentru normă, salarii și clase aglomerate

Sindicaliștii au cerut urgentarea adoptării actului normativ, în contextul întârzierilor privind acordarea primei de carieră didactică, conform comunicatului de presă transmis.

Urgentarea finalizării proiectului de OUG pentru modificarea OUG nr. 58/2023 referitoare la acordarea primei de carieră didactică: 

• Răspuns: Se va finaliza în zilele următoare.

Informații de context despre prima de cariera didactică 

Prima de carieră didactică pe 2025 nu a fost încă plătită profesorilor, deși fostul ministru anunța plățile pentru ianuarie 2026. MIPE susține că trebuie să fie modificată OUG 58/2023, doar că în ultimele 2 luni nu a apărut niciun act normativ

  • Actul normativ care reglementează acordarea acestor sume este Ordonanța de urgență nr. 58/2023, aprobată prin Legea nr. 191/2025. Potrivit acestei legislații, cadrele didactice și didactice auxiliare din învățământul de stat beneficiază, în perioada 2023-2027, de o primă de carieră didactică în valoare de 1.500 lei, suportată din fonduri externe nerambursabile prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027. Personalul administrativ beneficiază de o primă separată, în valoare de 500 lei.

În prezent, ordonanța de urgență nr. 58 din 2023 prevede că prima de carieră didactică se acordă începând cu luna octombrie a fiecărui an, doar că acest lucru nu a fost pus în aplicare în 2025. Potrivit declarațiilor făcute la începutul lunii noiembrie a anului trecut de către ministrul de atunci al Educației Daniel David, prima de carieră didactică aferentă anului 2025 ar trebui să fie plătită profesorilor la începutul anului 2026.

Prima de carieră didactică de anul trecut, cu noile condiții de cheltuire, ar putea fi reglementată până în martie 2026, potrivit unui răspuns dat de Ministerul Proiectelor Europene 

Criteriile impuse de Comisia Europeană pentru ca prima de carieră didactică să poată fi plătită din fonduri europene: 50% din bani să fie cheltuiți pe cursuri de pregătire și să fie acordată doar profesorilor


1 comment
  1. Oare în uniune, personalul din învățământ e format numa din profi…? tare curioasă sunt…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Vicepreședinta Comisiei Europene responsabilă cu educația, Roxana Mînzatu: Cadrele didactice sunt piatra de temelie a educației și formării profesionale. Un sprijin mai solid pentru profesori înseamnă o mai bună pregătire pentru cetățenii europeni, ceea ce este esențial pentru competitivitatea Europei

„Cadrele didactice sunt piatra de temelie a educației și formării profesionale. Pentru a îmbunătăți și a mări atractivitatea carierei în domeniul educației și formării profesionale, trebuie să sprijinim profesorii și…
Vezi articolul

Alexandru Rafila, despre cazul elevului cu COVID-19: Se va face monitorizarea tuturor contacților apropiați. Faptul că cineva a fost la distanță nu înseamnă că persoana a fost expusă

„Se va face monitorizarea tuturor contacților apropiați. Faptul că cineva a fost la distanță nu înseamnă că persoana a fost expusă”, spune președintele Societății Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, potrivit…
Vezi articolul

Rectorul Remus Pricopie, despre tensiunile dintre partidul AUR și SNSPA: “Așa cum ieri cei de la AUR au intrat în sălile de clasă și încercau să spună că această școală nu e bună, veniți la noi la AUR, același mesaj era în perioada legionarilor, în ’39-’40”

Remus Pricopie, rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), apreciază, într-un interviu acordat Digi24.ro, că atitudinea sa și a profesorilor SNSPA care au luat poziție publică față de…
Vezi articolul