Ateliere gratuite de educație cinematografică pentru elevi și profesori, la UNATC, în Săptămâna „Școala altfel”: vizite pe platoul de filmare, lecții de montaj și de istorie a filmului / Profesoara Iulia Voicu: Învățăm să navigăm conștient într-o lume inundată de imagini

Un atelier gratuit de educație cinematografică, despre istoria filmelor, montaj, creare de film, selecție și interpretare de imagini este organizat pentru elevi și profesori la Universitatea Națională de Arte Teatrale și Cinematografie (UNATC) „I. L. Caragiale” din București. Deja mai multe licee din București și din țară chiar au participat la activități, iar programul Săptămâna „Școala altfel” poate fi ocazia pentru elevi și profesori de a vizita un platou de filmare și de a învăța cum să recepteze imaginile și videoclipurile pe care le văd pe rețelele sociale, le creează sau le primesc pe Internet.

Atelierele vin în contextul în care nevoia de educație cinematografică este mai mare ca oricând, într-o cultură a imaginilor „foarte puternică în prezent, uneori copleșitoare pentru cei tineri”, spune într-un interviu pentru Edupedu.ro Iulia Voicu, cadru universitar la UNATC București, coordonatoarea atelierelor și autoare a manualelor de educație cinematografică „Ora de cinema”.

Atelierele organizate până acum au fost, în majoritate, de cinci zile, însă echipa de profesori UNATC care se ocupă de acestea organizează și ateliere de câte o zi care poate fi una din cele 5 zile de activități altfel din Săptămâna „Școala altfel”.

În prima zi, elevii exersează cunoașterea de sine și a echipei, chiar dacă provin din aceeași clasă, pentru a se destinde, spune Iulia Voicu, ceea ce îi va ajuta să poată lucra mai ușor în echipă când montează propriile producții video. Tot în prima zi, elevii sunt introduși în lumea cinematografiei și originile cinematografului. După ce înțeleg contextul lumii din ultimii ani ai secolului XIX, elevii vizitează platoul de filmare, urmăresc un film și scriu observațiile pe baza vizionării.

„În a doua zi, discutăm despre calități ale personajelor, iar după-amiaza urmează un exercițiu de scriere cu caracter audiovizual. Cea de-a treia zi înseamnă analiza de fotografie, dar înseamnă și gruparea în echipe. Fiecare echipă primește o cameră de filmat și pornește la filmări. În a patra zi vizionăm și discutăm o secvență filmată. După-amiaza se filmează iarăși, cu posibilitatea de a filma și într-un platou UNATC, cu ajutorul unor studenți voluntari de la specializarea Imagine de film, care le pun lumini și îi îndrumă, dacă vor să folosească un perete tip cromă.

Apoi dintre aceste secvențe ei selectează și montează în cea de-a cincea zi un exercițiu video. Mulți dintre ei mi-au spus că exersează răbdarea la filmări. Sigur că printre obiective se numără și să învețe să lucreze în echipă, cu resurse de timp și chiar materiale limitate, într-un context nou pentru ei, cu respectarea anumitor reguli. (…) Deci învață câte ceva, de bază, despre ce înseamnă să filmezi și, mai important din punctul meu de vedere, învață să creeze „un obiect” în doar câteva zile”, spune cadrul universitar pentru Edupedu.ro, în interviul care este redat complet mai jos în articol.

Până acum au mai participat la ateliere Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”, Colegiul Național „Gheorghe Șincai”, Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc”, Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”, Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin”, împreună cu elevii de la Liceul Tehnologic “Paul Dimo”, Galați și Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti”.

„Ritmul activităților este antrenant, de tip tabără, însă toate experiențele pe care le-am avut mi-au arătat că adolescenții primesc asemenea exerciții cu entuziasm. Și important nu este ca toți să vrea să devină cineaști, ci spectatori (mai) conștienți, stăpâni pe capacitatea de selecție, persoane care pot cunoaște lumea prin intermediul unui instrument de înregistrat imagini”, mai spune Iulia Voicu.

Redăm interviul integral mai jos:

Edupedu.ro: Ce învață elevii la atelierele pe care le propuneți?

Iulia Voicu: Atelierele FILM EDU, pe care le-am conceput și le-am pilotat în cadrul Centrului de Pedagogie și Studiu al Imaginii „Sorin Botoșeneanu”, au o structură de bază care se desfășoară de-a lungul a cinci zile. Obiectivul principal este ca exercițiile să contureze și să antreneze abilități și competențe specifice domeniului cinematografie și media, dar și competențe de viață. Cultura imaginilor este una foarte puternică în prezent, uneori copleșitoare pentru cei tineri.

Să fii expus de când te naști la o astfel de cultură are avantaje și dezavantaje. Arhitectura acestor ateliere s-a concentrat pe dezvoltarea unui kit de „instrumente” care să sprijine gestionarea conștientă a acestei expuneri și să inspire dezvoltarea pe cât se poate de armonioasă din punct de vedere socio-emoțional în cadrul unei astfel de culturi. Atelierul include exerciții de analiză de text, de fotografie, de cadru filmat și exerciții practice de senzorialitate acustică, vizuală, de scriere cu caracter audiovizual și de creație video.

Iulia Voicu la Atelierele Film Edu UNATC / Foto: Facebook.com/ UNATC

În prima zi eu pornesc cu exerciții de interpretare de proverbe, ce permite să ne cunoaștem ca grup, iar elevilor le permite să se autocunoască, să exprime în cuvinte simple opiniile lor. Profesoara Eliza Manz de la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” a observat dialogul dinamic ce s-a născut între elevii clasei cu care a participat la atelier. Elevii se cunoașteau între ei, însă în acest context nou și stimulați de exercițiu, s-au relaxat și au putut vorbi articulat despre cum văd ei lumea, într-o manieră profundă care n-a dus lipsă de umor.

În prima zi țin și o prelegere „Ora de cinema”, bazată pe fișele de istoria filmului pe care le-am scris în cadrul programului de educație cinematografică și educație prin film omonim dezvoltat de TIFF. Anul acesta școlar am vorbit despre primele filme din lume, despre cadrul de film, despre apariția cinematografului și tipurile de spectacol cinematografic, despre apariția prim-planului ș.a.m.d., pe baza câtorva filme scurte ale fraților Lumière și ale cineastului britanic George Albert Smith. Prelegerea urmează direcția fișelor: acord importanță contextualizării socio-istorice.

Le vorbesc despre lumea de la sfârșitul secolului al XIX-lea și despre factorii socio-economici care au permis inovarea, întâlnirea fericită a artei cu tehnologia și nașterea acestui miracol numit cinema. În atelierele ținute la UNATC, prima zi include și un tur ghidat de Sebastian Condurache al Facultății de Film. Se vizitează platoul de filmare, laboratorul de developare a peliculei alb-negru, Studioul de Sunet Digital și Sala Roz, unde se poate viziona un film proiectat direct de pe peliculă. De obicei vedem filme de școală ale unor cineaști, proiectate de pe peliculă. Împreună cu liceenii de la Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti” am văzut „Cercul”, realizat în 1968 de Mircea Veroiu.

După-amiază, elevii fac și un exercițiu de observație, de senzorialitate vizuală, auditivă, pe baza căruia apoi scriu.

Atelierele Film Edu UNATC / Foto: Facebook.com/ UNATC

În a doua zi, discutăm despre calități ale personajelor, iar după-amiaza urmează un exercițiu de scriere cu caracter audiovizual. Cea de-a treia zi înseamnă analiza de fotografie, dar înseamnă și gruparea în echipe. Fiecare echipă primește o cameră de filmat și pornește la filmări. În a patra zi vizionăm și discutăm o secvență filmată. După-amiaza se filmează iarăși, cu posibilitatea de a filma și într-un platou UNATC, cu ajutorul unor studenți voluntari de la specializarea Imagine de film, care le pun lumini și îi îndrumă, dacă vor să folosească un perete tip cromă.

Apoi dintre aceste secvențe ei selectează și montează în cea de-a cincea zi un exercițiu video. Mulți dintre ei mi-au spus că exersează răbdarea la filmări. Sigur că printre obiective se numără și să învețe să lucreze în echipă, cu resurse de timp și chiar materiale limitate, într-un context nou pentru ei, cu respectarea anumitor reguli. Când spun context nou, dacă atelierul se desfășoară la UNATC, mă refer și la un spațiu nou, o atmosferă nouă, pe care o descoperă prin intermediul unui astfel de exercițiu. Unii iau pentru prima oară contactul cu o cameră de filmat.

Deci învață câte ceva, de bază, despre ce înseamnă să filmezi și, mai important din punctul meu de vedere, învață să creeze „un obiect” în doar câteva zile. În ultima zi proiectăm, de obicei în Sala Cinema, exercițiile. Învață câte ceva despre ce înseamnă proiecția într-o sală de cinematograf, expunerea unei imagini video pe un ecran mic (cameră de filmat digitală, laptop), ecran mediu (cabinele de montaj au ecrane mai mari) și pe un ecran mare, de cinematograf. Sunt mulți elevi care cunosc un monteur pentru prima oară în viața lor și montează pe un soft de montaj. La UNATC, de partea de training de montaj s-au ocupat Alexandra Diaconu și Mariana Cojocaru.

De asemenea, un principiu important al atelierului este că realizează exerciții video. Le povestesc că a deveni cineast presupune, în multe dintre cazurile de cineaști contemporani, un proces îndelung de antrenare a unor abilități, deseori practice, dar și teoretice, pentru a învăța să realizezi filme. Le povestesc despre eforturile de echipă din spatele unui film, în care fiecare membru al echipei are o contribuție.

„Ai încredere în proces”, un principiu abstract care ține de educația pe termen lung și de educația continuă, devine un pic mai ușor de simțit de către cei tineri prin activități practice. Principii pedagogice importante sunt învățarea experiențială, interdisciplinaritatea și participativitatea. Un astfel de atelier permite să fie aplicate aceste principii în activități diverse, în care avem reguli și îndrumare, dar în care gradele de descoperire de lucruri noi și de auto-cunoaștere a participanților sunt demne de luat în serios de adolescenți și aduc mereu ceva proaspăt exercițiilor.

Ritmul activităților este antrenant, de tip tabără, însă toate experiențele pe care le-am avut mi-au arătat că adolescenții primesc asemenea exerciții cu entuziasm. Și important nu este ca toți să vrea să devină cineaști, ci spectatori (mai) conștienți, stăpâni pe capacitatea de selecție, persoane care pot cunoaște lumea prin intermediul unui instrument de înregistrat imagini.

Edupedu.ro: De ce instrumente au nevoie elevii pentru activități?

Iulia Voicu: Este important ca elevii să vină „echipați” cu voința de a-și explora abilitățile creative, cu cheful de a o lua de la capăt, în caz că ceva nu le-a ieșit cum au plănuit, cu voința de a se împrieteni cu ei înșiși și cu ceilalți din grup și de a găsi soluții creative atât individual, cât și împreună cu ceilalți. Am în vedere să lucrez cu cunoștințele, spre exemplu cu cele de la limba și literatura română, pe care ei deja le au, să le activez, să le pun în valoare.

Depinde de fiecare grup în parte cu ce „instrumente” vin la ateliere. Am lucrat cu Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”. Sigur că elevele aveau o sensibilitate crescută la ce presupune lumina, la compoziție, la elementele care țin de estetică. Nevoile fiecărui grup de elevi cu care am lucrat au avut valențe diferite și pentru mine este important să mă adaptez, în primul rând ca atitudine, „instrumentelor” umane și intelectuale cu care vin „echipați”.

Atelierele Film Edu UNATC / Foto: Facebook.com/ UNATC

Edupedu.ro: Ce pot folosi elevii în viața de zi cu zi, viața culturală sau la școală din ceea ce deprind la ateliere?

Iulia Voicu: Unele dintre cele mai concrete abilități deprinse sunt montajul într-un soft și interacțiunea cu o cameră de filmat și un trepied. Exersează munca în echipă și abilitățile de comunicare verbală și prin imagini. Pot deveni mai conștienți de construcția și de expunerea imaginilor audiovizuale în contexte diferite. Imagini în mișcare sunt și filmele, și serialele, și videoclipurile muzicale sau reel-urile de pe Instagram.

Dar, ca să dau un exemplu, este o diferență de concept și de execuție între imaginea gândită pentru ecran de cinema și imaginea gândită pentru o rețea de socializare, imagine menită să fie distribuită și receptată pe un ecran ținut vertical. Acest lucru are efecte asupra receptării imaginilor, dar și asupra generării unor imagini noi de către adolescenți. Reiau această idee importantă și anume că, prin acest atelier, pun bazele unui instrumentar pentru a naviga conștient într-o lume inundată de imagini. Liceenii capătă jaloane și încep să-și pună mai multe întrebări.

Capacitatea de selecție, capacitatea de a lua o decizie se antrenează în mod constant în aceste activități. Adolescenții cresc astfel încrederea în ei. Prin exercițiile în care fiecare își spune părerea, elevii învață să se asculte și totodată să se exprime. Nu e un cadru 100% de școală formală, nu se pun note, dar nu este un cadru complet non-formal, tocmai pentru că pornește dintr-un centru universitar. Și, per total, cel mai important pentru mine și poate dificil de cuantificat, este că își dezvoltă creativitatea, ceva ce aplicăm, de fapt, zilnic. Este important și că devin curioși și vor să afle mai multe despre lumea filmului.

Edupedu.ro: Ce resurse pregătiți pentru profesorii care îi însoțesc la ateliere pe elevi? Ce pot învăța profesorii de la cursuri?

Iulia Voicu: Avem în dezvoltare proiecte și programe la nivel universitar care vizează și profesorii. Deocamdată, pot învăța prin observare și indirect din exerciții și din prelegere ceea ce învață și elevii. Cu siguranță pleacă cu mai multe informații despre cinema.

Edupedu.ro: Pentru profesorii care ne citesc – cum pot programa aceștia să participe cu elevii lor la ateliere?

Iulia Voicu: Profesorii ne pot contacta la pedagogie.film@unatc.ro sau pe oricare dintre adresele de contact ale universității, pe rețelele sociale ale Centrului de Pedagogie și Studiu al Imaginii „Sorin Botoșeneanu”. În măsura în care putem, organizăm astfel de ateliere atunci când elevii sunt disponibili cel puțin o zi, de aceea am denumit inițiativa Școala Altfel, pentru că perioada Săptămâna Altfel ne permite să ne organizăm cel mai bine împreună cu elevii. Am avut și declinări ale structurii de bază, cu ateliere de o zi.

Edupedu.ro: Atelierele sunt deschise și pentru școlile din întreaga țară? Cum pot accesa și școlile din capătul celălalt al țării atelierele?

Iulia Voicu: În țară am ajuns deocamdată în Galați, pentru că acolo am găsit sprijin tehnic la montaj prin profesoara Alexandra Moza de la Liceul Tehnologic „Paul Dimo”, care este unul dintre cele trei licee din țară cu profil de producție media. Și m-au primit cu brațele deschise și profesorii și elevii de la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin”. „S-au împrietenit” într-un proiect comun elevi și resurse din aceste două licee. Avem în vedere să ajungem la școli din întreaga țară, însă povestim când va fi cazul”.

Atelierele Film Edu UNATC / Foto: Facebook.com/ UNATC

„Consider important să utilizez spațiile în care desfășor atelierele pentru a-i inspira pe participanți dincolo de acest atelier. Spre exemplu, sala centrului Botoșeneanu are o bibliotecă plină cu cărți de domeniu, dar și cu literatură română și universală, la care îi invit să se uite. Exercițiile de scris se desfășoară și în biblioteca UNATC, proaspăt renovată după pandemie.

În sala centrului avem un panou metalic cu fotografii și diverse obiecte adunate de Sorin Botoșeneanu, ceea ce m-a inspirat să prezint ceea ce utilizăm ca punct de plecare la exerciții drept resursele unui posibil „moodboard”, de unde imaginația creatoare a fiecăruia să privească aceste resurse ca potențiale declanșatoare pentru a crea obiecte audiovizuale, cadre filmate, mici povestioare scrise, o fotografie cu telefonul sau pur și simplu pentru a reflecta asupra vieții”, a conchis Iula Voicu.

Citește și:
INTERVIU Iulia Voicu, profesoară la UNATC, Facultatea de Film: Educația cinematografică poate sprijini predarea disciplinelor și este esențială pentru o cultură sănătoasă a consumului de media în rândul tinerilor / Ce resurse au la dispoziție profesorii
„Filmul și educația publicului tânăr”, conferință la Universitatea Națională de Arte Teatrale și Cinematografie din București sâmbătă, 16 decembrie. Intrarea este gratuită / Printre vorbitori, profesoara de limba română Carmen Ion
Exit mobile version