BREAKING Toți elevii de clasele primare, tăiați de Ministerul Educației de la olimpiadele școlare județene prin mesaje transmise inspectorilor, după ce în ultimii ani au putut participa – surse / Cei mai mulți elevi au susținut deja etapele pe școală și locale

Foto: © Rafael Ben Ari | Dreamstime.com

Elevii de clasele primare care au participat până acum la olimpiadele școlare au fost tăiați de pe listele de participanți pentru faza județeană, de directori și profesori, la indicațiile oficialilor din Ministerul Educației și inspectorate, potrivit surselor Edupedu.ro. Asta chiar dacă unii dintre ei deja au susținut mai multe etape pe școală și locale, cum este în cazul informaticii.

Potrivit unor mesaje recente către profesori obținute de Edupedu.ro, Ministerul Educației ar fi transmis inspectoratelor școlare să adune de la profesori listele cu elevi calificați la etapele pe școală și locale ale olimpiadelor școlare pentru care urmează, în cea mai mare parte, potrivit calendarului acestora, etapele pe județ, concentrate în zilele de sâmbătă și duminică începând din 9 martie inclusiv.

În plus, elevii de clasele I-IV nu mai pot participa la etapele județene ale olimpiadelor. Aceștia au dreptul ca orice alți elevi să participe în competițiile școlare – olimpiade și concursuri școlare -, chiar dacă nu le sunt în mod special dedicate și au fost cazuri de participare a lor în diverse județe în istoria recentă, de exemplu din partea centrelor de excelență.

Cazul Olimpiadei de Informatică (ONI)

Un caz este cel al olimpiadei de informatică pentru care mai mulți elevi de clasele III-IV care au trecut recent de etapele pe școală și locale nu mai pot participa la etapa județeană, aflând recent că au fost excluși de pe listele comunicate de inspectorii de specialitate în cadrul inspectoratelor școlare prin machetele centralizatoare, potrivit informațiilor Edupedu.ro.

„Conform informării transmise din partea Inspectoratului Școlar al Municipiului București, elevii de clasa a IV-a nu mai pot participa la Olimpiada Județeană de Informatică”, a fost mesajul primit de un părinte cu câteva zile în urmă de la secretariatul școlii la care învață copilul său.

Conform explicațiilor mai multor profesori sub protecția anonimatului, ar fi circa zeci de elevi de clasele primare care au încercat în anii trecuți experiența olimpiadelor și unii au ajuns și până la etapele naționale. „Chiar dacă multă lume nu a auzit de ei, ei sunt probabil până într-o sută la nivel național, inteligenți cu mult peste medie și, de regulă, în competiție primesc subiecte de clasa a V-a. Se pregătesc la centre de excelență sau pur și simplu sunt foarte pasionați și le plac provocările”, explică un profesor care antrenează astfel de copii, pentru Edupedu.ro.

O comparație a regulamentelor de desfășurare, de exemplu pentru olimpiada de fizică (ONF), ne arată că în cel pentru anul școlar trecut, la articolul 7 se menționa: „Dacă un elev decide să participe la o clasă superioară, această opțiune se va face la etapa locală/ judeţeană și rămâne valabilă pentru toate etapele ulterioare. Nu se admite participarea la o clasă inferioară”. Mențiunea nu mai apare în regulamentul pentru ONF 2024.

O asemenea mențiune a apărut și pentru Olimpiada de informatică (ONI) ultima dată în regulamentul pentru ONI 2022: “Participarea elevilor la Olimpiada Națională de Informatică este opțională și individuală. Elevii pot participa la Olimpiada Națională de Informatică doar la clasa la care sunt înscriși în anul școlar curent, exceptând clasa a V-a, la care pot participa și elevi din clasele primare”. Mențiunea nu mai apare în regulamentele pentru ONI 2023 și ONI 2024.

De remarcat că regulamentul pentru ONI din acest an a fost publicat în jurul datei de 1 martie și prin acesta Ministerul Educației anunță că reglementează doar ce se desfășoară începând de la etapa pe județ, derogându-se de responsabilitatea pentru fazele la care elevii de clasele primare excluși au participat până acum și la care se opresc. Situația a fost similară în cazul olimpiadei de securitate cibernetică (OSC), organizată în premieră – o formulare asemănătoare există în regulament, în condițiile în care competiția a ratat primele două etape din cauza regulamentului publicat târziu.

Interdicția, nejustificată printr-un act normativ, vine după ce elevilor de clasele I-IV Ministerul Educației le-a impus printr-o adresă că nu pot ajunge la etapele naționale ale concursurilor extrașcolare. Cu alte cuvinte, pot ajunge doar la etapele pe județ ale acestor concursuri. Pentru aceste peste 200 de concursuri, profesorii au avut termen la începutul lunii februarie să modifice regulamentele de organizare pe care le-au făcut în cea mai mare parte din septembrie 2023.

Revenind la mesajele transmise referitor la elevii de clasele primare și olimpiadele școlare, punerea acestor elevi în imposibilitatea de a mai participa vine în contextul în care fazele mai multor olimpiade școlare au fost modificate de două ori prin erate de către Ministerul Educației până acum, calendarul acestor etape a fost publicat deja după ce mai multe faze pe școală și locale au fost ținute și nu a mai permis organizarea lor în cazul altora (vezi cazul Olimpiadei de Securitate Cibernetică), mai multe concursuri au fost tăiate de pe listele din acest an și elevilor de clasele I-IV li s-a impus să nu ajungă la etapele naționale ale concursurilor școlare.

Aceste măsuri au fost luate în anul în care bursele pentru locurile obținute se plătesc mai mult decât în anii trecuți, existând suspiciuni că toate acestea sunt metode folosite de Ministerul Educației sau Inspectoratele Școlare Județene (ISJ) pentru a face economie bugetară.

Metodologia-cadru pentru competițiile școlare le permite să participe

„Articolul 6

(1) Participarea la competițiile școlare este deschisă tuturor elevilor, respectând principiul egalității de șanse și non discriminării, de la toate formele de învățământ din învățământul de stat, particular și confesional.

(2) Competițiile școlare nu se subsumează învățământului obligatoriu/nu fac parte din învățământul obligatoriu, participarea elevilor la acestea fiind opțională.

Articolul 7

În vederea pregătirii elevilor pentru competițiile școlare, cadrele didactice pot elabora și utiliza programe de studiu complementare, teme de concurs, de cercetare și bibliografii specifice”, conform metodologiei în vigoare.

În urmă cu o lună, pe 1 februarie, Ministerul Educației era sancționat de Consiliul pentru Combaterea Discriminării pentru că un elev de a VII-a nu a fost lăsat să participe la olimpiada de Latină de clasa a X-a. CNCD a recomandat Ministerului să modifice regulamentul de participare la olimpiade și să permită “participarea elevilor din clasele inferioare la olimpiadele organizate pentru elevii din clasele mai mari” – detalii aici.

Foto: © Rafael Ben Ari | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Acces limitat la olimpiadele școlare în Arad. Inspectoratul școlar a impus număr de elevi care să se califice la etapa pe județ și o listă de școli care să primească locuri în plus – cazul olimpiadei de română
Etapele pe școală și locale ale Olimpiadei de securitate cibernetică 2024, competiție desfășurată anul acesta pentru prima dată, oficial ratate de întârzierea cu care Ministerul Educației a aprobat regulamentul. Documentul a fost publicat
ULTIMA ORĂ Ministerul Educației încearcă să împiedice elevii de clasele primare să participe la peste 200 de etape pe țară ale concursurilor extrașcolare 2024. Profesorii organizatori au avut termen să modifice regulamentele – adresă trimisă școlilor
Peste 40 de concursuri școlare naționale au fost tăiate din calendarele Ministerului Educației, în acest an. Cine a făcut parte din comisia de tăiat concursuri – listă
Exit mobile version