BREAKING Ordinul pentru prima de carieră didactică 2026 a fost transmis la Ministerul Educației pentru avizare, conform ministerului Proiectelor Europene

Fotografie generată de Eduepdu cu instrumentul AI Headshot Pro

Ordinul comun pentru acordarea primei de carieră didactică 2026 a fost avizat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) pe 12 iunie 2026 și transmis către Ministerul Educației și Cercetării, unde se află „în prezent în vederea avizării”, potrivit unui răspuns semnat de ministrul Dragoș Pîslaru și transmis federațiilor sindicale din învățământ, consultat de Edupedu.ro. Ordinul stabilește pașii pentru acordarea sumelor prevăzute prin OUG 39/2026.

Amintim că pe 18 iunie, sindicatele din educație au solicitat aprobarea de urgență a regulilor pentru prima de carieră didactică 2026, deoarece trecuseră 40 de zile de la termenul legal, iar profesorii nu știau ce cheltuieli sunt eligibile.

Edupedu.ro a scris în exclusivitate că profesorii ar putea avea încă un an la dispoziție pentru a cheltui prima didactică de 1.500 de lei. MIPE a confirmat discuțiile cu cei de la Comisia Europeană pentru prelungirea termenului până în 2027.

Ordinul pentru primele de carieră didactică este la Ministerul Educației pentru avizare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a transmis sindicatelor din Educație că ordinul comun privind acordarea primelor de carieră didactică și profesională a trecut de etapa de avizare din partea MIPE.

Ordinul comun a fost avizat complet din partea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene la data de 12.06.2026 și a fost transmis către Ministerul Educației și Cercetării, unde se află în prezent în vederea avizării”, conform răspunsului semnat de ministrul Dragoș Nicolae Pîslaru.

Adresa este transmisă către Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”.

Ministerul precizează că Direcția de Implementare Măsuri Sociale (DIMS) a redactat proiectul ordinului prin consultarea Serviciului de Telecomunicații Speciale și a Ministerului Educației și Cercetării.

„Referitor la elaborarea și emiterea ordinului comun prevăzut de art. II alin. (2) din O.U.G. nr. 39/2026, vă informăm că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, DIMS a redactat textul acestui act normativ prin consultarea prealabilă a Serviciului de Telecomunicații Speciale și a Ministerului Educației și Cercetării, entități cărora le revin atribuții prin ordinul comun”, potrivit documentului.

„Vă asigurăm că Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene depune toate eforturile ca toți beneficiarii finali personal didactic să beneficieze de sumele de bani aferente măsurii de susținere a activității didactice”, mai transmite ministrul Dragoș Pîslaru.

Primele sunt finanțate prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027

MIPE precizează că instituția are rol de beneficiar al finanțării nerambursabile aferente Programului Educație și Ocupare 2021-2027, pentru cheltuielile care vor fi decontate din fonduri externe nerambursabile.

Primele sunt acordate în baza OUG nr. 58/2023, modificată și completată prin OUG nr. 39/2026.

DOCUMENT Răspuns MIPE la solicitarea sindicatelor
Normele subsecvente, încă neelaborate sau nepublicate

Lista cursurilor și a furnizorilor acreditați pentru prima de cariera didactică a fost actualizată pe site-ul Ministerului Educației și Cercetării, însă ministerul Educației și ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene nu au respectat termenele din OUG privind legislația și procedurile subsecvente.

Informații de context despre prima de cariera didactică 2026

Prevederile din OUG au fost criticate imediat de profesori, în condițiile în care noua formulă a programului obligă cadrele didactice să cheltuiască minimum 65% din cei 1.500 de lei pentru cursuri acreditate sau avizate de Ministerul Educației.  

Asta înseamnă că aproximativ 267.000 de profesori și cadre didactice auxiliare trebuie să direcționeze cel puțin 975 de lei fiecare către formare profesională, într-un interval efectiv de doar câteva luni. 

La nivel total, piața cursurilor de formare ar urma să absoarbă peste 260 de milioane de lei, adică peste 52 de milioane de europotrivit unei analize Edupedu.ro.

În paralel, Ministerul Educației a început să extindă accelerat lista programelor acreditate și a furnizorilor eligibili. Registrul programelor de formare a crescut de la aproximativ 50 de pagini în 2025 la 54 de pagini în martie 2026 și la 81 de pagini în aprilie 2026, ajungând la aproximativ 453 de programe de formare. La actualizarea din luna mai lista are deja 208 pagini, cu circa 453 de programe acreditate.

Subiectul a devenit sensibil și politic în ultimele săptămâni. După adoptarea OUG 39/2026, numeroși profesori au criticat obligativitatea cheltuirii a 65% din bani pe cursuri, iar secretarul de stat MIPE Alina Gîrbea, coordonatoarea programului Educație și Ocupare a anunțat public pe data de 8 mai că va organiza „o consultare a beneficiarilor”, după reacțiile primite în spațiul public. Încă nu a fost organizată o astfel de consultare.

Compania care eliberează cardurile a emis o procedură de activare a acestora.

Exit mobile version