VIDEO Noi detalii despre Nebuloasa Tarantula, aflată la 161.000 de ani-lumină față de Pământ, dezvăluite de telescopul spațial James Webb

Foto: NASA / captură video - YouTube

Telescopul spaţial James Webb a dezvăluit marţi o serie de imagini spectaculoase cu Nebuloasa Tarantula, o regiune din univers în care stelele se nasc într-un ritm vertiginos, ale căror imagini le vor permite astronomilor să îşi aprofundeze cunoştinţele ştiinţifice despre formarea stelară, informează AFP, transmite Agerpres.

Nebuloasa Tarantula, denumită astfel datorită formei pe care o au norii săi de gaze şi de praf cosmic, este situată la o distanţă de 161.000 de ani-lumină în raport cu Terra, au precizat specialiştii de la NASA într-un comunicat. Ea este cea mai mare şi cea mai luminoasă regiune în care se nasc stele din tot grupul de galaxii nu foarte îndepărtate de Calea Lactee, găzduind totodată cele mai calde şi mai masive stele cunoscute.

Deşi Nebuloasa Tarantula este de multă vreme ţinta predilectă de cercetare a oamenilor de ştiinţă care studiază procesul de formare a stelelor, noile imagini le-au permis să descopere noi detalii, inclusiv mii de stele tinere, care, până acum, erau invizibile prin lentilele telescoapelor precedente.

Mai multe instrumente ştiinţifice montate la bordul telescopului spaţial James Webb au fost utilizate pentru captarea imaginilor cu Nebuloasa Tarantula, în diferite lungimi de undă, potrivit sursei citate.

În centrul imaginii realizate de instrumentul NIRCam, care operează în infraroşu apropiat, se află un roi de stele tinere albastre şi foarte strălucitoare.

Un alt instrument, NIRSpec, le-a permis cercetătorilor să descopere o stea aflată pe cale să iasă din stâlpul său de praf cosmic, menţinând în acelaşi timp un nor gazos în jurul ei – o etapă a formării sale, care nu ar fi putut să fie observată fără performantele capacităţi ale telescopului James Webb. Oamenii de ştiinţă credeau până acum că acea stea era în realitate mai bătrână şi într-un stadiu mai avansat de dezvoltare.

“Regiunile de formare a stelelor din galaxia noastră, Calea Lactee, nu produc stele în acelaşi ritm vertiginos ca Nebuloasa Tarantula şi au compoziţii chimice diferite”, au explicat specialiştii de la NASA, mai scrie Agerpres.

Şi compoziţia chimică în sine a acestei nebuloase îi interesează foarte mult pe cercetători, întrucât ea este similară cu cea a regiunilor în care se formau stele atunci când Universul avea vârsta de doar câteva miliarde de ani, într-o perioadă în care crearea de stele era mai intensă.

Lansat în spaţiu anul trecut, de Crăciun, şi devenit pe deplin operaţional doar de câteva luni, telescopul spaţial James Webb îşi desfăşoară activităţile de observare a Universului la o distanţă de 1,5 milioane de kilometri de Terra.

Potrivit agenţiei spaţiale americane, această veritabilă bijuterie a ingineriei umane “abia a început să rescrie istoria creaţiei stelare”.

Citește și:
AUDIO Datele și fotografiile color obținute în premieră de telescopul spațial James Webb, “transformate” în sunete
FOTO În premieră, un set de fotografii color cu Universul va fi publicat astăzi de NASA, din misiunea telescopului spațial James Webb / Analizarea lor va ajuta la cunoașterea galaxiilor îndepărtate
Astronomii au descoperit un “Super-Pământ”, la 100 de ani-lumină distanță de Terra. E posibil să fie acoperit integral de oceane, spun cercetătorii
Telescopul spațial James Webb al NASA surprinde prima dovadă a prezenței dioxidului de carbon pe o exoplanetă
NASA a publicat o imagine cu galaxia Cartwheel, aflată la 500 de milioane de ani-lumină distanță față de Pământ / “Este rezultatul unui eveniment intens”, o coliziune între alte două galaxii, anunță agenția spațială
NASA a detaliat planul său de a aduce, în 2033, mostre de rocă de pe Marte. Roverul Perseverance a colectat deja 11 eșantioane de roci
NASA a publicat o imagine cu Universul în exclusivitate, realizată de telescopul James Webb. Un set complet de imagini apare marți, 12 iulie
FOTO O nouă planetă, într-o “formare violentă”, a fost pozată de telescopul Hubble, anunță NASA. Este de nouă ori mai mare decât Jupiter, cred cercetătorii
NASA a lansat o aplicație de telefon mobil, pentru copii, prin care aceștia pot descoperi echipamentele unei nave spațiale cu ajutorul realității augmentate. Povestea din spatele ei
Sunetele de pe planeta Marte, captate de roverul Perseverance, dezvăluite în premieră și analizate – AUDIO
Exit mobile version