Demisia statului în educație: despre fenomenul deșcolarizării („homeschooling”) – Daniel Funeriu

7.422 de vizualizări
Foto: Facebook.com / Daniel Funeriu
În urma unei decizii judecătorești, există o acțiune a Ministerului Educației din România pentru a elimina fenomenul deșcolarizării copiilor machiat sub ideea de „homeschooling”. Felicit ministerul pentru acest lucru, dar îl avertizez că trebuie să fie mult mai decisiv în acțiune. Felicitări domnului (fost) inspector adjunct Ioan Puiu din Suceava pentru eforturile de a eradica fenomenul. În dezbaterea publică trebuie, însă, aduse câteva clarificări pe care nu întotdeauna le văd. Iată-le:

1) homeschooling-ul nu este posibil în România prin Constituție, unde scrie, la Art. 32, alin 5: „Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în unităţi de stat, particulare şi confesionale, în condiţiile legii”. Deci fără homeschooling.

2) Trebuie să ne punem și întrebarea „de ce unii părinți împing pentru «homeschooling»?”. Răspunsurile sunt multiple, unele legitime, majoritatea total ilegitime și prostești, astfel:

a) teribilism parental: „știu eu mai bine decât pedagogii ce are nevoie copilul meu genial și mă laud la scara de bloc/joint/bere/televizor cu cât de «cool» sunt eu”.

b) Imaginea foarte proastă a școlii: „nu vedeți că școala românească e varză, eu am bani și cunoștințe, fac eu mai bine decât profesorul de la clasă, iar după orele de acasă îl duc la cursuri de sport/muzică/dans/teatru unde poate și socializa”. Având în vedere imaginea generală de degradare a școlii și eșecul României Educate, putem înțelege existența unei pulsiuni parentale bazate pe o astfel de idee, dar de la pulsiune la faptă trebuie, totuși, filtrul discernământului. Filtru al discernământului care dispare încetul cu încetul, având în vedere câtor vraci educaționali li se dă importanță în spațiul public. Am avertizat asupra fenomenului în care, tot băgând în capul părinților tâmpenii despre educație, ne vom trezi cu o mare masă de părinți care vor cere școlii lucruri ciudate.

c) Ideologizarea școlii: în școală se face tot mai multă ideologie, mascată sub benevolența termenului „diversitate” (în care, în loc să fie educați despre ceea ce îi unește pe copiii noștri în condiția lor de ființe umane demne, li se bagă pe gât tot felul de diferențe identitare total artificiale, care duc înspre tribalizare în loc să ducă înspre coeziune), „educație pentru sănătate” (de fapt o evidentă hipersexualizare a copiilor, ascunsă sub tot felul de pretexte), materii artificiale („educație pentru…”) despre care ni se spune „e mai importantă în viață „educația pentru… decât teorema lui Pitagora”. Toate astea se fac în detrimentul fundamentului: mai puțină matematică, mai puține științe, mai puține umanioare, mai multă ideologie. E firesc ca părinții, care observă asta – mai ales cei sensibili la aceste lucruri, adică cei mai religioși – să fie debusolați și să aibă o reacție retractilă. E legitim să fie îngrijorați și e vina statului și a ministerului că au lăsat ideologia să pătrundă în școală. Am avertizat public de multe ori că școala nu trebuie ideologizată, nu am fost ascultat, acum plătiți oalele sparte. Pe scurt: școala, conform Constituției, trebuie să facă învățământ, familia educație. Sigur că granița dintre cele două nu este nici fixă și nici clară, dar cred că ați prins ideea. Doar sistemele totalitare însărcinează școala preponderent cu „educație”…

d) Ideologizarea părinților, inclusiv religioasă: e clar că mulți părinți sunt luați de valuri care îi îndepărtează de interesul copiilor lor: fie că e fanatism religios, fie că e pur și simplu ignoranță („nu vreau să i se spună copilului meu adevăruri fundamentale despre știință pentru că eu nu cred în ea”) și atunci când statul e prea slab, prostia – că despre asta e vorba, să nu ne mai ascundem – câștigă în fața interesului copilului. În Suceava, de multă vreme, un inspector școlar și Oana Șlemco, ca jurnalist, au atras atenția asupra fenomenului, dar statul slab nu a făcut nimic semnificativ. Deh, România Educată…

e) Homeschooling-ul este rezonabil într-o singură circumstanță: când distanțele nu permit altceva.

3) Când am dat Legea 1/2011, a fost o mare presiune parlamentară pentru a accepta homeschooling-ul care, așa cum spuneam, e neconstituțional.

În concluzie, trebuie acționat în interesul copiilor astfel:

1) Legal: homeschooling este deșcolarizare, pedepsită legal. În Germania poți face pușcărie pentru asta. Un neamț a cerut azil politic în SUA pe temeiul condamnării în Germania pentru „homeschooling”, cerere refuzată.

2) Stopată ideologizarea școlii: politicieni, faceți din școală un loc al transmiterii de cunoaștere, nu un loc al transmiterii fantasmelor voastre sau dorinței voastre bolnave de inginerie socială!

3) Creșterea încrederii în școală: asta se poate face doar prin creșterea autorității profesorilor și, în general, a oamenilor școlii, ceea ce actuala putere nu face.

4) Faceți din educație un ascensor social, o dinamică societală. E clar că clasa politică de azi nu are nici știința, nici anvergura intelectuală de a face acest lucru.

___

Despre autor:

Daniel Funeriu a fost ministru al Educației în 2009-2012, perioadă în care a implementat o nouă lege a educației, bazată pe Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru educaţie condus de Mircea Miclea (Legea educației nr. 1/2011, modificată masiv de toate partidele care s-au succedat la putere din 2012). A fost consilier prezidențial în domeniul educație și europarlamentar. În prezent, face parte din corpul de experți al Comisiei Europene care asistă Guvernul Republicii Moldova în eforturile de a implementa Acordul de Asociere UE – Republica Moldova. Chimist cu doctoratul obținut la Universitatea din Strasbourg sub îndrumarea laureatului Nobel Jean-Marie Lehn, Daniel Funeriu a fost cercetător în Japonia și SUA, înainte de a reveni în țară.


23 comments
  1. Nimic despre parcursul în societate a absolvenților de homeschool? Statistici, contexte, politici, studii de caz reprezentative și nu pe excepții etc., nimic? ok. Nu e în acord cu lupta de clasă…
    E obligația morală dar și dreptul părinților de a asigura educația școlară a propriilor copii în varianta pe care o consideră ei mai bună. Homeschool e o variantă de a școlariza copilul „în străinătate.” Care e problema?

  2. In rest… ce mai fac si cum o mai duc moralistii de carton si moralistii cu avorturi? Nu toti ucigasii sunt in inchisoare. Si cei mai mari banditi, smecheri si ticalosi pot fi liberi si bine-mersi.

    Smecheri si fraieri, restul sunt detalii. Smecheri la butoane? Din banii fraierilor si prostilor. Munca serioasa si cinstita, da? “Nu pot de unul singur, ci doar cu smecherii. “Vocatia diagonalei. Toti parvenitii nu pot fi decat acolo.

    Numai daca esti angajat muncesti. Asa inseamna munca, scrie si in DEX.

  3. Scolile si facultatile romanesti sunt foarte bune. Uitandu-ne in jurul nostru putem spune ca oamenii sunt educati, foarte buni si stapanesc si o cultura vasta. Nu o sa zica el niciodata ca e needucat sau prost. Din contra. Cu cat e mai cu atat are impresia ca e mai destept, stie multe si intelege si mai multe. Daca ii testezi un pic o sa constati ca nu au cunostinte elementare. Nu cunnosc sensul cuvintelor pe care le folosesc dar scriu si vorbesc. Stiu sa repete prefabricate, ideile altora si ce au fost invatati si ce aud. De la “scoala”. Sa epatam, sa ne dam importanta si sa parem ceea nu suntem. Sa zica lumea: “Uite ce destept e asta. Asta stie, asta se pricepe.” Si, desi e evident ca nu e bine, fac in continuare ce stiu mai bine: intorc capul de la realitate. Tipic romanesc. Inchipuire, ipocrizie si minciuna. Nu-i nicio problema, scuzele si explicatiile sunt tot timpul pregatite. Adevarul? Te va elibera? “Du-te ma de aici cu prostiile tale. Lasa-ma sa fiu prost in continuare. Tu ai avut noroc sau ai facut smecherii, de-aia ai reusit in viata.”

  4. Domnul Funeriu? Cultura de alamanah si “clasa intaia”.

    Chimist si geniu. A fost ministru, e expert in educatie. Replica: “Trebuie sa te mai nasti de … sa stam de vorba”. Aha, asta inseamna sa ai intelect si minte educata.”

    Daca deschide gura sau scrie inseamna ca este si priceput!

  5. 1 – Statul român e laic prin Constituție. Așa trebuie să fie și școala.
    2 – Orice altceva decât laic este religios. Școala nu este religioasă. Religia se practică în altă parte, nu în școală.
    3 – Prin Constituție se stabilește ideologia Statului român. Orice ideologie neconstituțională este îndreptată contra intereselor Statului.
    4 – Părinții trebuie să respecte și să apere Constituția. Orice altă direcție de gândire și acțiune este reprimată de Stat.
    5 – Veniturile din meditații trebuie impuse fiscal.

  6. De ceva timp tot facem homeschooling! Stigmatizați părinții. Am devenit “dușmanii sistemului și al profesorilor”. Dar când profesorii nu-si fac treabă la catedra, părinții vin in completare cu homeschooling și meditații.
    Din câte știu, salariile nu le împărțiți cu noi.
    In calitate de părinte, tot ce vreau este sa scot om din copilul meu. De multe ori m-am întrebat de ce mai plătim învățământul, sau sănătatea, in condițiile in care, nici părinții și nici copiii nu beneficiază de ele. Doar plătim la privat.
    Îmi exprim, încă o dată respectul pentru acei pedagogi dedicați meseriei lor și care încearcă din răsputeri să facă diferența. Din păcate, sunt puțini .

    1. daca vă ajutați copilul la lecții,nu înseamnă că faceți homeschooling ci doar faceți ce ar face orice părinte…e un demers firesc. Salariul nu l împărțim,nu veniți în clasa sa predați!

  7. Pentru Domnul Daniel am câteva întrebări: De ce copiii care frecventează școala (de stat) sunt nevoiți să-și ridice nivelul prin meditații intense pentru a reuși la examene, părinții cheltuind sume importante în acest sens? Cum vă explicați rezultatele examenului de bacalaureat, dacă învățământul de stat este ceea ce un copil are nevoie? Care sunt mijloacele prin care un profesor sau director de școală poate stopa agresivitatea/violența din școala , comportamentul huliganic, ce a cuprins foarte multe școli ? De ce religia nu este in viziunea dumneavoastră -ideologizare-? Fără să am intenția să rănesc pe cineva,eu cred că,într-un învățământ sănătos religia, ONG -urile, așa zisa educație sexuală,nu au ce căuta.acestea țin strict de alegerea personala.

  8. Unul din groparii educației prescrie tratamentul acesteia.

    Prea târziu domnule ministru. Educația e îngropată. Să-i fie țărâna ușoară și să-i fie iertate păcatele cele vrute și nevrute.

    Ne vedem la următorul parastas.

    1. Bună ziua dragilor!!!…..acest ministru nu știe ca NU poate sa se pună cu părinții. În pandemie fina mea a făcut homeschooling, și a învățat mai bine decât la scoala. Părinții sunt jihadisti???…..dar cum se face ca în loc sa ocrotiți copii, sa fie curați și sa ii atrageți cu adevărat, le băgați sexologie în scoli, ceea ce mi se pare ca nu aveți discernământ. Iar ca va legați de fanatism religios, sa va fie rușine, căci credința în Hristos, Adevăratul Dumnezeu, ne-a mai rămas, pe care vrem cu orice preț sa o transmitem copiilor noștri. Dacă ar fi un Vlad Țepeș neutru care sa candideze la președenție, eu l-as vota și as sustine sa fie trași în teapa toți care au vândut tara, care si-au bătut joc și au dărâmat sfintele biserici, de hoți cu acte în regula etc. Stau și ma întreb…..cat va mai suporta Dumnezeu în acel scaun. Pocaiti-va căci sa apropiat împărăția cerurilor. Oricum sunt de acord cu colegul care a scris ca urmează parastasul.

    2. 😂😂 mai exact care e problema ca unii aleg sa faca homeschooling cu ai lor copiiiiiiii? la ora actuala invatamantul romanesc e praf si pierdere de timp… R i p.
      Doamne ajuta la cat mai multi parinti sa se trezeasca la realitate si sa aleaga sa faca cu odraslele lor homeschooling…

  9. unul din putinele articole ale lui Funeriu in care nu sunt de acord aproape cu nimic.

    sa declari jihad parintilor care prefera homeschoolingul tocmai din cauza ca nu mai au nici o urma de incredere in sistemul de stat e cel putin exagerat.
    efectiv sa ajungi sa anchetezi penal printii care isi educa copiii acasa in timp ce nu faci nimic impotriva celor care nu ii educa deloc e exagerat.
    sa vii cu interpretari din constitutie cand nimic din acea constitutie nu e respectat in sistemul de stat e jenant.
    pai cum sunt parintii responsabili pt educatia copiilor daca nu au dreptul sa decida asupra modului in care se face acea educatie?
    si statul cum este tras la raspundere pt nerespectarea dreptului la educatie care ar trebui sa fie gratuita?

    1. atunci să meargă în privat,daca n au încredere în școli de stat,cum scrieți…nu homeschooling care nu exista in Ro ..

      1. Eu stau la tara, trimit copiii in privat la această doamna profesoara de engleza ( https://youtu.be/R20tqlkEC9w?si=4zxIgRtUeyynpqpf ) și o mai și platesc? Bun, așa am sa fac. 🤫
        Nu cred că e unica, cred că sunt destui asemenea ei, suficienti pentru toți copiii ce au nevoie de ore in privat. Asta pe langa miile de neajunsuri și probleme: copii inecati in groapa septica a școlii, elevi bătuți crunt de colegi, scoli unde se promovează cu media 3.23, licee unde abia 10% trec bacalaureatul și multe altele care le găsiți postate pe net, au fost prezentate la televiziuni, s.a.m.d. Dar da, învățământul românesc e sfânt, nu vă luați de el, va rog!!!!

  10. Aș vrea să studiați un manual de comunicare clasa l, să îl comparați cu abecedarul din perioada ’90 apoi să justificați adversitatea ce o aveți împotriva homeschooling. De fapt tot ce ține de educație se întâmplă în afara școlii. Scrisul caligrafic, muzică, arte, matematică, literatură,pregătire pentru EN, pregătire pentru BAC,etc; totul este homeschooling pe timpul și banii părinților. Școala oferă manuale fără logică, profesori cu pretenții financiare mascate ca fiind cadouri sau meditații, mizerie, frig, violență, droguri și sexualizare. În privința asta sunt de acord cu dl Funeriu, ideologiile politice propagate în școli forțează mâna părinților să caute soluții și le vor găsi. Duceți în derizoriu atacul asupra părinților creștini care, se presupune, s-au trezit că nu mai vor să învețe copiii științe și teoria evoluției, nu despre asta e vorba. Școala inhibă discernământul și spiritul critic, stima de sine și curajul de a vorbi adevăruri simple. Băgați copiilor ideologiile dezechilibrate care îi duce internați pe la psihiatrie sau pe mâna clinicilor de schimbare de sex. Rețineți: părinții vor căuta soluții și le vor găsi!

    1. să spuneți că pregătirea pt EN și Bac este homeschooling arată că nu ați înțeles ce este de fapt homeschooling. Punct.

  11. Convenţia europeană a drepturilor omului

    Protocolul adiţional

    Articolul 2

    Dreptul la instruire

    Nimănui nu i se poate refuza dreptul la instruire. Statul, în exercitarea funcţiilor pe care şi le va asuma în domeniul educaţiei şi învăţământului, va respecta dreptul părinţilor de a asigura această educaţie şi acest învăţământ conform convingerilor lor religioase şi filozofice.

  12. Foarte bine argumentat și explicat, domnule Funeriu De-ar avea și autoritățile ochi să citească, minte să înțeleagă și suflet pentru viitorul nostru!

  13. Conventia europeana a drepturilor omului

    Protocol aditional

    ARTICOLUL 2
    Dreptul la instruire
    Nimănui nu i se poate refuza dreptul la instruire. Statul, în exercitarea funcţiilor pe care şi le va asuma în domeniul educaţiei şi învăţământului, va respecta dreptul părinţilor de a asigura această educaţie şi acest învăţământ conform convingerilor lor religioase şi filozofice.

  14. Domnule Funeriu, ai uitat sa spui ca de fapt pregatirea pentru Evaluarea Nationala se face in mare parte in afara scolii si in afara manualelor de matematica furnizate de Minister. Adica cu ce invata la scoala multi elevi nu reusesc sa faca nici macar acele amarate de prime exercitii foarte simple ca sa ia un 7 la EN.

    Ai mai uitat sa spui de substantele interzise care se mai gasesc astazi prin scoli.

    1. E adevărat că (doar) frecventarea școlii nu oferă (decât eventual în cazuri excepționale) garanția unei note mari la Evaluarea Națională, chiar și pentru elevii cei mai conștiincioși. Dar afirmația asta nu constituie nicidecum un argument în favoarea homeschooling. Eu nu cunosc exemple de tineri care să fi urmat un astfel de traseu și să fi avut succes în viață (susținătorii homeschooling-ului ar trebui să prezinte astfel de exemple pentru a fi credibili). A evita examenele de teama unui eventual (semi)eșec nu e decât o formă de a ascunde murdăria sub preș.
      În privința substanțelor interzise, combaterea traficului acestora (atât în școală cât și în afara ei) este treaba altor instituții, care într-adevăr par complet depășite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mircea Miclea: Este o greșeală menținerea școlilor închise pentru jumătate de milion de copii. Vom deveni, probabil, culegători de sparanghel calificați, în loc să fim exportatori de tehnologie / Plus: A devenit o problemă majoră de sănătate mintală

„Este o greșeală” decizia de a ține închise școlile pentru 500.000 de elevi de clasele V-VII și IX-XI, a declarat pentru Edupedu.ro profesorul Mircea Miclea, după ce Guvernul a decis…
Vezi articolul

STUDIU: Matematica, disciplina la care fac meditație cei mai mulți elevi / Copiii nu înțeleg informațiile primite la școală, spun părinții / Circa o treime dintre elevii claselor V-XII fac meditații cu 300 de lei pe lună, în medie

Matematica este disciplina la care fac meditație cei mai mulți elevi, potrivit studiului la nivel național “Meditațiile în România: sistem educațional paralel sau complementar?“, realizat de IRES și Societatea Academică…
Vezi articolul