VIDEO Elevii vor da examenul de Bacalaureat și Evaluarea Națională online? „Nu este exclus”, spune ministrul Sănătății Nelu Tătaru

FOTO: gov.ro

Încă nu a fost luată o decizie privind prezența fizică în scoli a elevilor din anii terminali pentru a da examenele de sfârșit de an sau susținerea acestora online, a declarat Nelu Tătaru, Ministrul Sănătății la Realitatea Plus. Declarația a fost făcută în condițiile în care autoritățile au anunțat că s-a luat o decizie în privința elevilor din anii terminali să se poată întoarce la școală în intervalul 2-12 iunie, iar examenele să se dea fizic de pe 15 și 22 iunie.

Ministrul Sănătății a explicat că în varianta în care examenul va fi cu prezența fizică a elevilor la școală, vor fi protocoale stricte de urmat.

„În condițiile în care se va recurge la un examen pe care îl vor da, și nu online, sunt stipulate protocoale care să reflecte circuitele, regulile, distanțarea socială, cât și igiena în sălile de clasă”, a asigurat ministrul Sănătății.

Edupedu.ro a publicat un document trimis de ministerul Educației la școli în care sunt Măsurile care se vor lua în școli după încheierea situației de urgență.

Nelu Tătaru nu exclude varianta susținerii online a examenelor din anii terminali.

„Da, nu este exclus (ca examenele să fie online – n.red.). Rămâne totuși ca timpul să ne demonstreze dacă evoluția pandemiei în România va duce spre online sau va lăsa și o alta alternativă”, a mai spus ministrul Sănătății, potrivit sursei citate.

Declarațiile pe acest subiect în VIDEO de mai jos, la minutul 11:00.

FOTO: gov.ro

Exit mobile version