VIDEO Ce înseamnă homeschoolingul din SUA, sistemul cu care au fost asociate cazuri recente din România: o lume cu peste 1 milion de elevi pentru care protecția este minimă în fața abuzurilor / Un front pentru apărătorii drepturilor părinților și pentru cei care promovează drepturile copiilor

Foto © Volodymyr Tverdokhlib | Dreamstime.com

Cei patru copii din Bihor retrași de părinți de la școală pentru a învăța acasă erau înscriși la un sistem din SUA, ce permitea ca părinții, cu doar 8-12 clase, să le predea acestor minori, după cum semnala Edupedu.ro la începutul lunii. Un fost inspector școlar, Ioan Puiu, invoca la rândul lui, zilele trecute, faptul că fundații și școli americane „racolează și păcălesc” părinți în favoarea homeschoolingului. Dacă, în România, predarea după acest model nu este legală și constituțională, iar cazurile sunt asociate, în aceste situații recente, cu organizații „umbrelă” din SUA, se pune întrebarea: ce se întâmplă în sistemul american, unde școlarizarea copiilor la domiciliu este permisă de lege?

Statele Unite sunt un sistem descentralizat, fapt pentru care nu se poate vorbi în mod unitar, la nivel național, despre felul cum se petrec lucrurile în ceea ce privește școala la domiciliu, care este permisă în toate cele 50 de state și pentru care există puține opreliști. Dar, chiar dacă modelul e folosit de multă vreme în SUA și stârnește dezbateri de peste 150 de ani, el a căpătat amploare relativ recent.

Ultimele dezbateri media pe tema homeschoolingului în SUA reflectă această stare conflictuală pe subiect, în contextul în care datele publice cu privire la răspândirea lui sunt foarte limitate, iar fiecare tabără scoate în evidență avantajele poziției pe care o apără și scoate în evidență elemente extreme.

Așa se face că unul dintre cele mai acoperitoare materiale apărute în media din SUA pe tema școlarizării la domiciliu aparține nu unei instituții de presă consacrate, ci unei emisiuni (de orientare liberală) care tratează în cheie umoristică probleme semnificative din societatea americană – pe larg, mai jos.

Homeschoolingul american în cifre

Cele mai recente date guvernamentale pe tema participării la sistemul homeschooling din SUA au fost agregate pentru anul 2020-2021 de Centrul național pentru Statistici Educaționale.  Acesta prezintă diferențe majore între datele colectate, în funcție de felul de colectare, ținând cont de diferențele mari între procedurile aplicate în diversele state americane și de faptul că în multe state condiționarea de raportare a homeschoolingului de către părinți este minimă. 

Astfel, 6,8% dintre adulții cu copii de vârstă școlară acasă au raportat cel puțin un copil în sistem homeschooling. Pe de altă parte, dacă e luată în calcul statistica la nivelul situației copiilor, nu a părinților, 5,4% dintre aceștia erau prezentați ca fiind în sistem homeschooling.

Evoluția homeschooling in SUA, in procente, 1999-2019 / Suresa: Nces.ed.gov

Aceeași sursă prezintă o dublare a numărului de copii pentru care școala e acasă, între anii 1999 și 2012 (de la 1,7 la 3,4%), urmată de o scădere până la 2,8% în 2019. 2,8% înseamnă 1,45 milioane de copii. 

Dintre motivele invocate pentru opțiunea homeschooling, potrivit statisticii educaționale citate, principalele țin de siguranță și de valorile familiale/morale/religioase:

Creșterea se explică prin apariția unor noi comunități, preponderent religioase și cu discurs radical, ce contestau sistemul public de învățământ începând din anii ’80 și crescând accelerat în ultimele 3 decenii, după cum reiese dintr-o prezentare sumară a fenomenului, publicată de o organizație numită Coaliția pentru Educație Responsabilă la Domiciliu (Coalition for Responsible Home Education).

Coaliția estimează că, la nivelul anilor 2015-2016, numărul elevilor cuprinși în homeschooling era de aproape 1.7 milioane, aceasta fiind, însă, o aproximare largă în condițiile în care, între altele:

Datele folosite de aceeași Coaliție pentru propria statistică privind participarea la Homeschooling arată că foarte multe state nu au deloc centralizate date privind elevii care învață acasă, iar cele care au folosesc, la nivel central, cifre până la 10 ori mai mici decât cele ce rezultă din analize separate. 

Homeschooling în actualitatea americană

Fenomenul a apărut în mod repetat, în ultimele luni, în presa americană în special prin prisma fenomenelor negative asociate lipsei de control asupra părinților care își țin copiii acasă, departe de școală, sub pretextul Homeschooling:

Ancheta unei emisiuni de satiră – Last Week Tonight with John Oliver

Cel mai extins material media pe tema Homeschoolingului în America a fost difuzat în toamna anului trecut în cadrul unei emisiuni de satiră, Last Week Tonight with John Oliver. Această emisiune, cunoscută pentru faptul că tratează pe larg, în cheie umoristică, teme foarte serioase, adesea grave ce afectează societatea americană, pleacă de la premisa că, în esență, homeschoolingul poate fi explicat și preferat în diverse conjuncturi, dar a devenit un instrument folosit pentru abuzuri – educaționale, parentale – la adresa copiilor, în condițiile unor presiuni de lobby foarte mari și ale lipsei de reglementări în foarte multe state.

Emisiunea prezintă subiectul în cheie critică la adresa mediilor conservatoare ce susțin acest fenomen, fapt pentru care a fost criticată vehement de presa conservatoare pentru faptul că ar scoate în evidență elemente extreme, cu scopul de a ataca „drepturile părinților” în general

În emisiune, John Oliver citează estimări (inclusiv ale Coaliției citate mai sus) potrivit cărora sunt două milioane de copii care învață în sistem homeschooling, în SUA. El pleacă de la a invoca diverse cauze legitime pentru care părinții pot opta pentru acest sistem, în contextul societății americane: probleme de sănătate sau sociale, dizabilități ale copiilor, probleme de siguranță în școli, părinți care se mută foarte des cu munca, discriminarea rasială.

Pentru a arăta cum se traduce aceasta la nivelul educației primite de copii, el apelează la exemple care au fost tratate în presa americană, mai recente sau mai vechi, alese pentru caracterul lor extrem, dar relevante, spune el, în ceea ce privește educația copiilor, indiferent că aceștia sunt puțini sau mulți. Printre cazurile prezentate:

Emisiunea ia în vizor o organizație – Home School Legal Defense Association (HSLDA) – prezentată drept un „lobby foarte puternic” (descris de ProPublica în urmă cu câțiva ani), caracterizat prin perspective religioase și conservatoare, care se opune oricăror limitări privind posibilitatea părinților de a-i ține pe copii departe de sistemul școlar și de a le oferi școlarizare acasă.

Aceeași emisiune prezintă situația copiilor declarați că învață acasă și care au murit din cauza abuzurilor părinților sau a neglijării, iar prezentatorul susține: „Eliminarea reglementărilor pentru homeschooling nu doar elimină măsurile de protecție față de părinții care nu sunt buni ca profesori , ci și față de părinții care sunt oameni răi”.

Și susține apelul pentru întărirea protecției copiilor prin norme și reglementări arătând că legile în acest sens au fost întocmite înainte ca homeschoolingul să crească semnificativ în cele 50 de state americane, iar acele legi se bazează pe premisa că toți copiii sunt la școală și pot fi văzuți, astfel, de alți adulți – profesorii lor.

Emisiunea lui John Oliver dedicată homeschoolingului (notă: emisiunea, în limba engleză, conține limbaj indecent):

Foto: © Volodymyr Tverdokhlib | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Părinți „racolați” să-și retragă copiii din școală în favoarea homeschooling, pe „filiera bisericilor neoprotestante” – acuză un fost inspector: Organizațiile fac promisiuni fără acoperire juridică / Ministerului Educației „probabil îi e frică să spună că numărul copiilor în afara sistemului e de ordinea miilor sau a zecilor de mii”
Cei patru copii din județul Bihor retrași de părinți de la școală în pandemie pentru a face homeschooling au mari lacune în achiziţiile şcolare și imaturitate psiho-emoţională, arată o evaluare psihologică oficială / Copiii învățau acasă cu părinții care au 8, respectiv 12 clase terminate
Demisia statului în educație: despre fenomenul deșcolarizării („homeschooling”) – Daniel Funeriu
Exit mobile version