Universitatea Babeș-Bolyai lansează un program de masterat dual în logistică și aprovizionare

Universitatea Babeș-Bolyai

Foto: © LCVA | Dreamstime.com

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca lansează, în cadrul Facultății de Business, un nou program de masterat organizat în sistem dual, în domeniul Aprovizionare și managementul lanțului logistic (Procurement and Supply Chain Management), cu predare în limba engleză, potrivit unui anunț al universității.

Programul are o durată de 2 ani (120 de credite ECTS) și va fi organizat începând cu anul universitar 2026–2027. Potrivit anunțului, el se va desfășura în cadrul unui consorțiu format din Facultatea de Business și șase operatori economici de prestigiu, cu activitate relevantă în sectorul logisticii și al aprovizionării: Alstom GCC Romania, Emerson, Copeland, Color Control Support, Deltamed și Activeland Logistics Group.

Potrivit UBB, masteratul „este conceput ca răspuns la cererea crescândă a pieței de specialiști cu competențe avansate în logistică, aprovizionare și managementul integrat al lanțului de aprovizionare.

Prin conținutul său educațional, programul urmărește formarea unor profesioniști capabili să gestioneze eficient procese logistice complexe, să optimizeze resursele, costurile și performanța operațională și să utilizeze instrumente digitale moderne de tip Business Intelligence.

Absolvenții vor fi pregătiți să opereze cu principii etice și contractuale în mediul de afaceri global, cu o perspectivă internaționalizată și cu capacitate ridicată de adaptare la schimbare.”

Programul este structurat în patru semestre și include un stagiu de practică.

Foto: © LCVA | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version