Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu i-au chemat pe sindicaliștii din Educație la o altă rundă de negocieri, începând cu 13:30/ Noua ofertă a Guvernului: Creșterea etapizată a salariului unui debutant până la 4.000 de lei în următorii trei ani

Foto: Inquam Photos / George Călin

Coaliția de guvernare i-a chemat pe sindicaliști la o nouă rundă de negocieri, începând cu 13:30, conform surselor G4Media. Actualul și, cel mai probabil, viitorul premier, Nicolae Ciucă respectiv Marcel Ciolacu, s-au întâlnit miercuri la Palatul Cotroceni cu președintele Klaus Iohannis, pentru a discuta despre greva generală a profesorilor începută în 22 mai.

Noua ofertă a Guvernului este creșterea etapizată a salariului unui debutant până la 4000 de lei în următorii trei ani, începând cu o primă creștere de 30%, conform surselor G4Media.

Sindicatele profesorilor au decis să nu semneze niciun acord: Avem nevoie de majorări, nu de vouchere / Greva continuă în școli

Ieri, președintele Iohannis le-a spus reprezentanților profesorilor că se angajează să gireze un acord între Guvern și sindicate, după cum a declarat Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI).

Articol în curs de actualizare

Exit mobile version