VIDEO Ministrul Educației: Fiecare actor din sistem a fost afectat cu ceva de măsurile fiscal-bugetare. Eu nu am avut un partener sau pe cineva cu care să am o pace

Foto: Senatul României / Facebook

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, susține că măsurile fiscal-bugetare au afectat „fiecare actor din sistem”, de la elevi și studenți, la profesori și părinți. Oficialul a spus luni seara, 8 septembrie, în prima zi de școală, la Europa FM, că mandatul său a devenit unul de criză și că „nu a avut un partener cu care să aibă o pace măcar două-trei săptămâni”.

Prin măsurile fiscal-bugetare am fost și un ministru de criză într-o situație foarte complicată, fiindcă practic fiecare actor din sistem a fost afectat cu ceva. Eu n-am avut un partener sau cineva cu care să pot să am, ca să spun așa, o pace, măcar două sau trei săptămâni – că au fost afectați elevii, au fost afectați studenții, au fost afectați profesorii, au fost afectați, evident, indirect și părinții. Și mesajul meu tot ăsta era: «înțeleg disconfortul, înțelegeți că nu-s măsuri de reformă, nimeni n-are nimic cu educația». Dar trebuie să ne salvăm în acest an și construim pentru la anul. Sper că acest mesaj să ajungă la oamenii din sistem”, a declarat Daniel David.

Întrebat de moderator, profesorul de istorie Marcel Bartic, de relația cu sindicatele din educație în timpul protestelor din luna august din fața sediului ministerului Educației și Cercetării, David a spus că a vorbit constant cu aceștia: „Zilnic. M-am întâlnit în perioada aceea, am avut mai multe întâlniri, dar ne loveam mereu de același lucru. Reprezentanții sindicatelor cereau anularea măsurilor fiscal-bugetare – lucruri care nu țineau de decizia și de forța unui ministru. Aia ține de coaliție și de Parlament”.

Oficialul a comentat și protestul cu mii de participanți din prima zi de școală: „Sunt un optimist pentru că am văzut în această perioadă catastrofe peste catastrofe anunțate începând din luna iunie și, cu toate astea, să știți că oamenii supărați, așa cum sunt, și-au făcut datoria. Noi au dus în această perioadă, am încheiat Evaluarea Națională, al doilea bacalaureat, definitivatul, titularizarea, uite că anul școlar a început fără multe festivități, dar a început. Deci cred că este zona asta pro-europeană care este supărată, dar are o supărare care cred că poate fi dusă într-o manieră de înțelepciune, cum v-am spus astăzi, și anume să construim pe ea, nu să ne blocăm unii pe alții”.

Inclusiv participarea de astăzi. Ați văzut. Au fost și oameni la protest – 10.000 – un număr rezonabil. Pe mine și când văd unu sau doi oameni ai educației supărați mă deranjează. 10.000 este un număr mare, chiar dacă nu se apropie de 30.000 sau cât așteptau andicatele. 10.000 deja contează. Și, cum spuneam, și unul și doi pentru mine ar conta. Dar am avut și oameni în școală, oameni care au primit copiii în școală. Le-am dus pe amândouă, ca să spun așa”, a continuat Daniel David.

Informații de context. Protestele profesorilor, la care s-au alăturat elevi și studenți, au fost declanșate de pachetul de măsuri din Legea 141/2025, adoptată în vară, care schimbă radical organizarea școlilor și condițiile de muncă pentru cadrele didactice. Printre principalele prevederi contestate se află creșterea normei didactice cu 2-4 ore, comasarea a sute de unități de învățământ, majorarea numărului de elevi la clasă, reducerea cu jumătate a plății cu ora (PCO) și obligarea directorilor și inspectorilor să predea mai multe ore. Sindicatele reclamă că aceste măsuri duc la supraîncărcarea profesorilor și la scăderea calității actului educațional.

Nemulțumirile au culminat luni, 8 septembrie, chiar în prima zi de școală, când până la 20.000 de profesori au protestat în București, cerând demisia ministrului Educației și abrogarea măsurilor din lege. Sindicaliștii au avertizat că acțiunile nu se opresc aici și că „greva generală nu este exclusă”. Marius Nistor, liderul Federației „Spiru Haret”, a declarat că protestele vor continua până la îndeplinirea celor două obiective majore: plecarea ministrului și renunțarea la prevederile considerate nocive pentru sistem.

În replică, ministrul Educației, Daniel David, a spus că solicitarea de demisie i se pare „puțin neinspirată” și că școala „se desfășoară normal” începând de marți, 9 septembrie. Oficialul a susținut că profesorii au o obligație legală și morală să predea, iar directorii trebuie să monitorizeze eventualele situații în care cadrele didactice doar supraveghează elevii. Totodată, ministrul a explicat că modificările fiscale nu ar putea fi schimbate în acest moment, dar că dialogul cu sindicatele rămâne deschis.

Exit mobile version