Prima olimpiadă internațională dedicată inteligenței artificiale, anunțată pentru 2024 de Ministerul Educației din Bulgaria. Echipe de tineri din 15 țări s-au înscris deja

1.862 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Burgas va găzdui prima Olimpiadă Internaţională a Inteligenţei Artificiale (AI), conform Ministerului Educaţiei şi Ştiinţei din Bulgaria. Evenimentul se va desfăşura la Burgas (la Marea Neagră) în vara anului 2024, scrie BTA, potrivit Agerpres.

La câteva săptămâni după ce a fost anunţat evenimentul, echipe din 15 ţări şi reprezentanţi ai unor universităţi de prestigiu au aplicat deja pentru Olimpiadă, a declarat ministrul educaţiei şi ştiinţei Galin Tzokov cu ocazia unei ceremonii de premiere a echipei bulgare de specialişti în securitate cibernetică.

  • Echipa premiată este formată din tineri cu vârsta între 14 şi 25 de ani. Anul acesta au debutat în cadrul competiţiei EU Cybersecurity Challenge şi s-au plasat pe locul 19.

Tzokov a reamintit că în trecut Bulgaria a finanţat numeroase olimpiade şi competiţii internaţionale, aşa cum a fost prima olimpiadă dedicată tehnologiei informaţiei (IT) desfăşurată la Praveţ (vestul Bulgariei) în 1989, mai scrie BTA, transmite Agerpres.

Bulgaria a iniţiat, de asemenea, şi o olimpiadă europeană de educaţie civică. „Putem lucra împreună la iniţierea unei competiţii internaţionale de securitate cibernetică”, a declarat ministrul.


2 comments
  1. Ce inteligenta artificiala!
    La noi se învață PowerPoint fără calculator!
    Apoi, se face testarea cunoștințelor, tot fara calculator.
    Asta performanță!
    Nu înțeleg de ce ne încăpățânăm sa acceptăm faptul că, nu este bine ce se întâmplă in majoritatea școlilor noastre.
    De ce nu se vede până sus?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Federația Părinților și Aparținătorilor Legali și alte 5 organizații de părinți și elevi solicită retragerea proiectului legii educației și refacerea sa „în mod transparent, echitabil și centrat pe elev și actul educațional” / A fost lansat un manifest pentru 7 reforme

Mai multe organizații și grupuri de părinți și elevi au semnat un manifest, marți seara, pentru refacerea legilor educației, potrivit unui comunicat. Este vorba despre Federația Părinților și Aparținătorilor Legali…
Vezi articolul

„Transportul gratuit” al elevilor navetiști, în aer. Cazul Constanța: Școlile nu găsesc transportatorii din lista trimisă de Consiliul județean, dar au trimis tabelele cu numele elevilor pe o adresă de e-mail, spune șeful ISJ care anunța că de azi aproape toți elevii vor merge gratuit la școală

Școlile nu pot contacta unii transportatori pentru a le trimite listele cu numele elevilor pentru a beneficiat de transport gratuit, spune inspectorul general școlar Sorin Mihai: „Am situații în care…
Vezi articolul

Florin Cîțu, la prima ședința a Comitetului pentru monitorizarea Proiectului „România Educată”: Primele acte normative vor intra în vigoare cred că prin 9 septembrie

Comitetul interministerial pentru monitorizarea implementării Proiectului ”România Educată” a avut prima ședință. Întâlnirea a fost prezidată de premierul Florin Cîțu. Fii parte din schimbare. Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit…
Vezi articolul

Marius Nistor, FSE: După 8 zile de grevă în luna mai, avem colegi care au mai primit 85 de lei salariu. Și sunt hotărâți să continue / Declarațiile necugetate venite din partea factorului decizional, la cel mai înalt nivel, ne-au dus în situația în care pur și simplu nu mai vorbim de grevă generală, vorbim de o revoltă în rândul corpului profesoral

Primele zile de grevă le-au afectat mult salariul pe luna mai al celor care sunt angajați în acest conflict de muncă, a declarat liderul sindical Marius Nistor. Acesta a dat,…
Vezi articolul