Peste 40 de concursuri școlare naționale au fost tăiate din calendarele Ministerului Educației, în acest an. Cine a făcut parte din comisia de tăiat concursuri – listă

13.933 de vizualizări
Foto: © ibnu nassokha sitanggang | Dreamstime.com
Peste 40 de concursuri școlare naționale au fost eliminate de o comisie a Ministerului Educației din listele și calendarele competiționale pentru anul școlar 2023-2024, față de anul școlar trecut, potrivit unei analize Edupedu.ro pe baza listelor și calendarelor publicate de Ministerul Educației luni, 29 ianuarie. Și la activitățile naționale și internaționale (CAEN) au dispărut peste 30 de concursuri finanțate sau nu de Ministerul Educației.

Este vorba, printre altele, de concursul de chimie „Raluca Rîpan” considerat de profesori și elevi olimpiada de profil pentru elevii de clasa a VII-a, pentru că în gimnaziu nu există olimpiada națională de chimie decât pentru clasa a VIII-a; concursurile de meserii pentru elevii de la tehnologic, concursuri dedicate elevilor care aparțin minorităților.

Potrivit surselor Edupedu.ro, decizia de înființare a comisiei de tăiat concursuri a fost dată în luna martie a anului 2023. Fac parte din comisie 21 de membri, dintre care 8 din Ministerul Educației, 5 din universități și restul din școli, inspectorate școlare și asociații.

Revenind la concursuri, dacă în 2023 erau 161 de concursuri școlare naționale organizate fără finanțare de Ministerul Educației, anul acesta sunt puțin peste 130.

Dacă în anul școlar 2022-2023 erau 70 de concursuri organizate cu finanțare de Ministerul Educației, anul acesta sunt puțin peste 50, conform calendarelor și listelor publicate de Ministerul Educației.

Iată câteva comparații:

Aria curriculară tehnologii a dispărut din lista concursurilor școlare finanțate de Ministerul Educației. Este vorba de 5 concursuri care în anul școlar trecut s-au desfășurat:

În lista concursurilor școlare naționale 2024, acestea nu se mai regăsesc:

Concursul de Chimie „Raluca Rîpan” nu mai apare în lista celor din anul școlar 2023-2024:

În 2024:

Au dispărut și câteva concursuri din cele dedicate minorităților naționale. De exemplu, unul este de matematică:

Și un concurs de contabilitate a dispărut din cele trei organizate anul școlar trecut:

Altele vizate de restructurare sunt transdisciplinare:

Tăieri și la activitățile educative naționale și internaționale – CAEN. Sunt cu aproape 40 de concursuri mai puțin

Din lista activităților educative naționale și internaționale care se desfășoară în România în anul școlar 2023-2024, fără finanțare din partea Ministerului Educației, au dispărut 22 de competiții față de anul școlar trecut.

Din lista activităților educative naționale și internaționale din anul școlar 2023-2024, desfășurate cu finanțare din partea Ministerului Educației, 17 competiții nu se mai regăsesc, la o comparație cu lista din anul școlar 2022-2023.

În același timp, sunt cu 160 mai multe concursuri regionale și interjudețene în acest an școlar decât anul școlar trecut, potrivit listelor publicate de Ministerul Educației luni, 29 ianuarie.

Potrivit surselor Edupedu.ro, decizia de înființare a comisiei de tăiat concursuri a fost dată în luna martie a anului 2023. Fac parte din comisie 21 de membri, dintre care 8 din Ministerul Educației, 5 din universități și restul din școli, inspectorate școlare și asociații.

Iată cine sunt cei care au decis selecția olimpiadelor școlare 2024, potrivit componenței comisiei obținute de Edupedu.ro:

  1. Florian Lixandru – Ministerul Educației, Secretar de Stat Învățământ Preuniversitar – Președinte
  2. Mihaela Tania Irimia – Ministerul Educației, Direcția Generală Învățământ Preuniversitar – Vicepreședinte
  3. Alexandru Szepesi – Ministerul Educației, Direcția Minorități – Vicepreședinte
  4. Daniela Călugăru – Ministerul Educației, Direcția Generală Învățământ Preuniversitar – Secretar științific
  5. Alexandra Tudor – Ministerul Educației, Direcția Minorități – Secretar științific
  6. Sorin Spineanu-Dobrotă – Ministerul Educației, Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație – Secretar științific
  7. Eugen Stoica – Ministerul Educației, Direcția Generală Învățământ Preuniversitar – Membru supleant
  8. Monica Ioniță – Ministerul Educației, Cabinet Secretar de Stat – Membru supleant
  9. Ildiko Szocs – Colegiul Național „Bethlen Gabor” Aiud – Membru
  10. Constantin-Alexandru Manda – Asociația pentru Valori în Educație AVE – Membru
  11. Mirela Ștețco – Federația Coaliția pentru Educație – Membru
  12. Simona Butnaru – Universitatea „Al. I. Cuza” Iași – Membru
  13. Mariana Arnăutu – Fundația World Vision România – Membru
  14. Maria Ștefănie – Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Hunedoara – Membru
  15. Mihaela Daniela Cîrstea – Colegiul Economic „Virgil Madgearu” București – Membru
  16. Laurențiu-Dan Milici – Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava – Membru
  17. Oana Monica Moșoiu – Universitatea din București – Membru
  18. Marius Cristian Pană – Academia de Studii Economice București – Membru
  19. Eugenia Pașca – Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași – Membru
  20. Sorin Ivan – Tribuna Învățământului – Membru.
  21. Anca Stamin – Salvați Copiii România – Membru

Este prima comisie care conține și un reprezentant al unei reviste, din mandatul Ligiei Deca, cel puțin, iar ordinul de ministru pentru numirea acestor membri a fost semnat de ministru, nu prin delegare, conform surselor Edupedu.ro. Câteva luni mai târziu după decizia de includere în comisie, în publicația respectivă a apărut un interviu extins cu ministra Ligia Deca, semnat chiar de Ivan. Interviul nu conține nicio întrebare incomodă sau măcar una de urmărire, iar toate fotografiile folosite pentru ilustrația interviului au fost oferite de echipa de comunicare a ministrei, conform publicației.

Foto: © ibnu nassokha sitanggang / Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Programele pentru Olimpiada Națională de Matematică 2024, anunțate de Societatea de Științe Matematice – descarcă / Faza județeană ONM, pe 10 martie
ULTIMA ORĂ Calendarele olimpiadelor și concursurilor școlare din anul școlar 2023-2024, publicate de Ministerul Educației. Când sunt fazele județene, unde se țin etapele naționale în 2024
SURSE Modificări la olimpiadele școlare 2024: Elevii de gimnaziu, excluși de la Olimpiada „Lectura ca abilitate de viață” – OLAV, tăieri de faze naționale la competițiile sportive ONSȘ, fără clasele III-IV la Olimpiada de muzică
Calendarul olimpiadelor școlare naționale 2024 – surse
Olimpiade școlare 2024. Etapa națională pentru olimpiada de Istorie ar urma să înceapă pe 27 aprilie, la Brașov, potrivit Inspectoratului Școlar Vaslui / Calendarul concursurilor 2024 nu a fost încă publicat de Ministerul Educației
Olimpiade școlare 2024. Etapele locală și județeană pentru Istorie și Socio-umane, stabilite în județul Vaslui de Inspectoratul școlar pe 10 februarie și 16 martie – document
Fazele locale ale olimpiadelor naționale de limba română și de matematică 2024, stabilite în județele Dolj și Neamț de inspectoratele școlare, în lipsa unui calendar anunțat de Ministerul Educației
Profesorii de matematică pot trimite propuneri de probleme pentru faza județeană a Olimpiadei Naționale până pe 10 februarie, anunță Societatea de Științe Matematice / Calendarul concursurilor și olimpiadelor școlare 2024, încă nepublicat
Apel de selecție pentru Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete – EGMO 2024, din partea Societății de Științe Matematice. Elevele de clasele VIII-XII cu medalii la etapa națională și faze internaționale se pot înscrie până pe 26 ianuarie
Prima olimpiadă internațională dedicată inteligenței artificiale, anunțată pentru 2024 de Ministerul Educației din Bulgaria. Echipe de tineri din 15 țări s-au înscris deja
România va găzdui în decembrie 2024 Olimpiada Internațională de Științe pentru Juniori, anunță ministrul Educației. Peste 50 de țări participă de regulă la această competiție

4 comments
  1. Ciudata comisie… cum e Alexandru Manda din partea asociatiilor cand el e consilier cu norma intreaga la ministerul lui Burduja?

  2. Concursurile astea sunt inutile.
    Singurul lor scop e că unii profesori să-și bifeze activități salarii de merit și alte prostii.

  3. Sa le taie pe toate, ce rost mai au olimpiadele si concursurile cand tara vrea analfabeti functionali.Mai motivati acum elevii la diferite discipline cand nu mai sunt concursuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Capcanele întinse de Guvernul Ciucă profesorilor, după ce în ultimii doi ani miniștrii Educației au promovat intens creșterea salariului debutantului la nivelul salariului mediu pe economie din anul bugetar încheiat

Salarizarea profesorilor, așa cum a fost adoptată cu forța de Guvernul Ciucă, prin OUG 53/2023, arată două capcane întinse de Executiv pentru corpul profesoral. Concret, în loc să aplice Legea…
Vezi articolul

Greva generală în educație va fi declanșată luni, indiferent de rezultatul negocierilor dintre sindicate și premierul Ciucă de duminică după-amiază, spun liderii sindicali Simion Hăncescu și Marius Nistor

Promisiunile Guvernului de duminică, 21 mai, ziua în care premierul Nicolae Ciucă și federațiile sindicale din Educație se întâlnesc pentru negocieri, nu vor putea opri greva declanșată de angajații din…
Vezi articolul