Un profesor cu grad didactic I și peste 25 de ani vechime, care lucrează 4 ore pe lună la Centrele Județene de Excelență (CJEx) sau al Municipiului București (CExMB), va încasa doar 115 lei net, potrivit noii formule de calcul prevăzute de Legea 141/2025. Mai mulți profesori au semnalat anomalia, Centrele de Excelență urmând să înceapă activitățile de pregătire de la jumătatea lunii octombrie. Profesorii colaboratori, care predau elevilor selectați pentru pregătirea la olimpiade naționale și internaționale, iar munca lor este esențială pentru performanțele României în competițiile educaționale, sunt printre cei mai buni profesori la disciplinele respective. Cu toate acestea, la Centrele de Excelență sunt plătiți în sistem „plata cu ora”, sistem „reformat” recent de Guvernul Bolojan cu susținerea ministrului Daniel David.
- Reamintim că bursele de excelență olimpică pentru elevii performanți au fost desființate în acest an școlar de Guvernul Bolojan, cu susținerea ministrului Daniel David. Acesta din urmă a transmis pentru elevii olimpici un mesaj: „Din premiul primit îți permiți cu siguranță să-ți dai tu o bursă de merit în fiecare lună”.
Edupedu.ro a realizat un calcul pe baza grilei salariale și a noii formule introduse de legea cunoscută drept legea Bolojan, care arată că profesorii de excelență sunt remunerați cu 24-29 de lei net pentru fiecare oră de pregătire. Aceste sume nu diferă cu mult de plata cu ora din școlile de masă și nu includ niciun bonus sau diferențiere pentru performanțele concretizate în premii și medalii.
- Centrele Județene de Excelență (CEX) funcționează în fiecare județ ca huburi educaționale pentru copii talentați, selectați în urma unor concursuri organizate anual. Aici, elevii se pregătesc suplimentar pentru olimpiadele naționale și internaționale, lucrând cu profesori considerați printre cei mai buni din județul lor.
- Activitatea se desfășoară sâmbăta sau duminica, sub forma unor ședințe de pregătire care pot dura de la 2 la 5 ore, în funcție de disciplina de studiu și de planificarea aprobată de Consiliul de Excelență. Profesorii au pentru aceste activități contracte separate, la plata cu ora, înregistrate în Revisal, distinct de norma lor de bază de luni până vineri din școlile de masă.
- Potrivit tot Legii 141/2025 „Bolojan”, mai mult, directorii centrelor de excelență și inspectorii școlari nu mai pot preda la CJEx / CMBEx, fiind interzis cumulul de ore la plata cu ora – detalii mai jos.
Cum a schimbat Legea Bolojan calculul plății cu ora (PCO)
Până acum, plata cu ora era calculată în funcție de numărul de ore de predare efectivă. Din 1 septembrie 2025, odată cu intrarea în vigoare a Legii 141/2025, tariful se stabilește prin raportarea salariului brut lunar la numărul mediu de ore lucrătoare pe lună, stabilit anual de Guvern.
Conform HG 1506/2024, pentru anul 2025 acest număr este de 165,334 ore. Prin urmare, indiferent de specificul muncii, calculul se uniformizează, iar tarifele orare scad în comparație cu metoda folosită până acum.
Exemplu: un profesor debutant cu salariul brut de 6.446 lei, potrivit grilei de salarizare valabile din 1 iunie 2024, are un tarif de:
- 38,99 lei brut/oră
- aproximativ 22,62 lei net/oră (estimare la 58% din brut).
Exemple pentru profesori cu vechime
Edupedu.ro a ales să exemplifice (1) cazul unui profesor care predă 4 ore pe lună la un centru de excelență, fie într-o ședință unică de patru ore, fie în două ședințe de câte două ore:
- Profesor grad I, vechime mai mare de 25 ani – 8.215 lei brut
- 49,67 lei brut/oră înseamnă 28,81 lei net/oră
- 4 ore/lună = 115,2 lei net
- Profesor grad I, vechime mai mare de 15 ani – 7.317 lei brut
- 44,27 lei brut/oră înseamnă 25,67 lei net/oră
- 4 ore/lună = 102,7 lei net
- Profesor grad II, vechime mai mare de 25 ani – 7.385 lei brut
- 44,66 lei brut/oră înseamnă 25,90 lei net/oră
- 4 ore/lună = 103,6 lei net
- Profesor grad II, vechime mai mare de 15 ani – 6.827 lei brut
- 41,31 lei brut/oră înseamnă 23,96 lei net/oră
- 4 ore/lună = 95,8 lei net
- Profesor debutant – 6.446 lei brut
- 38,99 lei brut/oră înseamnă 22,61 lei net/oră
- 4 ore/lună = 90,4 lei net
Iar pentru 6 ore pe lună (2), echivalentul a trei ședințe de câte două ore sau două ședințe de câte 3 ore:
Profesor grad I, vechime mai mare de 25 ani (8.215 lei brut)
- 49,67 lei brut/oră înseamnă 28,81 lei net/oră
- 6 ore = 172,9 lei net/lună
Profesor grad I, vechime mai mare de 15 ani (7.317 lei brut)
- 44,27 lei brut/oră înseamnă 25,67 lei net/oră
- 6 ore = 154 lei net/lună
Profesor grad II, vechime mai mare de 25 ani (7.385 lei brut)
- 44,66 lei brut/oră înseamnă 25,90 lei net/oră
- 6 ore = 155 lei net/lună
Profesor grad II, vechime mai mare de 15 ani (6.827 lei brut)
- 41,31 lei brut/oră înseamnă 23,96 lei net/oră
- 6 ore = 143,7 lei net/lună
„Avem profesori care rămân să predea voluntar”
„Cea mai mare tragedie făcută centrelor de excelență este că directorii și inspectorii nu mai pot preda la centre, că se consideră cumul de ore, chiar dacă este un contract total diferit. Noi practic am pierdut niște cadre foarte, foarte bune, pentru că nu mai au dreptul de predare”, spune un director de centru de excelență pentru Edupedu.ro.
„Este o încălcare a dreptului la muncă. Bineînțeles că, dacă colegii noștri sunt dispuși să facă voluntariat pentru copii, ne alăturăm și noi și vom pregăti elevii fără să așteptăm vreun ban”.
„Eu aceste activități le fac sâmbăta și duminica, în afara serviciului, de ce mă împiedici să fac ce doresc și îmi place? Avem mai mulți profesori cu care am încheiat contract de voluntariat: ei vor veni neplătiți. Pentru că e munca lor de până acum cu copiii și nu o aruncă pe geam. Nu ne-am permis să îi rugăm în consiliu să vină în continuare neplătiți. Ei au spus că « vin voluntar, mai puține ședințe, dar păstrez grupa ». Este o lipsă de respect infernală”, continuă șeful CJEx.
Iar despre valoarea plății cu ora: „Un profesor cu gradul I are circa 30 de lei pe oră la plata cu ora. Numai că la centrul de excelență nu facem doar aceste ore, mai muncim pentru fiecare oră încă două ore, pentru că manuale și resurse speciale pentru copiii supradotați nu sunt. Iar pentru un profesor de gradul II ajungem la 22 de lei pe oră – așa ceva nu se poate. Și mai vii și sâmbăta la serviciu. Lipsă totală de respect”.
Foto: © Shannon Fagan | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
