Liderul sindicatului Alma Mater, Anton Hadăr i-a spus ministrului Daniel David că dacă acesta își dă demisia și redevine rector la Babeș-Bolyai, funcție din care s-a autosuspendat, nu va avea bani să plătească salariile în ultima lună. Liderul de sindicat a făcut această declarație luni seara, la Antena 3, în contextul în care recent ministrul Educației a recunoscut că „impactul real al tăierilor din Educație este că nu mai avem nevoie de cele 2 miliarde de lei și putem încheia anul 2025„. Asta pentru că bugetul, aprobat chiar de David în decembrie 2024 pentru anul 2025 nu a fost suficient pentru plata salariilor pe un an.
Liderul sindical Anton Hadăr i-a atras atenția ministrului Daniel David că în cazul în care își dă demisia și redevine rector la Universitatea Babeș-Bolyai, funcție din care s-a autosuspendat, nu va avea bani să plătească salariile profesorilor.
„Eu asta i-am spus ieri (n. red ministrului Daniel David) și s-a supărat: că dacă se întoarce la Universitate și își dă demisia, ceea ce ar fi trebuit să o facă de mult eu nu plecam la bătălie cu 2 miliarde lipsă, n-aveam cum să plec, de unde le scoteam? A mizat pe faptul că se face rectificare bugetară păi și acuma ce să faci? că și-a distrus imaginea este extrem de erodată. Deci, dacă se duce la Babeș Bolyai și redevine rector pentru că s-a autosuspendat, n-are bani să plătească salariile în ultima lună, deci de unde îi ia? I-am zis. Eu vă fac un bine că ridic această problemă și a zis: sunt de acord cu dumneavoastră”.
- Daniel David s-a autosuspendat din funcție în momentul preluării portofoliului de ministru, în decembrie 2024. De atunci, universitatea este condusă de rectorul interimar Adrian Petrușel
Informații de context
Legea 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, cunoscută drept Legea Bolojan, a intrat în vigoare, după publicarea în Monitorul Oficial vineri noaptea, pe 25 iulie 2025.
Profesorii protestează în fața Ministerului 18 zile, nemulțumiți de creșterea normei didactice și cer demisia ministrului Educației și au declanșat un referendum pentru boicotarea începerii anului școlar pe data de 8 septembrie în toate școlile publice din țară.
Ministrul Educației a spus recent într-un podcast că „impactul real pe acest an este că nu mai avem nevoie de cele 2 miliarde și putem încheia anul”, a spus ministrul Educației întrebat dacă s-au făcut calcule și dacă ministerul știe care este impactul măsurilor luate în Educație, care au bulversat sistemul cu mai puțin de o lună înainte de începerea anului școlar 2025.
Sindicatele din Învățământ critică dur măsurile luate prin legea nr. 141/2025, în special creșterea normei didactice, reducerea tarifului la jumătate pentru plata cu ora, comasarea școlilor și majorarea numărului de elevi într-o clasă și pe 8 septembrie anunță un amplu protest cu 30 de mii de profesori în stradă în București.
Recent, pe 8 august ministrul Daniel David a recunoscut că bugetul pe 2025 a fost insuficient încă de la începutul anului: „Noi am solicitat bani pentru tot anul, am primit de la Ministerul de Finanțe pentru o parte din acest an„.
Reamintim că în februarie 2025, după adoptarea bugetului pe anul 2025 ministrul Daniel David dădea asigurări într-un comunicat de presă pentru faptul că aceste „Creșteri bugetare în educație vizează atât investițiile (preponderent prin PNRR cu obiective precum prevenirea abandonului școlar, dotarea școlilor, construcția de campusuri pentru învățământul dual etc.), cât și asigurarea salariilor și a burselor”. Spunea atunci Daniel David: „Mă bucur că educația este considerată prioritate națională în coaliție, așa cum s-a promis la începutul mandatului, și că s-a ținut cont de acest lucru în propunerea Guvernului și în decizia luată în Parlament, evident cu limitele și constrângerile generate de situația economico-financiară prin care trecem.”
Diferența dintre mesajul optimist din februarie și recunoașterea din august a unui buget insuficient subliniază un dublu discurs al ministrului: public, în prima jumătate a anului, asigurări că banii ajung, iar în spatele ușilor închise, acceptarea unei finanțări incomplete, mizând pe o rectificare bugetară incertă.
Dublu discurs a avut ministrul David și în privința susținerii măsurilor care acum dau peste cap Educația. În urmă cu 2 luni spunea ca „liniile mele roșii sunt două – nu sunt dați oameni afară din educație, banii salvați prin acele reorganizări trebuie să se întoarcă în sistem, nu voi fi ministrul unui minister auster, care nu se dezvoltă” și că „dacă suntem la nivelul mediei sau chiar peste medie, eu nu voi susține o mărire de normă didactică”. Citiți aici cronologia unui recul politic.
Între timp, pachetul fiscal-bugetar adoptat de Guvern și Parlament, cunoscut drept „Legea Bolojan” (Legea 141/2025), a introdus măsuri drastice în educație: creșterea numărului de elevi pe clasă, majorarea normei didactice și reorganizarea școlilor.
Aceste măsuri au fost justificate de Daniel David inclusiv prin „necesitatea reducerii deficitului”, spunând chiar că „Educația are o contribuție mare la deficitul pe care îl avem”, fără a menționa că deficitul pe educație fusese în realitate creat prin subfinanțarea deliberată de la începutul anului.
Așa cum Edupedu.ro a semnalat public încă de la primele discuții legate de aceste măsuri,
Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010 prevede, la art. 6 alin. (1), că „planificarea bugetară are la bază principiul anualității, asigurându-se resursele necesare finanțării cheltuielilor aprobate”. Practic, asumarea deliberată a unui buget insuficient pentru plata integrală a salariilor și burselor contravine acestui principiu.
