VIDEO Admiterea la clasa a V-a în colegiile fără ciclu primar, desființată potrivit proiectului noii Legi a învățământului. Interviu cu Ioana Lazăr, secretar general al Ministerului Educației: Experții în educație nu recomandă un proces de selecție până la 12 ani

Foto: Edupedu.ro

Admiterea la clasa a V-a ar putea să nu mai fie organizată de Colegiile Naționale, dacă nu au clase de învățământ primar, după cum apare în proiectul Legii învățământul preuniversitar. Ioana Lazăr, secretarul general al Ministerului Educației, a declarat într-un interviu pentru Edupedu.ro că „experții în educație nu recomandă un proces de selecție până la 12 ani”.

Secretarul general al oricărui minister este înalt funcționar public, nu este om politic, dar este numit politic. După ministru, secretarul general este cel mai important om din aparatul unui minister. Ioana Lazăr a declarat la interviul Edupedu.ro că a făcut parte din echipa care a scris proiectele de legi ale învățământului.

Edupedu.ro: O problemă tolerată, care cred că este la limita legii, admitere la clasa a V-a. Admiterea la clasa a V-a acum e tratată în proiectul de lege prin următorul lucru: proiectul prevede că școlile care nu au clase de învățământ primar nu pot face evaluări pentru înscrierea copiilor la clasa a V-a. Este interzisă astfel admiterea pentru școlile care nu au învățământul primar, cum ar fi colegiile?

Ioana Lazăr: În prezent, cadrul legal este la nivel de ordin de ministru. Într-adevăr, sunt colegii, sunt unități de învățământ, care practică admiterea aceasta. Experții în educație nu recomandă un proces de selecție până la 12 ani.

Iată ce prevede art. 26 alin. (3) din proiectul de lege amintit anterior: „Înscrierea elevilor în clasa a V-a, la unitățile de învățământ care nu dețin clase de nivel primar, se realizează fără evaluări”.

Amintim că Edupedu.ro a scris că secretarul general al Ministerului Educației, Ioana Lazăr, a fost detașată pentru încă 6 luni pe acest post, printr-o decizie a premierului României, Nicolae Ciucă, publicată la începutul lunii iunie în Monitorul Oficial – detalii aici.

Reamintim că prima mutare a lui Sorin Cîmpeanu, imediat după numirea sa la Ministerul Educației, în 24 decembrie 2020, a fost să solicite detașarea Ioanei Lazăr pe postul de secretar general. Cu trei săptămâni înaintea acelui moment, Lazăr fusese dată afară din același post de ministrul precedent, Monica Anisie, care ceruse încetarea detașării.

Citește și:
OFICIAL Admiterea în clasa a V-a în clasele cu predare într-o limbă străină intensiv/bilingv, centralizată de ministerul Educației. Se înființează câte o comisie la inspectorate, care va face subiectele pentru testul de competențe
Elevii care dau admitere la clasa a V-a pentru clasele cu predare într-o limbă străină intensiv/bilingv nu pot aplica la mai multe școli, ca până acum, după ce Ministerul a decis că subiectele sunt unice și se dau în aceeași zi
Exit mobile version