România declară că își dorește să capitalizeze expertiza cercetătorilor din diaspora, să consolideze transferul de cunoaștere, să creeze parteneriate internaționale și să încurajeze revenirea tinerilor cercetători. În 2026, cele două instrumente naționale dedicate explicit acestor obiective, MCD și MCT, au împreună un buget de doar 200.000 lei, aproximativ 40.000 euro. Este al patrulea an consecutiv de reducere, față de 2023, bugetul cumulat al celor două competiții a scăzut cu 96%.
- Eduard Stoica este doctor în Economie, cu teza „Mecanisme Generative ale Proceselor Economice”, titlu obținut în anul 2012. Din anul 2013, este conferențiar universitar la Facultatea de Științe Economice a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. Acesta ocupă și funcția de expert tehnic judiciar în cadrul Ministerului Justiției, din anul 2015.
Este al treilea an consecutiv de reducere pentru MCD, iar Eurostat a publicat date care plasează România ca singura țară din Uniunea Europeană cu o scădere, în ultimul deceniu, a alocărilor bugetare guvernamentale pentru cercetare pe cap de locuitor.
Problema nu este existența competițiilor, ci disproporția dintre ambiția lor declarată și resursele alocate. Când un program național destinat diasporei științifice poate ajunge realist la câteva zeci, sau chiar mai puțini cercetători într-un an, impactul sistemic devine inevitabil marginal. Iar datele Eurostat publicate recent arată că subfinanțarea MCD și MCT nu este un accident izolat, ci simptomul unui tipar mai larg.
Ce finanțează, de fapt, MCD și MCT 2026
MCD 2026 – Proiecte de mobilitate pentru cercetători cu experiență din diaspora, urmărește, potrivit pachetului oficial UEFISCDI, capitalizarea expertizei și experienței acumulate de cercetătorii români din străinătate. Obiectivele declarate includ transferul de cunoștințe în ambele sensuri, dezvoltarea de parteneriate pentru competițiile programului-cadru european, integrarea echipelor din România în rețele internaționale de prestigiu și conectarea infrastructurilor de cercetare românești la rețele internaționale.
Programul se adresează cercetătorilor români din diaspora cu vizibilitate și recunoaștere internațională, cu peste 10 ani de experiență CDI de la obținerea doctoratului. O vizită poate dura cel mult o săptămână, se desfășoară pe parcursul anului 2026 și trebuie finalizată până cel târziu la 10 decembrie 2026. Bugetul total al competiției pentru 2026 este de 125.000 lei, iar termenul de depunere a cererilor este 30 octombrie 2026, ora 16:00.
MCT 2026 – Proiecte de mobilitate pentru tineri cercetători din diaspora – are un obiectiv la fel de sensibil strategic, dezvoltarea colaborării dintre tinerii cercetători români din străinătate și grupurile de cercetare din țară. Pachetul oficial menționează explicit consolidarea transferului de cunoștințe, dezvoltarea de proiecte comune pentru competiții internaționale și încurajarea tinerilor cercetători din diaspora să se întoarcă în România pentru continuarea activității științifice. Stagiile pot avea între 15 și 30 de zile, cu aceleași termene de depunere și finalizare ca MCD. Bugetul național total al competiției pentru 2026 este aproximativ 75.000 lei.
Ambele competiții decontează cazarea și diurna în regim forfetar, în limita a maximum 100 euro/zi, la care se adaugă cheltuielile de transport internațional. Chiar UEFISCDI afișează, orientativ, echivalențele 125.000 lei ≈ 25.000 euro și 75.000 lei ≈ 15.000 euro, adică aproximativ 5 lei/euro, un reper folosit mai jos pentru estimarea numărului de mobilități pe care aceste bugete le pot susține.
Patru ani, patru tăieri, traiectoria bugetară 2023 – 2026
Bugetul MCD a scăzut de la 2.500.000 lei în 2023, la 500.000 lei în 2024, la 300.000 lei în 2025, la 125.000 lei în 2026, o reducere cumulată de 95% în trei ani. MCT urmează același tipar, de la 2.500.000 lei în 2023, la 500.000 lei în 2024, la 200.000 lei în 2025, la 75.000 lei în 2026, o reducere cumulată de 97% în trei ani.
Contextul de prețuri din 2026 face comparația și mai nefavorabilă. Eurostat a raportat pentru România o inflație anuală HICP de 9,2% în iunie 2026, în scădere față de 9,7% în mai, dar rămasă cea mai ridicată din Uniunea Europeană, de peste trei ori nivelul următoarei clasate (Lituania, 5,4%). O ajustare pur orientativă a bugetului total din 2025 cu această rată ar însemna că ar fi necesari aproximativ 546.000 lei în 2026 doar pentru a conserva o putere de cumpărare similară cu anul precedent. Față de acest reper, cei 200.000 lei alocați reprezintă doar 36,6%. Această ajustare este strict pentru intervalul 2025 – 2026, nu dispunem de o serie fiabilă a inflației cumulate 2023 – 2026 care să permită un calcul similar pe patru ani, așa că reducerea reală pe termen lung este, cel mai probabil, chiar mai mare decât cea nominală de 95 – 97%.
De reținut. Reducerea nu este un accident de buget al unui singur an, ci o tendință susținută patru ani la rând. În 2023, România aloca 5 milioane de lei pentru reconectarea diasporei științifice prin aceste două instrumente, în 2026, alocă 200.000 lei, o douăzecime din suma inițială.
Să traducem aceste sume în mobilități reale
Pachetele MCD și MCT prevăd aceeași categorie principală de cheltuieli, cazare și diurnă de maximum 100 euro/zi, sub formă de sumă forfetară, la care se adaugă transportul. Pornind de la plafonul oficial și de la costuri de transport internațional plauzibile pentru 2026, se pot construi scenarii realiste de câte mobilități pot fi susținute, la nivelul bugetului actual de 125.000, respectiv 75.000 lei, nu la nivelul celor 2,5 milioane de lei disponibile în 2023.
MCD – cercetători cu experiență, maximum o săptămână
Pentru o vizită de 7 zile, componenta de cazare și diurnă poate ajunge la 700 euro, aproximativ 3.500 lei. La aceasta se adaugă transportul. Dacă programul își propune să atragă nu doar cercetători din țări apropiate, ci și români aflați în centre universitare și institute din SUA, Canada, Asia sau alte destinații long-haul, construirea bugetului pe ipoteza unor bilete low-cost ar fi nerealistă.
Un interval de 8.000 – 10.000 lei pentru o mobilitate MCD completă este, în acest context, o estimare prudentă pentru 2026, aproximativ 3.500 lei pentru ședere și 4.500 – 6.500 lei pentru transport și costurile conexe unei deplasări internaționale mai scumpe. La acest nivel, 125.000 lei permit aproximativ 12 – 15 mobilități. Un scenariu central de 9.000 lei/mobilitate ar susține circa 13-14 cercetători.
MCT – tineri cercetători, stagii între 15 și 30 de zile
Pentru MCT, aritmetica este și mai severă. La durata maximă de 30 de zile, numai componenta de cazare și diurnă poate ajunge la 3.000 euro, adică aproximativ 15.000 lei. Adăugând transportul internațional, un buget de 18.000 – 22.000 lei pentru un stagiu de 30 de zile este perfect plauzibil în 2026.
La acest cost, bugetul național de 75.000 lei permite finanțarea a aproximativ 3 – 4 stagii complete de 30 de zile. Chiar și în varianta de 15 zile, plafonul de cazare și diurnă este de circa 7.500 lei înainte de transport, ceea ce arată cât de repede poate fi epuizat bugetul național.
Prin urmare, cele două competiții care ar trebui să reprezinte o punte între România și propria diasporă științifică pot susține realist, împreună, aproximativ 12 – 15 cercetători cu experiență și 3 – 4 tineri cercetători într-un an, dacă mobilitățile sunt bugetate la niveluri compatibile cu costurile internaționale din 2026 și cu durata maximă permisă de programe.
Trei sau patru tineri cercetători din diaspora, în scenariul unor stagii MCT complete. La nivelul întregii Românii.
Problema nu este doar bugetul mic. Este chiar sensul strategic al diasporei
Nu putem deplânge brain drain-ul și, în același timp, să alocăm 75.000 lei pentru un program național destinat tinerilor cercetători români din diaspora, sumă care reprezintă 3% din cei 2,5 milioane de lei alocați aceleiași competiții cu doar trei ani în urmă. Nu putem spune că vrem să folosim capitalul intelectual românesc aflat în universități și centre de cercetare din Europa, SUA sau alte state dezvoltate și apoi să finanțăm această legătură la nivelul câtorva persoane pe an.
Miza reală devine mai clară prin cifre, pentru că potrivit unei evaluări a Comisiei Europene asupra sistemului românesc de cercetare, aproximativ 760.000 de români cu studii superioare trăiau, la data evaluării, în afara țării. Chiar dacă doar o fracțiune dintre aceștia sunt cercetători activi, comparația cu capacitatea reală a MCD și MCT, câteva zeci de conexiuni pe an, în cel mai optimist scenario, arată dimensiunea decalajului dintre resursa disponibilă și instrumentul destinat să o valorifice.
Diaspora științifică ar trebui privită ca unul dintre cele mai valoroase active pe care România le are în exterior. Vorbim despre cercetători formați sau integrați în ecosisteme academice performante, cu acces la infrastructură, rețele internaționale, proiecte competitive, metodologii, laboratoare și practici instituționale pe care România încearcă tocmai să le dezvolte. Politica publică nu trebuie redusă la ideea simplistă că fiecare cercetător trebuie convins să revină definitiv în țară. O strategie modernă de diaspora științifică înseamnă și conexiuni stabile, proiecte comune, cotutele doctorale, acces reciproc la infrastructură, mobilități repetate, co-publicații, participare în consorții Horizon Europe, mentorat, rețele profesionale și transfer de practici instituționale.
Chiar pachetul MCD 2026 enumeră dezvoltarea de parteneriate pentru competițiile programului cadru al Comisiei Europene și integrarea echipelor românești în rețele internaționale de prestigiu, iar MCT 2026 menționează explicit încurajarea tinerilor cercetători din diaspora de a se întoarce în România.
Subfinanțarea acestor instrumente este dificil de reconciliat cu propriile obiective oficiale, mai ales că vorbim despre mobilități, nu despre construirea unor infrastructuri de zeci de milioane de euro. Cu investiții relativ reduse se pot crea colaborări, articole comune, consorții pentru proiecte europene, cotutele doctorale și relații instituționale care ulterior pot atrage finanțări incomparabil mai mari. Tocmai aici raportul cost-beneficiu poate fi exceptional și tocmai aici alegem să economisim.
Patru indicatori Eurostat. Unde se află România față de Uniunea Europeană?
Bugetele MCD și MCT nu trebuie privite izolat, pentru că ele devin mult mai relevante atunci când sunt puse lângă indicatorii structurali ai sistemului românesc de cercetare. Patru seturi de date Eurostat, publicate între noiembrie 2025 și 7 august 2026, arată aceeași poziție, România se află pe ultimul sau penultimul loc din UE, fie că vorbim despre bani publici, bani privați, personal sau efort total.
5.1. Alocările bugetare guvernamentale pentru cercetare (GBARD), singura scădere din UE
Cel mai recent și mai direct relevant dintre cele patru seturi de date a fost publicat luna aceasta, unde potrivit Eurostat, în 2025 guvernele UE au alocat pentru cercetare-dezvoltare echivalentul a 288,9 euro pe locuitor, în medie, cu 57,7% mai mult decât în 2015 (183,2 euro). Toate statele membre au înregistrat creșteri ale acestui indicator în ultimul deceniu, de la +14,7% în Suedia până la +495,5% în Bulgaria.
România este singura excepție, alocarea bugetară guvernamentală pentru cercetare pe cap de locuitor a scăzut de la 20,8 euro în 2015 la 18,8 euro în 2025, o reducere de 9,6%. Este cea mai mică valoare din UE, sub Ungaria (57,4 euro) și Malta (73,7 euro). La polul opus, Luxemburg alocă 917,2 euro pe locuitor, urmat de Danemarca (627,1 euro) și Germania (553,5 euro).
Această cifră contextualizează direct discuția despre MCD și MCT, nu doar cele două instrumente dedicate diasporei au un buget în scădere, ci întregul angajament bugetar public al statului român față de cercetare, măsurat pe cap de locuitor, se mișcă în direcția opusă restului Uniunii Europene.
5.2. Cheltuielile private ale companiilor (BERD), ultimul loc din UE
Situația nu este mai bună nici pe partea privată, unde, potrivit ultimei ediții a publicației Eurostat “Key figures on European business”, în 2024 companiile din UE au cheltuit în medie 597 euro pe locuitor pentru cercetare-dezvoltare proprie. România se află pe ultimul loc, cu doar 55 euro pe locuitor, aproximativ un sfert din valoarea Letoniei, penultima clasată (73 euro), și circa 1/11 din media europeană.
Diferența față de statele nordice și vest-europene este de ordinul zecilor de ori. Suedia înregistrează 1.381 euro pe locuitor, Belgia 1.275, Danemarca 1.241. Acest indicator contează pentru discuția despre diaspora pentru că multe dintre mobilitățile MCD și MCT vizează tocmai construirea de punți către cercetarea aplicată și industrială, exact segmentul unde România cheltuiește cel mai puțin din toată Uniunea Europeană.
5.3. Personalul din cercetare-dezvoltare, 0,5% din ocuparea totală
Potrivit Eurostat, în 2024 personalul CDI din toate sectoarele, exprimat în echivalent normă întreagă, reprezenta în România numai 0,5% din ocuparea totală. România și Cipru se aflau la nivelul minim din UE, față de o medie europeană de 1,7%. Șapte state, Suedia, Belgia, Danemarca, Finlanda, Austria, Țările de Jos și Germania, depășeau 2,0%.
Acest indicator arată o problemă de masă critică, distinctă de cea bugetară, România nu are doar mai puțini bani în cercetare, ci și o pondere mult mai mică a resursei umane dedicate efectiv activităților CDI. Într-un asemenea sistem, diaspora științifică nu este un element decorativ al politicii de cercetare, ci o rezervă de capital uman și relațional care poate compensa parțial deficitul intern de masă critică.
5.4. Cheltuielile totale de cercetare-dezvoltare, 0,46% din PIB
Al patrulea indicator este la fel de sever, cu o precizare importantă față de discuțiile publice pe această temă. În 2024, intensitatea cercetării-dezvoltării în România a fost de 0,46% din PIB, cea mai redusă din UE. Formulările rotunjite la o zecimală, folosite adesea în comunicatele de presă, plasează România “la egalitate”cu Malta, ambele la 0,5%, cifrele exacte publicate de Eurostat arată însă că Malta se află la 0,51%, strict deasupra României. Diferența este mică, dar România rămâne, fără ambiguitate, ultima din UE la acest capitol, nu la egalitate cu altă țară.
Media Uniunii Europene a fost de 2,24% din PIB, de aproximativ cinci ori nivelul românesc. Șase state (Suedia, Belgia, Austria, Finlanda, Germania și Danemarca) depășeau ținta europeană de 3%. În 2023, România fusese de asemenea statul cu cea mai redusă intensitate CDI din UE, persistența indicatorului pe ultimul loc, an după an, confirmă o problemă structurală, nu un accident statistic izolat.
Cele patru grafice trebuie citite împreună, România este pe ultimul palier european la banii publici alocați cercetării, la banii privați investiți de companii, la personalul angrenat efectiv în activități CDI și la efortul total de cercetare-dezvoltare raportat la mărimea economiei. Iar această combinație explică de ce capacitatea de a reține, atrage și reconecta talentul științific devine o problemă centrală, nu secundară, și de ce un buget de 200.000 lei pentru diaspora științifică nu poate fi privit izolat de restul tabloului.
Un buget foarte mic amplifică și limitele mecanismului de finanțare
Pachetele 2026 prevăd că proiectele admise se finanțează în ordinea depunerii și în limita creditelor bugetare disponibile. Evaluarea are rezultat de tip Admis/Respins, iar contractarea continuă până la utilizarea integrală a bugetului.
Într-un program cu resurse suficiente, această procedură poate susține rapiditatea. Într-un program național cu doar 125.000 lei, respectiv 75.000 lei, efectul poate fi diferit, bugetul se poate epuiza după un număr foarte mic de mobilități, iar momentul depunerii capătă o importanță practică foarte mare. O competiție care ar trebui să identifice și să conecteze cel mai valoros capital științific românesc din diaspora riscă astfel să funcționeze mai degrabă ca un mecanism de alocare limitată decât ca un instrument strategic național de selecție și construire a rețelelor.
Critica nu vizează utilitatea MCD și MCT, dimpotrivă, tocmai pentru că obiectivele sunt corecte și potențialul acestor instrumente este ridicat, bugetele par disproporționat de mici.
Legătura cu retenția talentului. Ce spun evaluările europene
Raportul de țară al Comisiei Europene pentru România, publicat la 3 iunie 2026 în cadrul Semestrului European, situează performanța scăzută în cercetare-inovare printre vulnerabilitățile structurale ale economiei românești, alături de deficitul bugetar, competitivitate și decalajele sociale.
Pentru o evaluare specifică diasporei și mobilității cercetătorilor, relevant este raportul dedicat Spațiului European de Cercetare (ERA) pentru România. Acesta listează “promovarea unor cariere de cercetare atractive, a circulației talentelor și a mobilității” drept obiectiv asumat de România, dar constată că lipsa echipamentelor de cercetare, a laboratoarelor performante, a programelor postdoctorale, a mobilității doctorale și a unui cadru de reglementare clar rămân principalele obstacole în atragerea cercetătorilor, iar indicatorii asociați acestui obiectiv au arătat, în perioada analizată, o tendință descrescătoare. Același raport reține că sistemul românesc de cercetare-inovare este subfinanțat și expus unor modificări ad-hoc ale bugetului.
Aceste observații sunt direct relevante pentru MCD și MCT. România nu are nevoie doar de noi denumiri de programe, apeluri și documente strategice. Are nevoie de predictibilitate, masă critică și continuitate. Diaspora științifică nu poate fi reconectată prin intervenții episodice, cu bugete care variază abrupt de la un an la altul și care pot finanța doar câteva persoane.
Cum ar arăta o politică credibilă pentru diaspora științifică
O politică serioasă de reconectare nu presupune neapărat bugete comparabile cu marile programe de cercetare, dar presupune un ordin de mărime compatibil cu obiectivul național declarat. Dacă România dorește un impact sistemic, nu doar exemple individuale de succes, instrumentele ar trebui construite în jurul unei mase critice și al unor rezultate urmărite pe termen mediu.
- Bugete multianuale predictibile, astfel încât universitățile și institutele de cercetare să poată planifica din timp vizite și stagii cu cercetători din diaspora.
- Un buget dimensionat în raport cu amploarea diasporei științifice românești și cu obiectivele declarate ale programului, capabil să susțină anual zeci sau chiar sute de conexiuni știintifice, nu doar 3 – 4 stagii MCT complete la nivelul întregii țări.
- Prioritizarea mobilităților care pot genera proiecte Horizon Europe, cotutele doctorale, laboratoare comune, acces la infrastructură sau acorduri instituționale.
- Mecanisme de follow-up la 12 – 24 de luni, proiecte depuse împreună, publicații, stagii reciproce, noi granturi și integrarea în rețele internaționale.
- O componentă distinctă pentru diaspora long-haul, pentru ca distanța geografică și costul transportului să nu penalizeze cercetătorii aflați în SUA, Canada, Asia sau Australia.
- Continuitate între MCT și MCD, astfel încât relațiile construite cu tinerii cercetători să poată deveni parteneriate pe termen lung pe măsura dezvoltării carierei.
- O asemenea arhitectură ar transforma mobilitatea dintr-o cheltuială de deplasare într-o investiție în rețele. Diferența este esențială, valoarea strategică nu este vizita în sine, ci colaborarea care rămâne după vizită.
Concluzii
O țară aflată pe ultimul palier european la toți cei patru indicatori structurali examinați, alocări bugetare guvernamentale, cheltuieli private, personal CDI și intensitate totală a cercetării-dezvoltării, încearcă în 2026 să își reconecteze diaspora științifică prin două instrumente naționale cu un buget cumulat de 200.000 lei. La costurile internaționale actuale, această sumă poate susține realist aproximativ 12 – 15 cercetători cu experiență și aproximativ 3 – 4 tineri cercetători pentru stagii complete de 30 de zile.
Problema este cu atât mai evidentă cu cât bugetul cumulat MCD+MCT a scăzut patru ani la rând, de la 5.000.000 lei în 2023 la 200.000 lei în 2026, o reducere de 96%, într-o perioadă în care România a înregistrat, doar în iunie 2026, o inflație HICP de 9,2%, cea mai ridicată din UE. Diferența dintre retorica privind internaționalizarea și capacitatea financiară efectivă a instrumentelor devine astfel greu de ignorat.
Nu este suficient să constatăm că România pierde cercetători sau că sistemul are prea puțină masă critică. Dacă diaspora este una dintre puținele resurse prin care putem accelera conectarea la ecosistemele științifice performante, atunci finanțarea acestor legături trebuie tratată ca investiție strategică, nu ca o linie bugetară periferică.
Ultimul loc nu este doar o statistică, este și factura indolenței, a subfinanțării și a anilor în care internaționalizarea cercetării și reconectarea diasporei au fost tratate mai convingător în strategii și comunicate decât în bugete. Iar dacă vrem cu adevărat să schimbăm aceste grafice, unul dintre cele mai inteligente lucruri pe care le-am putea face ar fi să încetăm să tratăm diaspora științifică românească drept o rubrică marginală de finanțare și să începem să o tratăm drept o resursă strategică națională.
Notă metodologică
Numărul de proiecte care poate fi finanțat în 2026 nu este stabilit apriori de pachetele de informații. Estimările din articol sunt scenarii de ordin de mărime, construite pornind de la duratele oficiale, plafonul oficial de maximum 100 euro/zi pentru cazare și diurnă și adăugarea unor costuri plauzibile de transport internațional. Costul efectiv depinde de țara de origine, durata stagiului, prețul transportului și bugetul solicitat de fiecare proiect.
Calculul ajustat cu inflația folosește rata HICP anuală de 9,2% din iunie 2026
doar ca reper orientativ pentru eroziunea puterii de cumpărare, nu reprezintă un deflator specific cheltuielilor de mobilitate academică.
Cifrele GERD și de personal CDI pentru 2024 provin din ediții “Statistics Explained” marcate de Eurostat drept preliminare/provizorii la data extragerii. Cifrele GBARD pentru 2025 sunt explicit provizorii pentru majoritatea statelor membre și urmează a fi revizuite de Eurostat în decembrie 2026. Rotunjirile la o zecimală folosite în comunicatele de presă (de exemplu „România și Malta, 0,5% fiecare”) pot masca diferențe reale între state. Acolo unde a fost posibil, această analiză a folosit valorile cu două zecimale publicate în rapoartele detaliate Eurostat.
Nota redacției: Opinia profesorului este esențială pentru școala din România, pentru viitorul ei și al copiilor. Încurajăm și susținem cadrele didactice să-și exprime părerea, să analizeze sistemul actual, să propună soluții la problemele pe care le întâmpină și să popularizeze exemplele de bună-practică. Publicarea opiniilor cadrelor didactice pe Edupedu.ro nu înseamnă automat că publicația susține aceste idei sau propuneri. Trimiteți opiniile pe redactie@edupedu.ro.