Un curriculum “de secol 21”. Rețeta galeză pentru reforma predării, așa încât la elevi să ajungă “lucrurile care contează”

Foto: 71522913 © Monkey Business Images - Dreamstime.com

Țara Galilor este în curs de adoptare a unui nou curriculum pentru învățământul preuniversitar, bazat pe un filon central pe care fiecare școală construiește după propriile nevoi. Acesta are drept scop să contribuie la un plan mai amplu de reformă masivă a învățământului. Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare în Europa (OECD), care a oferit consultanță guvernului galez în elaborarea reformei, apreciază că proiectul, dacă va reuși, va rezona cu ceea ce s-a întâmplat în locuri precum Estonia, Finlanda sau alte țări și teritorii care s-au aflat în vârful clasamentului PISA 2018, în care Țara Galilor a avut un scor sub medie. De ce are nevoie Țara Galilor de reformă și ce spune planul acestei națiuni?
Referința PISA: Deși mult peste România, galezii nu stăteau deloc bine

OECD îl descrie într-un amplu raport dat recent publicității, pe marginea discuțiilor avute cu autoritățile de la Cardiff. În document, actualul sistem de învățământ și curriculumul folosit sunt descrise drept depășite și incapabile să garanteze o calitate a experienței de învățare în linie cu nevoile actuale și de viitor, ale studenților și ale pieței muncii. 

Țara Galilor este pe ultimul loc între națiunile Regatului Unit, din punct de vedere al prestației la PISA 2018, cu 487 de puncte. Ultimele teste PISA au marcat o apropiere a scorului galez față de media OECD, dar organizația notează că aceasta s-a datorat și scăderii mediei OECD în general.

Diverse studii arătau, totodată, că în această națiune:

Ce spune planul de transformare a curriculumului

Curriculumul este reformat în linie cu o serie de alte schimbări în sistemul de învățământ galez, ce include evaluarea elevilor, accentul pe bunăstare, pe îmbunătățirea actului de predare și echitate. 

Reforma definește 4 mari obiective-cheie concentrate pe evoluția elevilor așa încât aceștia să devină: capabili, ambițioși, dornici să învețe pe parcursul vieții; întreprinzători, creativi, gata să se implice activ; cetățeni informați, cu respect față de valorile etice; indivizi sănătoși, încrezători. 

Pentru fiecare dintre aceste obiective sunt definite “lucrurile care contează”, ce descriu marile idei ale învățării, anume lucrurile esențiale pe care elevii trebuie să le învețe. Predarea se depărtează de modelul materiilor stricte și se apropie de abordarea cuprinzătoare, în care sunt definite șase “zone de învățare și experiență”, care se combină între ele, în actul predării, în funcție de trei competențe-cheie: alfabetizarea, competențele de calcul și competențele digitale.

Sunt avute în vizor patru competențe “integrale”:

Cele șase zone de învățare, cu câte un exemplu de “lucru care contează” pentru fiecare:

Reforma curriculară prevede ca Țara Galilor să aibă un trunchi curricular format din elemente esențiale de învățare, dar mare parte din curriculum să fie decis la nivel local, de școală, în funcție de nevoile elevilor și ale comunității. Schimbările la nivel de școală ar trebuie să țină cont și de obiectivele guvernului de a crește nivelul de echitate, pe baza promisiuni unui acces egal pentru toți copiii, inclusiv cei cu nevoi speciale, la o educație echilibrată, de înaltă calitate.

Provocări în adoptarea noului curriculum în Țara Galilor

Pe baza colaborării cu autoritățile din Cardiff, OECD marchează, în raportul său, câteva provocări pentru planul de reformă. Printre acestea:

Raportul OECD pe tema reformei curriculare din Țara Galilor poate fi consultat în întregime aici

Citește și:

Cazul “straniu” al școlii online care a entuziasmat o comunitate. Predarea creativă, accesul la tehnologie și adaptarea la un nou curriculum- lecția unei municipalități din Norvegia

Daniel David, rector UBB: Avem o arhitectură comunistoidă a mediului academic / Învățământul preuniversitar să se orienteze pe redefinirea curriculumului și a metodelor de predare și evaluare a elevilor

Photo 71522913 © Monkey Business ImagesDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version