VIDEO România a avut o reacție rapidă de adaptare pentru un sprijin eficient acordat copiilor și tinerilor ucraineni, le-a spus Sorin Cîmpeanu, la Luxemburg, miniștrilor Educației din Europa

Pe agenda reuniunii miniștrilor Educației reuniți la Luxemburg s-au aflat teme precum investiții eficiente, eficace și echitabile în educație, gestionarea crizelor în Spațiul european al educației și finanțarea universităților europene, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educației.

În cadrul dezbaterii publice pe tema gestionării crizelor în Spațiul european al educației, ministrul Sorin Cîmpeanu a subliniat că „România a avut o reacție rapidă de adaptare a cadrului legal și a reglementarilor specifice pentru a putea permite un sprijin eficient acordat copiilor și tinerilor ucraineni care au nevoie nu numai de susținere din perspectiva educației, dar și de suport pentru a genera un sentiment de echilibru și normalitate, atât cât este posibil”. 

În prezent, 1.236 de elevi ucraineni sunt înscriși în unitățile de învățământ preuniversitar în calitate de audienți si studiază după curriculum românesc. Cei mai mulți elevi ucraineni au solicitat să învețe în şcoli româneşti după curriculum ucrainean. Ministerul Educației le-a pus la dispoziție manuale de clasele I-VI, în limba ucraineană, în format digital pentru a putea învăța.

Ministrul român al Educației a mai precizat la Luxemburg că „în perioada următoare este nevoie de un efort susținut pentru trecerea de la un răspuns umanitar de urgență, în care am asigurat accesul la educație, la dezvoltarea unor servicii de calitate pentru protecția efectivă a refugiaților, beneficiari de protecție temporară.

Unul dintre grupurile de lucru create de Guvern este pentru educație și reunește și societatea civilă și organisme internaționale.

“La nivel județean sunt operaționale comisiile care se ocupă de gestionarea problemelor refugiaților ce doresc să continue educația pe curriculum românesc, dar și a celor care doresc să rămână pe curriculumul ucrainean. În această din urmă situație, sprijinul logistic pe care-l oferă școlile românești este esențial pentru asigurarea sălilor de clasă, a infrastructurii și echipamentelor IT, a materialelor didactice. Am avut șansa să constat cu satisfacție acest sprijin, chiar în urmă cu 3-4 zile, cu ocazia întâlnirii cu peste 200 de copii ucraineni care învață în școlile românești, întâlnire la care a participat și Comisarul Nicolas Schmidt”, a spus ministrul Cîmpeanu la Luxemburg, în cadrul reuniunii miniștrilor Educației.

Ministrul român a pledat pentru necesitatea unei cooperări consolidate la nivel european și a apreciat promptitudinea sistemului de guvernanță european de a asigura un răspuns coordonat și solidar al statelor membre în fața crizei din Ucraina.

Intervenția VIDEO a ministrului Educației la minutul 11:19:52:

Miiniștrii Educației prezenți la Luxemburg au adoptat două documente:

Exit mobile version