Educația cinematografică este o componentă care are o legătură strânsă cu prezentul și poate contribui la cultivarea unui consum sănătos de materiale audiovizuale în rândul tinerilor, mai ales în contextul în care serialele online de acasă iau locul experienței de mers la cinematograf, în comunitate, este de părere Iulia Voicu, cadru universitar la departamentul de Scenaristică – Filmologie al Universității Naționale de Arte Teatrale și Cinematografie „I. L. Caragiale” (UNATC) din București, într-un interviu pentru Edupedu.ro. Profesorii pot integra educația pentru și prin film în predare și au la dispoziție resurse gratuite pentru a face acest lucru, însă depinde de entuziasmul lor, de materiale care să nu le îngreuneze munca, dar și de o formare în acest sens, mai spune profesoara.
„Educație cinematografică în momentul acesta aș spune că este un termen umbrelă, pentru că el presupune și vizionare de filme, și analiză de filme și transmitere de cunoștințe de istorie a filmului, și informații despre cum se fac filmele, legătura cu cei din domeniu, presupune și exerciții practice, de a face și de a de a avea îndrumători, traineri care să dezvolte ateliere de film și să lucreze cu elevi”, a spus Iulia Voicu, care a ținut împreună cu doctoranda Lucia Chicoș ateliere dedicate profesorilor în acest sens, la ediția 2023 a festivalului de trailere după cărți Boovie pentru elevi, unde am discutat cu acestea.
„Ca resurse, sigur că sunt necesare cel puțin un laptop și un proiector. Din acest punct de vedere este o situație care se îmbunătățește, pentru că unele școli le au. Sau tendința este ca multe dintre școli să fie dotate, măcar în anumite săli, cu aceste resurse materiale. Cred că este necesară o formare a profesorilor pentru a putea înțelege ce-i cu această educație cinematografică, la ce ajută. Este o educație și a timpului dumnealor. Din întâlnirile mele cu profesorii, până în acest moment, primii dintre doritori sunt profesorii de educație vizuală și de arte plastice”, mai spune profesoara.
Întrebată de modul în care se predă educația cinematografică în alte țări și de efectele pe care le produce în ceea ce înseamnă o conduită în utilizarea producțiilor media, Iulia Voicu a precizat că „sunt mai multe intervenții, vin din mai multe direcții în legătură cu educația cinematografică, eu observ că se întâmplă lucruri acum. S-au întâmplat și de-a lungul timpului, dar cred că ar trebui să mizăm pe răbdare și pe consecvență. Dau exemplul Franței, este un model bun în general în ceea ce privește educația artistică pentru mediul preuniversitar. Ei au gândit strategii pe 10-15 ani. Au introdus la un nivel larg, nu doar în școli private. Lucrează pe educația prin teatru și prin educația cinematografică. Și rezultate se văd în 10-15 ani, eventual. Adică sunt generații care, de fapt, cresc și absorb ș.a.m.d.”.
Un opțional aprobat de Ministerul Educației în acest moment nu există pe film, dar „există în schimb un opțional de teatru. Pentru film, spre exemplu, există Ora de Cinema, proiectul derulat de TIFF (Festivalul Internațional de Film Transilvania). El poate fi utilizat la ora de dirigenție și e „adoptat” de diriginții care vor să vadă filme împreună cu elevii, să discute prin intermediul filmelor subiecte care sunt legate de dirigenție, să înțeleagă filmul ca artă. În acest proiect mizăm pe disponibilitatea profesorilor și pe dragul de a face cele de mai sus. Pentru că există profesori care chiar au adoptat acest „opțional””.
„Ora de Cinema înseamnă și o platformă online, accesibilă profesorilor și elevilor. Totodată, înseamnă o serie de fișe pedagogice care merge în două direcții – prima de introducere în istoria filmului, iar a doua este de îndrumare pentru a folosi scurt-metraje în discuția cu elevii și de analiză de film. Cea de-a doua direcție propune, după mine, și un îndrumar de discuție post-vizionare. Pe platformă pot fi accesate filmele și fișele, iar la Festivalul de book-trailere pentru elevi Boovie de anul acesta le-am adus inclusiv tipărite”, a mai spus profesoara de la UNATC. În prezent, Ora de Cinema conține o selecție de 15 scurtmetraje, fiecare însoțit de o fișă ce poate sta la baza organizării unei ore de dirigenție, și o serie de 6 fișe de curs de introducere în cinematografie. Programul online poate fi folosit, gratis, de profesori de pe întreg teritoriul României.
- Alte resurse gratuite mai sunt disponibile și prin European Film Factory, o platformă de educație cinematografică cu resurse în limba română și alte 8 limbi, cu ajutorul cărora profesorii pot face deconstrucție de mesaj video și interpretare de cadre, imagini și unghiuri de realizare a acestora, după cum au prezentat la Boovie, în vară, la Brașov, profesoarele Anamaria Ghiban și Cristina Mocanu din Iași, formatoare pentru profesori în educația media.
Interviul integral, redat mai jos:
„Edupedu.ro: Explicați ce înseamnă educația cinematografică. Raportat la tendințele globale, educația media, școala noastră de acum.
Iulia Voicu: Eu predau la UNATC și lucrez la Centrul de Pedagogie și Studiu al Imaginii „Sorin Botoșeneanu”, unde există o preocupare pentru a crea proiecte în legătură cu nevoile școlii de acum și cu nevoile pe care le resimțim din domeniu. Pe scurt, educația cinematografică are legătură cu procesul de a înțelege ce filme, seriale, videoclipuri vedem, cu o creștere a nivelului de conștientizare în receptarea acestora, cu o cultivare a gustului pentru o diversitate de filme, cu valorizarea reflecției asupra filmului și cu descoperirea și respectarea muncii profesioniștilor. Educația cinematografică are legătură și cu dezvoltarea capacităților de a observa, de a analiza, de a gândi critic.
Eu am fost educată în domeniul scenaristică – filmologie și acolo gândirea critică este o competență transversală la aproape toate disciplinele care țin de domeniu. Deci gândirea critică poate fi privită drept antrenabilă prin activități plăcute, cum ar fi vizionarea îndrumată de filme și de seriale. Majoritatea dintre noi ne uităm la filme și la seriale. Ele fac parte din viața noastră cotidiană, ne place să le vizionăm. Experiența vizionării devine mai bogată dacă discutăm despre ceea ce vedem. Apoi, educația cinematografică are legătură și cu a crește o comunitate. Există discuții de multe decenii în breaslă despre ce înseamnă să privești același film împreună cu alți spectatori, într-o sală de cinema. Acum, pentru că avem platforme de streaming, mersul la cinema a devenit o opțiune. Să comunici aspectele ce țin de spectacolul cinematografic, de experiența socială a cinemaului ține de educația cinematografică.
Discuțiile de după vizionarea de seriale, de filme ș.a.m.d. au legătură și ele cu felul în care se dezvoltă o comunitate, mai ales într-o societate în plină globalizare. Educația cinematografică are tangență și cu educarea unui public, în primul rând majoritar, care este foarte posibil să nu vrea să se specializeze. Este important să existe un public majoritar care-și cultivă gustul și care se va uita mai conștient la tot ceea ce consumă ca obiect audio-vizual.
În ceea ce privește importanța, aș menționa și o legătură cu termenul vehiculat în toate domeniile și anume digitalizarea. Noile media, iarăși un concept des vehiculat. Cinematograful a fost la momentul apariției sale, în jur de 1895, un nou mediu. Cinematografia presupune abilități de a opera cu tehnologia și presupune imagini în mișcare. Educația cinematografică poate fi un instrument de a înțelege cum este mai potrivim să utilizăm tehnologia și de a ne împrieteni cu ea.
Consider că este o educație interdisciplinară, deci în legătură cu prezentul nostru. Cinematografia presupune cunoștințe teoretice, dar și practice. Atelierele practice au în vedere învățarea experiențială, de care școala de acum are nevoie. Tocmai am încheiat la UNATC prima ediție a atelierului de educație cinematografică pentru elevi Film Edu (6-10 noiembrie), în care am vizat și competențele de viață ale adolescenților: să simtă printr-un exercițiu practic cât de important este să lucrezi în echipă, să simtă entuziasmul de a avea inițiativă și de a lua decizii, să antreneze capacitatea de selecție, de observație și de analiză. Atelierul a făcut parte din inițiativa Școala Altfel la noi la universitate.
Edupedu.ro: Cât de repede credeți că o să vedeți efectele cultivării la noi a unei culturi de alegere a ceea ce vedem, de selecție a lor. E un proces care o să fie rapid, care mai durează?
Iulia Voicu: Probabil că depinde din ce direcții ne mișcăm în general, și în mediul universitar, și în breaslă. Sunt mai multe intervenții, vin din mai multe direcții în legătură cu educația cinematografică, eu observ că se întâmplă lucruri acum. S-au întâmplat și de-a lungul timpului, dar cred că ar trebui să mizăm pe răbdare și pe consecvență. Dau exemplul Franței, este un model bun în general în ceea ce privește educația artistică pentru mediul preuniversitar. Ei au gândit strategii pe 10-15 ani. Au introdus la un nivel larg, nu doar în școli private. Lucrează pe educația prin teatru și prin educația cinematografică. Și rezultate se văd în 10-15 ani, eventual. Adică sunt generații care, de fapt, cresc și absorb ș.a.m.d.
Edupedu.ro: Ca orice formă de educație, durează mai mulți ani.
Iulia Voicu: Da, cred că e bine să conștientizăm în general că efectele educației se simt prin acumulare și se manifestă pe termen lung. Este necesar să acționăm, dar și să avem răbdare și încredere.
Edupedu.ro: La noi în școli – ne raportăm acum la România – în ce stadiu e educația cinematografică și din punct de vedere al disciplinelor? Dacă sunt discipline introduse sau opționale.
Iulia Voicu: Un opțional aprobat de Ministerul Educației în acest moment nu există pe domeniul filmului. Există în schimb un opțional de teatru. Dar, spre exemplu, există Ora de Cinema, proiectul derulat de TIFF (Festivalul Internațional de Film Transilvania). El poate fi utilizat la ora de dirigenție și e „adoptat” de diriginții care vor să vadă filme împreună cu elevii, să discute prin intermediul filmelor subiecte care sunt legate de dirigenție, să înțeleagă filmul ca artă. În acest proiect mizăm pe disponibilitatea profesorilor și pe dragul de a face cele de mai sus. Pentru că există profesori care chiar au adoptat acest „opțional”.
Ora de Cinema înseamnă și o platformă online, accesibilă profesorilor și elevilor. Totodată, înseamnă o serie de fișe pedagogice care merge în două direcții – prima de introducere în istoria filmului, iar a doua este de îndrumare pentru a folosi scurt-metraje în discuția cu elevii și de analiză de film. Cea de-a doua direcție propune, după mine, și un îndrumar de discuție post-vizionare. Pe platformă pot fi accesate filmele și fișele, iar la Festivalul de book-trailere pentru elevi Boovie de anul acesta le-am adus inclusiv tipărite.
Există și alte proiecte derulate de anumite asociații. Eu știu, spre exemplu, pe cei care sunt alumni UNATC și care au făcut fie regie de film, fie scenaristică-filmologie, iar acum lucrează în asociații culturale. Deci există proiecte de educație cinematografică sau de educație prin film. Lucrează cu anumite licee, cu anumite școli, cu anumite localități sau comunități, acolo unde au găsit deschidere și acolo unde se potrivesc mai bine proiectele lor. Tot o educație în legătură cu filmul înseamnă, dar nu formală. Au existat și în trecut astfel de inițiative asumate de anumite asociații culturale sau asociații educative. Le știu, pentru că am lucrat cu unele dintre ele sau au fost derulate de festivaluri importante din țară, care și-au asumat „misiunea” de a educa publicul tânăr. Și și-au asumat să inițieze, să finanțeze și să organizeze un astfel de program, pentru că e destul de complex.
- Câteva exemple din trecut: Education à l’image, Filme pentru liceeni
- Câteva exemple din prezent: Ora de cinema, CinEd, KinoȘcoala
Edupedu.ro: Legat de educația cinematografică, înseamnă educație pentru film, educație prin film sau care e delimitarea dintre ele?
Iulia Voicu: În momentul acesta și eu cercetez ca să pot să mă asigur că la un moment dat pot fi de acord, în breaslă, cu anumiți termeni și că am ajuns, pe baza unui demers, la ei și suntem siguri. Educație cinematografică aș spune că este un termen umbrelă, pentru că el presupune și vizionare de filme, și analiză de filme și transmitere de cunoștințe de istorie a filmului, și informații despre cum se fac filmele, legătura cu cei din domeniu, presupune și exerciții practice, de a face și de a de a avea îndrumători, traineri care să dezvolte ateliere de film și să lucreze cu elevi.
Educație prin film, spre exemplu, a fost un termen folosit de proiectul Filme pentru liceeni prin 2015-2016. A fost un program derulat de o asociație care utiliza filmele pentru a genera discuții asupra unor subiecte. Filmul era un instrument care genera o discuție. Deci genera un dialog în urma unei experiențe de vizionare care era comună. Am povestit la început că este un lucru important. Și în Ora de cinema am folosit ambii termeni: educație cinematografică și educație prin film, pentru că acest proiect le înglobează pe amândouă. Cred că educația cinematografică poate fi utilizat ca un termen umbrelă pentru toate aceste lucruri.
Edupedu.ro: Și atunci ca profesorii să fac educație cinematografică, de ce au nevoie ei și ca pregătire, ca formare, dar și material, în afară de un laptop și de un proiector?
Iulia Voicu: Ca resurse, sigur că sunt necesare cel puțin un laptop și un proiector. Din acest punct de vedere este o situație care se îmbunătățește, pentru că unele școli le au. Sau tendința este ca multe dintre școli să fie dotate, măcar în anumite săli, cu aceste resurse materiale. Cred că este necesară o formare a profesorilor pentru a putea înțelege ce-i cu această educație cinematografică, la ce ajută. Este o educație și a timpului dumnealor. Din întâlnirile mele cu profesorii, până în acest moment, primii dintre doritori sunt profesorii de educație vizuală și de arte plastice.
Educația cinematografică pentru mediul preuniversitar, din punctul meu de vedere, omagiază și alte tipuri de educație artistice deja cunoscute, cum sunt educația muzicală, educația prin arte plastice. Cel mai frumos lucru pe care îl simt în acest moment din întâlnirile mele cu profesorii este că sunt entuziasmați, ceea ce evident că e o bucurie pentru noi din domeniu. Și pentru mine personal.
O soluție, la care deja pot apela, este Ora de Cinema. E deschisă tuturor profesorilor. Este în al doilea an, deci a avut deja un an de pilotare în Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din Cluj. Va avea mai multe fișe. Suntem câțiva oameni grupați în jurul acestui proiect, deci le putem acorda suport – atât cât permite programul în acest moment. Și să zicem că aceasta este o soluție care deja există. Dar spre care trebuie să vină profesorii. Adică noi mergem și prezentăm, dar avem nevoie de răspunsuri și de ei să se implice.
Deocamdată nu e un program care acordă credite, nu e un program pentru care sunt plătiți în plus, e pur și simplu pe bază de entuziasm și chef să o facă. Și atunci probabil că pot fi anumite formări. Noi ne gândim la UNATC la ce putem face din partea noastră ca universitate, ce putem dezvolta. La Boovie am vorbit despre pedagogia prin film pentru că ne gândim ce putem să facem având această dublă experiență.
Eu una am avut educația necesară – licență, masterat, doctorat, să devin critic de film și scenarist. Dar din momentul în care am început doctoratul, am fost și asistent universitar și am predat ca lector sau ca asistent. În timp, s-a acumulat o experiență
a pedagogiei. Colegi de la celelalte specializări au experiență și în a face film. Și încercăm pe baza acestor experiențe să dezvoltăm activități și resurse care să ajungă în școli și care chiar să poată fi utilizate ca instrumente de instruire a profesorilor.
E deschisă la UNATC întrebarea „ce putem face”. Avem Centrul de Pedagogie și Studiu al Imaginii „Sorin Botoșeneanu”, care a fost înființat în 2022 în memoria decanului și profesorului de film Sorin Botoșeneanu, el însuși dedicat subiectului educației cinematografice pentru elevi. Ne gândim ce putem să facem de fapt, cu câte resurse avem, înțelegând importanța temei. În majoritatea proiectelor în care am participat am avut parte de primire bună, atât cât au putut duce și merge proiectele respective, dar rămâne de văzut. Cu siguranță sunt necesare anumite formări, cu siguranță avem nevoie de anumite resurse.
Edupedu.ro: Cum v-au zis profesorii cu care ați mai discutat că predau prin film, ce ați găsit? Vreo idee interesantă la un profesor de matematică, de exemplu, ceva inovativ?
Iulia Voicu: Până în momentul acesta, în primul rând întâlnirile cu profesorii mi-au confirmat că dumnealor utilizează filmul în predare. De profesori de matematică care să folosească filmul nu știu, însă la Boovie o doamnă profesoară de fizică ne-a povestit că a utilizat filmul „Interstellar” (2014, regia Christopher Nolan). Filmul are, spre exemplu, story-boardul și scenariul publicate. Menționez acest lucru gândindu-mă la resursele cu potențial educativ care s-au construit în jurul unui film. Este un film care are la bază informații științifice: există și o carte care se numește „Știința din filmul Interstellar”.
Doamna profesoară s-a gândit la acest film pentru a trezi curiozitatea elevilor pentru informațiile din fizică, care uneori sunt greu de transmis. Uneori poate că este greu de comunicat relevanța studiului fizicii pentru cineva care nu vrea să se specializeze în fizică, iar filmul, în general, poate că ajută la înțelegerea importanței unei educații interdisciplinare.
Când am scris primele fișe de introducere în istoria filmului, una dintre ele fiind despre perioada de pre-cinema, am scris și despre celelalte arte. M-am gândit să pun în valoare asocieri cu istoria tehnicii sau cu biologia, unde am găsit ocazia. Există în fișa „Despre originile cinematografiei” o ilustrație care ține de biologia ochiului. Această ilustrație explică, desigur într-un mod cât mai simplu, cum un aparat de fotografiat are legătură cu felul în care ochiul uman funcționează.
- Despre chimie: cinematograful s-a născut și datorită chimiei. Pelicula de film s-a dezvoltat pentru că masele plastice s-au dezvoltat. Pelicula de film era impregnată cu substanțe chimice sensibile la lumină.
- Între 1800 și 1900 există o efervescență în dezvoltarea chimiei și a fizicii. Cinematograful nu putea să apară în jur de 1890-1895 fără progresele acestor științe.
Am gândit fișele de istorie a filmului și din punctul de vedere al unui profesor din mediul pre-universitar care ar putea să găsească ceva interesant în aceste informații. Ar putea spune „da, este posibil să ajung la istoria fizicii sau istoria chimiei și prin fotografie, cinema ș.a.m.d.” Se pot face aceste conexiuni. Și aici revin la tot ce înseamnă interdisciplinaritate în educație. Ediția a doua a „manualului” de fișe pedagogice are referințe la economie și la educație antreprenorială.
Unii dintre profesori utilizează instrumente în predare care sunt actuale. Unii dintre profesori fac eforturi pe cont propriu pentru a integra instrumente actuale ca filmul în activitatea lor didactică. Și ei sunt primii noștri prieteni, adică și noi încercăm să ajungem la dumnealor. Iar prin activitățile de acest fel ne ajută să le înțelegem nevoile. Ce am mai întâlnit? Aliații noștri sunt profesori de limba și literatura română, limbile străine, engleză și franceză. Am întâlnit profesoare minunate, și aici vorbesc din experiență.
La Colegiul Național „Mihai Eminescu” din București există o profesoară de engleză care în timpul liber se întâlnește cu elevii, îi antrenează pentru concursuri de improvizație. Deci utilizează, chiar fără să-și dea seama, anumite tehnici de teatru. A dezvoltat o revistă împreună cu ei. Elevii scriu despre film și învață engleză uitându-se la filme care sunt în limba engleză. Deci lucrul acesta se întâmplă „pe teren”. Și contează.
Există acest termen de „film didactic”: este un film care însoțește științele. Nu ne uităm prioritar la tehnicile cinematografice, ci ne interesează întâi filmul ca vehicul care transmite informația într-un fel captivant, actual. Pentru că știu, predând și la modulul psihopedagogic, că în momentul în care treci prin acele etape ale unui plan de lecție – de exemplu „captarea atenției” – trebuie să ai modalități și instrumente la îndemână. Se poate dovedi dificil pentru profesori să capteze și să păstreze atenția elevilor.
Aici filmul își poate dovedi utilitatea. Filmul poate transmite cu forță idei. Limbile străine, limba și literatura română utilizează filmul, pentru că apropierea de o operă literară este înlesnită de film. Sigur că este doar o apropiere, nu neapărat o aprofundare. Dar există multe tangențe ale filmului cu materii din mediul preuniversitar care pot fi explorate și care nu sunt de neglijat, din punctul meu de vedere, mai ales în educația publică.
Despre teatru în școli
Edupedu.ro: Ce puteți să ne spuneți despre evoluția educației despre teatru în școli? Despre aceasta s-a mai auzit acum câțiva ani ca disciplină opțională aprobată de Ministerul Educației, dar pare că există un blocaj, deși ea are și programă.
Iulia Voicu: Este un opțional avizat de Ministerul Educației încă din 2020, deci este relativ recent. Opționalul se numește „Eu și scena”, „Teatrul și noi”, „Laboratorul de teatru”, în funcție de ciclul de învățământ. Opționalul este însoțit de resurse dezvoltate în cadrul Masteratului de Pedagogie Teatrală de la UNATC. Sunt disponibile gratuit în format .pdf pe site-ul UNATC și sunt manuale gândite pe baza programei, pentru toate ciclurile de învățământ pentru care există acest opțional.
Formările profesorilor sunt activități care nu se întâmplă peste noapte. La acest masterat se pot forma astfel de profesori care să predea opționalul, dar un masterat are totuși 2 ani. Deci poate că ține de timp cum va evolua acest tip de educație în școli. Activitățile care să însuflețească un opțional au nevoie de resurse umane și de întâlniri recurente. Consider că suntem în perioada post-pandemie, iar activitățile cultural-educative în care oamenii se (re)întâlnesc, fac activități împreună, diseminează informații abia după pandemie se întâmplă poate la un nivel mai profund.
Edupedu.ro: Și în afară de ei acum, în prezent cei care ar putea să predea, cine ar fi?
Iulia Voicu: Cei care ar putea sunt numeroși. Dar este relevant cine vrea și cum se pregătește să predea. Este o listă lungă de opționale și ele sunt alese în funcție de fiecare școală în parte. Pe profesori i-ar ajuta să fie formați pentru a ține un curs specific. Majoritatea dintre profesori aleg să predea ceva ce este apropiat de propria lor disciplină: matematică distractivă, de exemplu. Și atunci, probabil că cei care au o tangență cu teatrul din propria lor voință sau sunt pasionați de teatru sunt primii care vor alege să predea acest opțional. Există astfel de profesori care conduc trupe de teatru, care pregătesc copii pentru concursuri de improvizație.
Ei există, deci ei ar putea, pe baza efortului propriu în acest moment și pe baza resurselor de instruire existente, să predea, ceea ce este impresionant pentru mine. Cu siguranță că cei care vor, dar nu știu cum să procedeze, pot contacta pe cineva din partea UNATC și atunci ar avea un suport, măcar ar putea fi direcționați către activități care să-i sprijine pentru a preda acest opțional. Și probabil că și cei care sunt mai apropiați de arte sunt mai apropiați de teatru. Tot așa, poate și-au cultivat gustul pentru artele spectacolului”.
Alexa Stănescu
Mihai Peticilă
Redacția
Matei Pop