Profesorii trebuie să își activeze cardurile pentru prima de carieră didactică 2026 înainte de utilizare, anunță Ministerul Fondurilor Europene / Pașii pentru activarea cardului

0 vizualizări
Foto: © Bacho12345 | Dreamstime.com
Începând cu luna mai 2026, cadrele didactice și personalul auxiliar din învățământul de stat își pot activa cardurile în vederea încărcării primei de carieră didactică pentru anul școlar/universitar 2025-2026, informează Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), într-un comunicat de presă.
Termen-limită 25 mai

Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit către EduPedu

Plătești impozit oricum. Alege înțelept unde să meargă.

Redirecționează 3,5% acum

Doar 2 minute  •  Nu te costă nimic  •  100% online

Prima se acordă pentru:

  • participare la cursuri de pregătire profesională acreditate de MEC (minimum 65% din valoarea sprijinului);
  • achiziționarea de cărți de specialitate;
  • alte cheltuieli necesare derulării actului educațional, conform ministerului.

Profesorii trebuie să cheltuiască minimum 975 de lei pe formare, din cei 1.500 de lei acordați.

Ministerul Educației ar fi trebuit să stabilească până pe 16 mai pe ce pot cheltui profesorii cei 525 de lei rămași, conform OUG nr. 39/2026.

Începând cu anul școlar/universitar 2025-2026, cardul aferent măsurii de susținere trebuie activat înainte de utilizare, atât de beneficiarii care dețin carduri emise în perioada 2023-2024, cât și de beneficiarii noi, precizează ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Activarea se face prin:

  • autentificarea în aplicația Pluxee România, sau
  • apelarea numărului de telefon 021 232 99 55 (tarif normal).
Instrucțiunile complete de activare a cardului pentru prima de cariera didactică 2026
Redăm comunicatul ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene 

„Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) informează că, începând cu luna mai 2026, cadrele didactice și personalul auxiliar din învățământul de stat își pot activa cardurile în vederea încărcării primei de carieră didactică pentru anul școlar/universitar 2025–2026.

Prin Ordonanța de urgență nr. 39/2026, publicată în data de 6 mai 2026, au fost aduse modificări OUG nr. 58/2023 privind acordarea primelor de carieră pentru personalul din învățământul de stat, finanțate din fonduri europene nerambursabile în cadrul Programului Educație și Ocupare 2021-2027.

Măsura se adresează personalului aflat în activitate în anul școlar/universitar 2025–2026, după cum urmează:

  • cadre didactice și didactice auxiliare din învățământul preuniversitar de stat;
  • cadre didactice cu gradele de conferențiar, șef de lucrări/lector și asistent universitar din învățământul universitar de stat;
  • personal didactic auxiliar din învățământul universitar de stat.

Începând cu anul școlar/universitar 2025-2026, cardul aferent măsurii de susținere trebuie activat înainte de utilizare, atât de beneficiarii care dețin carduri emise în perioada 2023-2024, cât și de beneficiarii noi.

Activarea se face prin:

  • autentificarea în aplicația Pluxee România, sau
  • apelarea numărului de telefon 021 232 99 55 (tarif normal).

Instrucțiunile complete de activare sunt disponibile AICI PDF, 1.015,07 Ko

Prima de carieră didactică pentru 2025–2026 are o valoare netă de 1.500 lei și se acordă începând cu luna mai 2026.

Cel puțin 65% din sumă trebuie utilizat pentru cursuri de pregătire profesională avizate sau acreditate de Ministerul Educației și Cercetării. Lista cursurilor și a furnizorilor acreditați este disponibilă pe site-ul Ministerului Educației și Cercetării.

Termen-limită de utilizare

Plățile pot fi efectuate de către beneficiari până la:

  • 31 august 2026 — pentru învățământul preuniversitar;
  • 30 septembrie 2026 — pentru învățământul universitar de stat.

Beneficiarii au obligația de a încărca în aplicația informatică a Serviciului de Telecomunicații Speciale certificatul de participare sau absolvire, în termen de maximum 5 luni de la data utilizării sumei pentru formare profesională.”

Informații de context despre prima de cariera didactică

Edupedu.ro a scris că Mihai Dimian încearcă să modifice regulile pentru prima de cariera didactică 2026, astfel ca profesorii să plătească cursurile până la 31 august, iar absolvirea să fie până la finalul anului.

Mihai Dimian a anunțat că „se vor actualiza săptămâna aceasta și listele cu cursuri, după ce s-au extins deja semnificativ”.

Profesorii trebuie să cheltuiască peste 52 de milioane de euro pe cursuri în doar 3 luni, fix în vacanța de vară, iar lista programelor acreditate de Ministerul Educației a crescut brusc de la 50 la 81 de pagini în doar o lună, înainte de plata primei didactice, conform unei analize Edupedu.ro.

Citește și:
Ministrul Mihai Dimian încearcă să modifice regulile pentru prima de cariera didactică 2026: profesorii să plătească cursurile până la 31 august, iar absolvirea să fie până la finalul anului
Ghid pentru profesori și calendar pentru prima de carieră didactică 2026: ministerul Educației trebuie să stabilească până pe 16 mai pe ce pot cheltui profesorii cei 525 de lei
OFICIAL Prima de carieră didactică de 1.500 de lei va fi acordată profesorilor și personalului auxiliar în luna Mai, potrivit ordonanței publicate în Monitorul Oficial

Foto: © Bacho12345 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *