Directorii de școli din România din Comunitatea pentru Excelență în Management Școlar (CEMS) solicită profesionalizarea managementului educațional și lansarea de urgență a concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de conducere, ale căror mandate se apropie de final, potrivit unui comunicat de presă remis Edupedu.ro. Organizația, înființată oficial în iulie 2025, a transmis Ministerului Educației și Cercetării patru cereri-cheie în cadrul taberei naționale organizate la Sibiu, între 29 și 31 august.
Printre cererile formulate de aproape 50 de directori participanți se numără:
- Demararea urgentă a concursurilor pentru posturile de directori;
- Definirea unui profil profesional clar pentru directorul de școală;
- Recunoașterea oficială a profesiei de „director” în grilele de salarizare (noua lege a salarizării);
- Posibilitatea de a opta între director care predă și director axat exclusiv pe management.
Marian Anghel, președintele CEMS, a declarat că școlile au nevoie de directori „puternici, profesioniști, numiți pe merit și plătiți corespunzător” și a atras atenția asupra presiunilor multiple la care sunt supuși: „Mulți directori sunt obligați să aleagă între a rămâne profesori dedicați sau lideri eficienți, între a continua mandatul din loialitate față de comunitate sau a renunța din cauza ignorării și nerecunoașterii rolului lor”, se mai arată în comunicatul citat.
La eveniment au participat ministrul educației și cercetării, Daniel David, secretarul de stat Sorin Ion și consilierii Radu Szekely și Mircea Bertea. Reprezentanții ministerului au recunoscut că „soluțiile venite din teren sunt indispensabile pentru definirea politicilor” publice și au încurajat continuarea dialogului, conform aceleiași surse.
Tabăra directorilor, aflată la a doua ediție, a fost organizată de CEMS cu sprijinul Asociației pentru Valori în Educație (AVE). Potrivit organizatorilor, participarea oficialilor ministerului este un semnal de recunoaștere a CEMS drept voce legitimă a directorilor și un prim pas spre o colaborare instituțională bazată pe meritocrație și protecția managerilor de școli de presiuni politice.
DOCUMENT DESCARCĂ Comunicatul integral CEMS:
Informații de context. Normă de predare, salarii, concurs directori
Legea „Bolojan” 141/2025 introduce, începând cu 1 septembrie 2025, o nouă regulă pentru directorii și directorii adjuncți ai unităților de învățământ. Aceștia vor avea o obligație de predare fixă: 40 de ore pe lună, 10 ore pe săptămână, desfășurate în timpul programului de muncă, fără posibilitatea de a fi remunerați suplimentar prin plata cu ora.
În acest sens, normele metodologice care stabilesc degrevarea de normă didactică și de predare pentru personalul didactic cu funcții de conducere, îndrumare și control în învățământul preuniversitar de stat au fost publicate în Monitorul Oficial luni seară pe 1 septembrie, cu o săptămână înainte de începerea școlii.
Cât despre concursul de directori, ministrul Educației îl amână pentru 2026, pentru „prima parte a anului viitor”, asta deși termenul avansat tot de Daniel David în urmă cu două luni era decembrie 2025.
- Invitat la o ediție specială Prima News „Maratonul Viitorul Educației în România”, marți, 2 septembrie, David a spus: „concursurile vor trebui organizate în prima parte a anului viitor” și că „miza va fi regândirea profesiei de director”. Întrebat câți directori au fost numiți în funcție prin semnătură, oficialul a evitat un răspuns.
- Au fost 3.972 de posturi de director și 1.292 de director adjunct ocupate prin concursul de directori din 2021, iar aceste mandate expiră în următoarele luni. Detalii aici
Despre salariile directorilor principali și adjuncți de școli – au fost cel mai recent stabilite prin hotărârea de guvern (HG) 38 din 18 ianuarie 2024, anterior fiind fixate în 2018, modificate în 2023 și 2024. Atunci au fost prevăzute două creșteri salariale față de sumele din 2023 obținute în urma grevei profesorilor – una în ianuarie și alta în iunie 2024 -, ajungând la salarii de bază (brue) maxime de 11.812 lei.
- Salariile directorilor de grădinițe, școli, licee și alte unități de învățământ preuniversitar sau extrașcolar nu sunt prevăzute în prezent în legea salarizării unitare 153/2017. Cel mai recent, președintele Nicușor Dan a anunțat că o nouă lege de salarizare la stat va fi gata în 2026, după ce în 2023, 2024 și 2025 au fost amânări electorale repetate și minciuni ale ultimelor trei guverne. Detalii aici
David, apel la directori să informeze despre prima zi de școală
Ministrul Educației, Daniel David, a declarat marți, pe 2 septembrie, la Antena 3, că cere directorilor de școli să comunice clar părinților ce au de făcut pe 8 septembrie, dacă merg sau nu la școală și care este programul pentru ziua respectivă. Oficialul a anunțat că va trimite și o adresă către școli în acest sens.
Declarațiile vin în contextul în care sindicatele anunță boicotarea primei zile de școală, 8 septembrie, precum și a activităților de predare începând din a doua zi de școală.
