Consilierul prezidential Sorin Costreie: Universitățile din România și Republica Moldova trebuie să lupte împreună împotriva manipulării și dezinformării / Spațiul european permite întărirea colaborării între ele prin alianțe europene, diplome europene și microcredite

Foto: unibuc.ro

„Este cazul să trecem la Podul cu idei, idei comune. Universitățile românești, de o parte și de alta a Prutului, cred că trebuie să cultive, să hrănească împreună libertatea și adevărul, să luptăm împreună împotriva manipulării și dezinformării și să producem idei valoroase”, a spus consilierul prezidențial Sorin Costreie în cadrul unui eveniment desfășurat săptămâna aceasta la Chișinău. Potrivit acestuia, colaborarea între universități din România și republica Moldova este mult mai ușoară acum, în contextul european cu „alianțe universitare, micro-credentials, European degrees”.

Potrivit lui Sorin Costreie, contextul european permite universităților din cele două țări un viitor comun:

Și, asemenea Maiei Sandu, oficialul român a vorbit despre rolul universității în întărirea libertății, mai ales după ce au trecut prin sisteme totalitare:

Intervenția lui Sorin Costreie la ceremonia de la Chișinău, pe larg:

„(…) O să vedeți că, fără să știu discursul doamnei președinte (Maia Sandu – n.red.), discursul meu este într-o consonanță, cum altfel, aproape perfectă cu al dânsei. Mesajul Președinției României și al României este clar și simplu: vă stăm aproape. Dar ceea ce o să fac acum este o mică pledoarie pentru universitate, cunoaștere, societăți libere și prospere și legătura dintre ele.

[Salută participanții la eveniment]

Contextul acestei pledoarii de care vă spuneam este ce sărbătorim astăzi. Și nu vreau să intru în istoria a ceea ce a fost acum 100 de ani și acum 80 de ani, sunt aici istorici care știu mult mai bine aceste lucruri și specialiști mult mai competenți decât mine. Și lucrurile astea deja au fost apuse. Eu vreau să facem cu toții un exercițiu de imaginație, să ne gândim un pic la următorii 80-100 de ani. Sigur, o să râdeți, noi nu știm ce va fi mâine, poimâine nici atât. Iar deja când vorbim de zeci sau chiar sute de ani de acum încolo deja frizăm ghicitul în viitor.

Dar nu despre acest lucru e vorba, e vorba să ne mutăm un pic privirea de la ceea ce a fost la ceea ce va să vină. Nu știm ce va fi. Nu știu cine o să vină în locul nostru și ce o să facă. Noi lucrăm acum cu necunoscutul, dar fără să-l cunoaștem și fără să-i cunoaștem pe cei care vor veni, care poate nici nu s-au născut încă, avem responsabilitatea să le lăsăm și lor dreptul de a visa și de a se proiecta în viitor. Să le lăsăm o universitate și o societate cum trebuie. Dar ce este o universitate? Cum trebuie să fie o universitate? Ce trebuie să facă aceasta? Universitatea este o instituție paradoxală. Administrativ, este una dintre primele și cele mai conservatoare și rigide instituții de pe pământ. Epistemic, însă, este locul cel mai bun pentru creativitate, inovație și o schimbare. 

O universitate poate să fie o instituție modelatoare sau una modelată. O universitate, cu precădere dintre cele comprehensive, prin competentele sale socio-umane, poate fie să răspândească manipulare, dacă este înșfăcată politic așa cum a fost în comunism, sau, din contră, să se opună manipulării, dacă este independentă și autonomă cu adevărat. De aceea, universitățile sunt vânate peste tot în lume unde se adună norii toti totalitarismului, cât acestea sunt locurile în care se cultivă gândirea liberă și riguroasă. Și acest lucru este foarte periculos pentru regimurile totalitare. Tiranii fug și se tem de adevăr și libertate. Or, exact aceasta este principala misiune a universității: să educe oamenii care să cerceteze adevărul și să apere în libertatea. Istoria educației din Republica Moldova nu este numai istoria unor școli și programe, este și istoria unei lupte pentru libertatea limbii, pentru alfabet, pentru memorie și identitate.

Pe scurt, pentru libertate, pentru libertatea de a vorbi și a gândi limba maternă. Limba moldovenească, care e un construct politic și un concept strict ideologic, stă mărturie pentru așa ceva. Acum câțiva ani spuneam, tot aici, la Chișinău – nu mai știu, în română sau moldovenească – că este cazul să trecem de la Podul cu flori la Podul cu diplome. Între timp, am avut deja primii absolvenți ai unor programe comune și acest lucru este mai mult decât îmbucurător. Acum este cazul să trecem la Podul cu idei, idei comune. Universitățile românești, de o parte și de alta a Prutului, cred că trebuie să cultive, să hrănească împreună libertatea și adevărul, să luptăm împreună împotriva manipulării și dezinformării și să producem idei valoroase.

Când ne proiectăm în viitor, cum spuneam, chiar nu știm ce va fi, dar nimic nu va fi bun dacă nu avem această libertate de a ne gândi și proiecta în necunoscut. În comunism, știam cum vor fi lucrurile și proiecțiile noastre nu reușeau să treacă peste ce era, căci nu aveam speranța schimbării. Prezentul părea dat o dată pentru totdeauna. Acum putem să ne proiectăm împreună și să ne uităm cu încredere la viitorul nostru european. Astfel, în spațiul academic european se vorbește mult despre alianțe universitare, micro-credentials, European degrees. Și toate acestea pot fi făcute împreună. Și toate acestea pot consolida fundamentul societăților noastre. De exemplu, este clar că avem nevoie de unități curriculare mai mici și mai flexibile, astfel încât să avem parte de un traseu educațional mai personalizat și mai adecvat dorințelor studenților noștri.

Important este – și știu că sună clișeic, dar acesta este adevărul – ca, dincolo de informații și cunoștințe, să transmitem valori și principii, să educăm minți libere și independente. Universitățile noastre sunt fabricile noastre de viitor. Dacă vreți să vedeți cum vor fi instituțiile statului, cum va arăta societatea, uitați-vă la universitățile noastre prezente. Construcția societății viitoare se face aici și acum și istoria se scrie în universități. Și istoria se face și în universități. Și toate acestea se pot face împreună. Și educația este cheia către libertate și prosperitate. Felicit, în numele Președinției României, toate eforturile făcute pentru a se ajunge aici la avea deja o tradiție educațională românească de excelență în școlile și universitățile moldovenești. Felicit Universitatea de Stat, ca președinte al rețelei Unica de universități din capitalele Europei, și doresc să fie un membru cât mai activ și implicat în policy și advocacy cu privire la politicile europene privind educația.

Felicit și ca coleg universitar român colegii din Universitatea de Stat și din întreaga Moldovă pentru tot ceea ce fac pentru libertate și adevăr. Împreună le putem apăra mai bine și mai puternic. Vă mulțumesc.”

Exit mobile version