„Prof. univ. dr. Dacian Dragoș este angajatul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din anul 2002, întreaga sa carieră academică fiind legată de predarea și cercetarea în domeniul științelor juridice”, arată UBB într-un comunicat publicat luni.
- Comunicatul, transmis cu titlul de „Clarificări”, vine în contextul în care condiția de vechime a fost ridicată recent în spațiul public, când numirea a doi judecători ai Curții Constituționale (Mihai Busuioc și Dacian Dragoș) a fost contestată de o avocată la Curtea de Apel București – citește mai mult aici și aici.
UBB precizează că face public punctul de vedere după „unele opinii apărute în ultimele zile în spațiul public, potrivit cărora domnul profesor universitar Dacian Dragoș nu ar fi îndeplinit, la momentul numirii sale în calitate de judecător al Curții Constituționale, condiția privind vechimea de cel puțin 18 ani în specialitate juridică în învățământul superior”. Universitatea descrie cariera academică „legată de predarea și cercetarea în domeniul științelor juridice” a profesorului Dacian Dragoș:
- asistent universitar (25.02.2002 – 24.02.2003), având în structura postului ore la disciplinele: Drept administrativ; Drept comunitar; Dreptul muncii.
- lector universitar (24.02.2003 – 01.10.2006), având în structura postului ore la disciplinele: Drept administrativ; Drept comunitar; Dreptul muncii.
- conferențiar universitar (01.10.2006 – 01.04.2013) având în structura postului ore la disciplina Drept administrativ. Titlul de conferențiar a fost confirmat prin Ordinul 4869/2006 al Ministrului Educației și Cercetării, în baza propunerii CNATDCU, dosarul de concurs fiind analizat și validat de Comisia de Științe Juridice din cadrul acestuia.
- profesor universitar (01.04.2013 – prezent) având în structura postului ore la disciplinele: Drept administrativ; Drept administrativ european și comparat; Uniunea Europeană: mecanisme și instituții; Achiziții publice, și doctoranzi ȋn domeniul de doctorat Drept.
UBB precizează și că Dacian Dragoș deține calitatea de conducător de doctorat în domeniul Științe Juridice.
Universitatea „își exprimă ferm dezaprobarea față de lansarea în spațiul public a unor susțineri vădit neîntemeiate, menite doar să fragilizeze statutul și autoritatea unei entități fundamentale a statului de drept – Curtea Constituțională –, demers care nu servește consolidării democrației și care nu trebuie promovat”.
Clarificările UBB, integral:
„Clarificări cu privire la experiența prof. univ. dr. Dacian Dragoș în domeniul învățământului juridic superior
Având în vedere unele opinii apărute în ultimele zile în spațiul public, potrivit cărora domnul profesor universitar Dacian Dragoș nu ar fi îndeplinit, la momentul numirii sale în calitate de judecător al Curții Constituționale, condiția privind vechimea de cel puțin 18 ani în specialitate juridică în învățământul superior, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca face următoarele clarificări pentru informarea corectă a opiniei publice.
Prof. univ. dr. Dacian Dragoș este angajatul Universității Babeș-Bolyai din anul 2002, întreaga sa carieră academică fiind legată de predarea și cercetarea în domeniul științelor juridice, acesta ocupând succesiv, prin concurs, funcțiile didactice de:
- asistent universitar (25.02.2002 – 24.02.2003), având în structura postului ore la disciplinele: Drept administrativ; Drept comunitar; Dreptul muncii.
- lector universitar (24.02.2003 – 01.10.2006), având în structura postului ore la disciplinele: Drept administrativ; Drept comunitar; Dreptul muncii.
- conferențiar universitar (01.10.2006 – 01.04.2013) având în structura postului ore la disciplina Drept administrativ. Titlul de conferențiar a fost confirmat prin Ordinul 4869/2006 al Ministrului Educației și Cercetării, în baza propunerii CNATDCU, dosarul de concurs fiind analizat și validat de Comisia de Științe Juridice din cadrul acestuia.
- profesor universitar (01.04.2013 – prezent) având în structura postului ore la disciplinele: Drept administrativ; Drept administrativ european și comparat; Uniunea Europeană: mecanisme și instituții; Achiziții publice, și doctoranzi ȋn domeniul de doctorat Drept.
În plus, prof. univ. dr. Dacian Dragoș deține calitatea de conducător de doctorat în domeniul Științe Juridice, fiind membru al Școlii doctorale de Drept din cadrul Facultății de Drept a UBB în urma obținerii abilitării in anul 2013. Mai mult, a fost membru al comisiei de științe juridice din cadrul CNATDCU.
UBB își exprimă ferm dezaprobarea față de lansarea în spațiul public a unor susțineri vădit neîntemeiate, menite doar să fragilizeze statutul și autoritatea unei entități fundamentale a statului de drept – Curtea Constituțională –, demers care nu servește consolidării democrației și care nu trebuie promovat.”
