BREAKING Ligia Deca anunță eliminarea salarizării profesorilor din proiectul legii învățământului preuniversitar

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat luni, într-o declarație de presă de la sediul PNL, că “tot ceea ce ține de grila de salarizare va fi prevăzut în legea specială”, adică legea salarizării unitare, cum este și în prezent. Aceasta a plasat problema către politicieni și a declarat că este o “înțelegere la nivelul coaliției”. Practic, salariile profesorilor nu vor mai fi stabilite de la un nivel minim al salariului mediu pe economie, așa cum a fost enunțată prevederea încă din toamna acestui an, de la primele drafturi de legi.

Amintim că inclusiv actuala ministră a Educației spunea în decembrie 2022 că salarizarea profesorilor va fi legată de legile Educației, iar în varianta Deca a proiectelor, consultate de Edupedu.ro, apar două alineate, într-un articol, legate de salarizarea profesorilor. Potrivit declarației de luni, aceste prevederi au fost scoase din proiectele legii Educației.

Fără să susțină public nevoia de a păstra prevederile legate de salarizare în proiectele legilor Educației, Ligia Deca a anunțat sec că elimină salarizarea profesorilor din proiectele legilor Educației și a pus decizia pe seama coaliției:

Reporter: Înțelegem că tot ce înseamnă componenta de salarizare se va duce pe legea de profil. Cum vor fi ajutați profesorii și învățătorii să performeze mai ales pe zona de rural?

Ligia Deca: Într-adevăr, înțelegerea în coaliție este că tot ceea ce ține de grila de salarizare va fi prevăzut în legea specială, însă, ca principiu, noi plecăm de la ideea unei salarizări mult mai bune, în acord cu rolul pe care profesorii îl au, profesorii și educatorii îl au în ansamblul social”.

Ligia Deca trece astfel de la o salarizare concretă, legiferată de Legea Educației, pentru profesori, la „un principiu”. În aceeași ședință în urma căreia a anunțat această schimbare majoră de abordare, Ligia Deca a fost ținta unui atac dur din interiorul PNL, conform surselor EduPedu.ro. Ministra susținută de președintele Iohannis a fost comparată cu Ecaterina Andronescu de liberali și criticată pentru legile Educației și pentru ignorarea sensibilităților religioase, prin anularea vacanței de Paște.

Declarația în format VIDEO, la minutul 14:25:

În proiectul legii Educației varianta Deca, în forma din ianuarie 2023, apărea un singur articol care prevede salarizarea profesorilor și era legat de salariul mediu brut pe economie:

Art. 129

(1) Finanţarea cheltuielilor pentru educaţie, la nivelul sistemului naţional de învăţământ, cu toate componentele sale de asigurare a funcţionării, reprezintă, anual, minimum 15% din cheltuielile bugetului general consolidat.

(2) În conformitate cu principiul importanţei sociale a muncii, salarizarea întregului personal didactic de predare se realizează în mod progresiv, având la bază salariul mediu brut pe economie din anul bugetar încheiat, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic”.

În proiectul legii Cîmpeanu, lansat public în 13 iulie 2022, cele 2 prevederi erau similare:

Art. 106

(1) Finanţarea cheltuielilor pentru educație, la nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar și superior, cu toate componentele sale de asigurare a funcționării, reprezintă, anual, minimum 15% din cheltuielile bugetului general consolidat. 

(2) În conformitate cu principiul importanţei sociale a muncii, salarizarea cadrului didactic stagiar din sectorul educației se realizează în raport cu complexitatea, responsabilitatea și nivelul studiilor, într-un cuantum egal cu salariul mediu brut pe economie din anul bugetar încheiat”.

Amintim că, potrivit surselor G4Media.ro, PSD a respins această prevedere de creștere a salariilor pentru profesori prin legea educației, din două motive. În primul rând, creșterea ar avea un impact bugetar major de acoperirea căruia ar fi PSD principal responsabil, dat fiind că social-democrații vor prelua conducerea guvernului după rocada guvernamentală din mai.

De altfel, Marcel Ciolacu a și sugerat acest lucru, spunând pe 30 ianuarie că legile educației au un impact bugetar între 37 și 49 de miliarde de lei. – detalii aici

În al doilea rând, PSD nu vrea decuplarea salarizării profesorilor de ceilalți bugetari, temându-se că astfel s-ar deschide calea pentru revendicări salariale de la restul categoriilor bugetare, potrivit surselor G4Media.

Ce ar fi însemnat salariul mediu pe economie pentru profesorii debutanți

Pe 13 iulie, în ziua aprobării în Guvern a noilor proiecte de legi, în primă lectură, ex-ministrul Sorin Cîmpeanu anunța creșteri salariale de 43%. Impactul bugetar ar fi fost de 25% din cele 36 de miliarde de lei cât erau estimate cheltuielile cu noile prevederi din proiectele de legi, adică 9 miliarde de lei. Au existat și exemple concrete – de la circa 2.600 de lei, salariul profesorului stagiar/debutant ar fi ajuns la circa 3.900 de lei. Prin urmare, toate salariile cadrelor didactice ar fi fost stabilite de la acest nivel în sus.

Informații de background

Personalul didactic trebuia să beneficieze de salariile prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 începând cu luna septembrie 2020. Guvernele Orban și Cîțu au decis prorogarea acordării tranșelor de majorări salariale cuvenite de la 1 septembrie 2020. Începând cu luna ianuarie 2022 a fost acordată o creștere de circa 4,5% pentru salariile profesorilor, potrivit declarațiilor oficiale. Suma reprezintă o pătrime din diferența rămasă între salariul actual și cel din grila de salarizare. De atunci au mai fost acordate creșteri similare, ultima majorare fiind în ianuarie anul acesta. Directorii de școli și alți angajați care au atins deja nivelul maxim de salarizare nu mai pot primi majorări salariale.

Vezi aici ce salarii de bază brute ar fi trebuit să ia profesorii, învățătorii și educatorii, conform grilei de salarizare, pe fiecare funcție și grad, în anul 2022.

Amintim că discuția privind legarea salariilor profesorilor de legea Educației a fost și în iunie 2022, când preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, se pronunţa în favoarea introducerii unor criterii de performanţă în Legea Educaţiei, care să permită profesorilor performanți să obţină salarii mai mari. – detalii aici

Exit mobile version