Analiză Mircea Bertea: Învățământul românesc între demnitate și neputință. De la pedagogia servituții, la pedagogia emancipativă

Foto: captura NCN

Că învățarea și învățătura l-au însoțit și condiționat pe om de-a lungul istoriei sale se cunoaște. După cum se cunoaște și se recunoaște că pregătirea, inițierea pentru viață și pentru rolurile sociale implicate de aceasta nu a fost niciodată un proces ușor, chiar fiii de împărați din basmele copilăriei noastre sau personajele legendare din epopeile lumii trecând prin grele încercări, uneori traumatizante, înainte de a fi declarați apți pentru a urma la conducerea împărăției. Până și mâna viitoarelor prințese, fete vestite de împărați, se obținea cu greu și nu prin declarații de dragoste sau prin concursuri de frumusețe, ci prin participarea la întreceri de vitejie și istețime, la probe de curaj și rezistență, știut fiind că: ”O lupă-i viața, deci, te luptă/Cu dragoste de ea, cu dor./Pe seama cui? Ești un nemernic/Când n-ai un țel hotărâtor./Tu ai pe-ai tăi!De n-ai pe nimeni/Te lupți pe seama tuturor” cum scria George Coșbuc în Lupta vieții.

În antichitate, spre deosebire de atmosfera lejeră din ”academiile” cetăților grecești, pregătirea militară (în Sparta, cu deosebire) era ”o școală” extrem de grea. Nici studiile monahale din Evul Mediu nu erau lipsite de încercări și privațiuni, toate compensate de fericirea întru credință și de bucuria dată de ”cetitul” cărților (”…că nu ieste alta și mai frumoasă și mai de folos în toată viiața omului zăbavă decâtŭ cetitul cărților”, Miron Costin).

Prima revoluție industrială și următoarele au impus și organizat școala și învățământul ca instituții sociale obligatorii, cu rol dedicat în pregătirea forței de muncă și a viitorilor cetățeni, școala devenind ”cătănie” socială, cum o numește Fernando Savater, prieten și mare admirator al lui Cioran, în cartea sa Curajul de a educa. Instituția școlii și educația s-au dezvoltat și au evoluat ca structură, timp și rol atât de mult încât astăzi niciun loc de muncă decent nu poate fi ocupat fără o dovadă a școlarizării de un anumit nivel, considerându-se unanim și pe bună dreptate că, dacă educație nu e, nimic nu e. Școala, educația au devenit blazonul de onoare al lumii civilizate. Inclusiv în România modernă.

Și totuși, dacă aceasta este realitatea și percepția unanimă, cum se face că, mai ales în ultimul timp, școala și educația românească sunt atât de mult hulite?! Și actorii ei, profesorii, în principal, atinși parcă din oracolul grecesc care spunea că zeii, dacă voiau să-i pedepesească pe oameni, îi făceau profesori? Ce s-a întâmplat și ce se întâmplă cu această instituție (școala) și cu profesia de dascăl/de cadru didactic atât de mult îndrăgită și de respectată până nu demult la noi? Cine, cum și de ce i-a știrbit și îi amenință integritatea și demnitatea?

Așadar, despre demnitatea învățământului românesc și a discursului public despre învățământul românesc aș dori astăzi să vorbim. În fapt, să vă provoc la reflecție și dezbatere în cunoștință de cauză, ținând cont de faptul că, cel puțin în spațiul public, imaginea acestuia este dezolantă și îngrijorătoare. 

Iată doar câteva titluri de știri și articole din presa scrisă și audio-vizuală în perioada 6-15 martie a.c., începând cu cele publicate de site-ul EduPedu.ro: ”ABUZ. Ministerul Educației dezvăluie către presă identitatea unor copii aflați în situații extreme, inclusiv a minorului care ar fi fost agresat de două ori la Școala Nicolae Titulescu”, ”Ministerul Educației „regretă eroarea”, după ce a transmis presei un raport din care puteau fi aflate numele copiilor implicați în cazurile de violență de la Școala Titulescu/Instituția face apel la jurnaliști să nu publice datele care ar putea duce la identificarea persoanelor din raport”, ”Ping-pong cu elevii olimpici și profesorii”, ”Profesorul Cătălin Ciupală, despre subiectele la matematică, simulare BAC 2024: Ar trebui să se schimbe paradigma de a face subiectele. Nu-ți trebuie foarte multă imaginație ca să iei cinciul”, ”Rezultate simulare BAC 2024: Aproape 40% dintre elevii de clasa a XII-a nu au luat nota 5 la Limba română. La matematică sau istorie, 35% nu au luat peste 5”, În județul Timiș, aproape 60% au media sub pragul de promovare”,”Rezultate dezastruoase la simularea de Bacalaureat 2024: 40% dintre elevi au fost notați cu mai puțin de 5 la Limba Română”(ProTv, 15 martie), ”Scrisoare deschisă către președintele Iohannis, trimisă de profesorii Colegiului German Goethe din București: Legislația nu protejează școala, profesorii au tot mai puține drepturi. Decența cadrului didactic este adesea confundată cu acceptarea abuzului”, ”Cazul elevului violat la școală: Directoarea nu ar fi respectat procedurile și ar fi încercat să mușamalizeze agresiunea sexuală – SURSE (Gândul, 14 martie), ”Elevul de clasa a VIII-a de la un liceu din Mureș care și-a agresat diriginta: “Nu-mi pasă, că și aşa n-ai ce să-mi faci nici tu, nici poliția”, povestește directoarea liceului într-o scrisoare deschisă către părinți”, ”O profesoară din Timișoara, acuzată că a lovit un copil de 6 ani pentru că nu citea „la un nivel similar” cu colegii lui” (HotNew.ro, 13 martie). „Practic, școala nu prea are pârghii în momentul de față să intervină împotriva unui elev violent […] profesorii nu mai au autoritate, acum, singura armă pe care o are școală este să scadă nota la purtare.” ”(Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), într-o intervenție la Radio România Actualități), ”Ministerul Educației lucrează la noul ROFUIP în care ar vrea să delimiteze drepturilor părinților și profesorilor, Acesta ar urma să reglementeze și să delimiteze drepturile părinților și profesorilor pentru situațiile în care părinții vin la școală și le spun profesorilor cum ar trebui să predea și cum să se comporte. Sunt foarte multe situații, cel puțin în învățământul primar” (secretar de stat Florian Lixandru la DC News). ”Directoarea Colegiului din Târgu Mureş, unde un elev a agresat un profesor: Nu este firesc ca profesorilor să le fie frică să mai intre la ore. Legea educaţiei ne aşează într-o poziţie de risc” (EduPedu, 12 martie), ”Elevul de clasa a VIII-a care şi-a bătut profesoara cu pumnii și picioarele a fost reţinut. (Realitatea Net, 11 martie), ”După repetate abuzuri sexuale, la Liceul Titulescu se montează camere de supraveghere”, ”Fost inspector școlar general: „E dureros să vezi cum părinți care abia au trecut BAC-ul ajung să le dea indicații dascălilor” (Realitatea Net, 7 martie), ”Noi dezvăluiri din școala groazei. Un alt elev de la “Titulescu” a fost agresat de același copil, iar directoarea ar fi încercat să mușamalizeze cazul (6 martie, Realitatea.Net). ”Doi elevi din Oradea trebuie să-și plătească daune morale de 1.000 de lei unul altuia, după ce s-au bătut la școală” sic!?) (sursă: digi24.ro) etc.

Sunt convins că ați citit cu greu și cu sentimente de iritare aceste atât de multe titluri și informații negative despre învățământul românesc preuniversitar, știri apărute în mass-media din ultimele zece zile. Și nu sunt singurele. 

În rezumat, școala românească este văzută ca loc al violenței și al violentării elevilor și profesorilor, al contravențiilor și chiar al infracțiunilor, o școală fără învățare, cu rezultate dezastruoase la simulările examenelor naționale (EN și BAC), cu management defectuos, criticat de OCDE și chiar de elevii din Consiliul consultativ al copiilor din World Vision România care i-au prezentat, în săptămâna la care facem referire, ministrului Educației 6 propuneri pentru combaterea cazurilor de abuz și violență în școli, în mod curios, toate cu referire la profesori, la pregătirea lor și a instituției școlare în sine și nici una cu referire la ce trebuie și la ce pot face ei, elevii acestei țări, pentru prevenirea și combaterea cazurilor de abuz și violență în școli!!!

Însă știrea din mass-media care le-a eclipsat pe toate a avut ca punct de plecare un comunicat și o solicitare a Asociaţiei Elevilor din Constanţa (AEC), care a criticat modul în care sunt evaluaţi elevii la finalul învățământului preuniversitar și a cerut desfiinţarea examenului de bacalaureat. O solicitare de teribilism adolescentin despre care a vorbit cu ascultătorii săi și Cătălin Striblea, cel care a reluat și dezbătut pe larg solicitarea acestor elevi constănțeni în emisiunea România în direct de la Europa FM din 14 martie a.c., sub genericul ”Nu mai vrem bacalaureat”. Este o generație de răsfățati? În opinia noastră, aceasta a fost și una din puținele emisiuni discutabile și cu deficiențe deontologice și de viziune asupra învățământului românesc preuniversitar ale lui Cătălin Striblea, un intelectual și un realizator radio pe care-l apreciem, o emisiune și niște solicitări neobișnuite ale elevlior constănțeni despre care vom discuta pe larg în partea a II-a a acestui articol de opinie. Pănă atunci, le sugerez celor ce au citit sau vor citi aceste însemnări (inclusiv elevilor constănțeni și dlui Striblea, desigur) să-l citească sau să-l recitească pe Johan Hari cu Hoții de atenție: de ce nu te poți concentra, Editura Trei, București, 2022.

P.S.: Avem pentru săptămâna trecută și o știre pozitivă, e drept din învățământul universitar: Universitatea de Vest Timişoara (UVT) îi va decerna titlul de Doctor Honoris Causa scriitorului Mircea Cărtărescu în cadrul unei ceremonii care va avea loc în data de 22 martie. În preziua evenimentului, scriitorul va susţine în cadrul unei conferinţe publice prelegerea Aventura literaturii. Un subiect interesant și util, credem, chiar și pentru elevii constănțeni și pentru emisiunea radiofonică a dlui Striblea.

Exit mobile version