În perioada 20-22 august, profesorii care au nevoie de completarea normei didactice de predare pot participa la ședințele organizate de inspectoratele școlare, conform noului calendar al mobilității cadrelor didactice pentru anul școlar 2025-2026. Este vorba despre profesorii afectați de diminuarea normei didactice de predare ale căror cereri de completare de normă nu se soluționează la nivelul școlii. Vezi mai jos, în articol, în ce ordine sunt soluționate cererile cadrelor didactice.
- Din toamna, norma didactică de predare crește, în medie, cu 2 ore. Este vorba despre Legea nr. 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan”, care modifică și completează Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023. Legea 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, cunoscută drept Legea Bolojan, a intrat în vigoare, după publicarea în Monitorul Oficial vineri noaptea, pe 25 iulie 2025.
Ordinea în care sunt soluționate cererile profesorilor este prevăzută în procedura oficială. Este vorba despre Ordinul ministrului educației nr. 5.198/2025 pentru aprobarea Procedurii privind constituirea normelor didactice de predare-învățare-evaluare în învățământul preuniversitar, an școlar 2025-2026.
Art. 10 – „(1) În ședințele de repartizare organizate la nivelul inspectoratelor școlare conform prezentei Proceduri se soluționează, în ordine:
a) cererile cadrelor didactice titulare aflate în restrângere de activitate, prin transfer, în ordinea descrescătoare a punctajelor;
b) cererile cadrelor didactice debutante prevăzute la art. 24 alin. (6) din Metodologia-cadru aflate în restrângere de activitate, prin transfer, în ordinea descrescătoare a punctajelor;
c) cererile cadrelor didactice angajate pe durata viabilității postului, până la data de 1 septembrie 2024, inclusiv, care au obținut cel puțin media 7 la concurs, și care devin titulare începând cu data de 1 septembrie 2025 pe posturile didactice/catedrele pe care sunt deja angajate și cererile candidaților care au dobândit definitivarea în învățământ sau care au promovat examenul național de definitivare în învățământ, sesiunea 2025, repartizați pe posturi didactice/catedre vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată începând cu data de 1 septembrie 2025, care se află în restrângere de activitate, prin transfer, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare;
d) cererile cadrelor didactice debutante prevăzute la art. 24 alin. (4) din Metodologia-cadru aflate în restrângere de activitate și apoi cererile candidaților care nu au dobândit definitivarea în învățământ sau care nu au promovat examenul național de definitivare în învățământ, sesiunea 2025, repartizați pe posturi didactice/catedre vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată începând cu data de 1 septembrie 2025, prin modificarea repartizării, în ordinea descrescătoare a punctajelor, respectiv în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare;
e) cererile cadrelor didactice angajate pe durata viabilității postului, până la data de 1 septembrie 2024, inclusiv, aflate în restrângere de activitate și apoi cererile cadrelor didactice pentru care s-a aprobat modificarea duratei contractului individual de muncă din durată determinată de un an în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei începând cu data de 1 septembrie 2025, prin modificarea repartizării, în ordinea descrescătoare a punctajelor;
f) cererile cadrelor didactice titulare, femei, care îndeplinesc condițiile legale de pensionare, luând în calcul limita de vârstă de 62 de ani și 5 luni și stagiul de cotizare de 33 de ani și o lună, la data de 1 septembrie 2025, menținute în activitate ca titular conform prevederilor art. 229 alin. (2) din Legea nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, aflate în restrângere de activitate prin transfer, în ordinea descrescătoare a punctajelor;
g) cererile cadrelor didactice titulare pentru completarea normei didactice de predare pe perioadă determinată/nedeterminată, în ordinea descrescătoare a punctajelor;
h) cererile cadrelor didactice debutante prevăzute la art. 24 alin. (6) din Metodologia-cadru, pentru completarea normei didactice de predare pe perioadă determinată/nedeterminată, în ordinea descrescătoare a punctajelor;
i) cererile cadrelor didactice angajate pe durata viabilității postului, până la data de 1 septembrie 2024, inclusiv, care au obținut cel puțin media 7 la concurs, și care devin titulare începând cu data de 1 septembrie 2025 pe posturile didactice/catedrele pe care sunt deja angajate și ale candidaților care au dobândit definitivarea în învățământ sau care au promovat examenul național de definitivare în învățământ, sesiunea 2025, repartizați pe posturi didactice/catedre vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată începând cu data de 1 septembrie 2025, pentru completarea normei didactice de predare pe perioadă determinată/nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare;
j) cererile cadrelor didactice debutante prevăzute la art. 24 alin. (4) din Metodologia-cadru și a cadrelor didactice angajate pe durata viabilității postului, până la data de 1 septembrie 2024, inclusiv, pentru completarea normei didactice de predare pe perioadă determinată, în ordinea descrescătoare a punctajelor;
k) cererile cadrelor didactice angajate pe durata viabilității postului, până la data de 1 septembrie 2024, inclusiv, pentru completarea normei didactice de predare pe perioadă determinată, în ordinea descrescătoare a punctajelor;
l) cererile cadrelor didactice pentru care s-a aprobat modificarea duratei contractului individual de muncă din durată determinată de un an în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei începând cu data de 1 septembrie 2025, pentru completarea normei didactice de predare pe perioadă determinată, în ordinea descrescătoare a punctajelor;
m) cererile candidaților debutanți care nu au dobândit definitivarea în învățământ sau care nu au promovat examenul național de definitivare în învățământ, sesiunea 2025, repartizați pe posturi didactice/catedre vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată începând cu data de 1 septembrie 2025, pentru completarea normei didactice de predare pe perioadă determinată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare;
n) cererile cadrelor didactice titulare, femei, care îndeplinesc condițiile legale de pensionare, luând în calcul limita de vârstă de 62 de ani și 5 luni și stagiul de cotizare de 33 de ani și o lună, la data de 1 septembrie 2025, menținute în activitate ca titular conform prevederilor art. 229 alin. (2) din Legea nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, pentru completarea normei didactice de predare pe perioadă determinată/nedeterminată, în ordinea descrescătoare a punctajelor.”
Profesorii din liceele și școlile profesionale din mediul rural își pot completa norma de predare cu până la un sfert din ore la discipline din aceeași arie curriculară, potrivit procedurii:
Art. 10 – „(2) Soluționarea cererilor cadrelor didactice de completare a normei didactice de predare, respectiv a cererilor cadrelor didactice aflate în restrângere de activitate, în ședințele de repartizare organizate conform prezentei Proceduri, pentru fiecare dintre categoriile de personal prevăzute la alin. (1), se realizează în conformitate cu prevederile art. 35 alin. (4) – (11), respectiv art. 46 și 47 din Metodologia-cadru. În învățământul liceal/profesional din mediul rural, norma didactică de predare poate fi completată pe perioadă determinată și cu alte ore, la discipline din aceeași arie curriculară, altele decât cele corespunzătoare specializării/specializărilor de pe diplomă/diplome, cuprinse în planurile de învățământ, până la un sfert de normă, cu menținerea drepturilor salariale, în conformitate cu prevederile art. 208 alin. (2) din Legea nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare”, conform procedurii.
Procedura pentru încadrarea profesorilor în anul școlar 2025-2026 poate fi consultată mai jos:
Foto: © Yuri Arcurs | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
