Elevii înscriși în învățământul tehnologic vor primi burse în valoare de 300 de lei pe lună din septembrie, dacă au promovat la toate materiile, au obținut media 10 la purtare în anul școlar anterior și nu au acumulat mai mult de 10 absențe nemotivate într-o lună. Aceste condiții, valabile și în anii trecuți, sunt prevăzute în proiectul de metodologie-cadru pentru acordarea burselor în anul școlar 2025-2026, pus în dezbatere publică marți, 12 august.
Elevii nu au primit suma stipulată în ultimii 2 ani școlari, pentru că acordarea burselor tehnologice, la fel ca în cazul burselor de merit, este condiționată de de o formulă de calcul în funcție de numărul de zile de școală. Astfel, în lunile cu zile de vacanță, elevii au primit mai puțin de 300 de lei. La fel se va întâmpla și din septembrie 2025.
Formula de calcul este prevăzută în articolul 23, alineatul 2 din proiect.
„Pentru lunile din anul școlar în care sunt vacanțe, modalitatea de calcul a burselor de excelență, de merit și tehnologice este (CmB / NZL) x (NZL – NZV), unde:
- CmB = cuantumul minim al bursei (stabilit prin lege/ordin de ministru)
- NZL = număr zile lucrătoare în luna respectivă
- NZV = număr de zile de vacanță în luna respectivă, exclus zilele de sâmbătă și duminică.
În calculul de mai sus sărbătorile legale și zilele declarate libere prin lege sunt considerate zile lucrătoare”.
Condițiile pentru ca elevii să primească aceste burse sunt să fi obținut cel puțin media 5 la toate disciplinele și media 10 la purtare în anul școlar anterior și să nu acumuleze mai mult de 10 absențe nemotivate într-o lună.
Cel care propune elevi pentru acordarea burselor tehnologice este profesorul diriginte. Acesta „va înainta la secretariatul unităţii de învăţământ lista cu elevii propuşi pentru bursa tehnologică, în primele 25 de zile calendaristice de la începerea cursurilor anului şcolar”, se arată la articolul 19, alineatul 2 din proiect.
Elevii care beneficiază de bursă tehnologică pot primi și bursă de merit, respectiv bursă socială.
Aceste burse se acordă în perioada cursurilor, inclusiv în perioadele de practică și în sesiunea examenului de Bacalaureat sau a examenului de certificare (până în ziua comunicării rezultatelor finale) pentru elevii de clasa a XII-a care s-au prezentat la aceste examene.
„Elevii declaraţi repetenţi la finalul anului şcolar nu beneficiază de bursa tehnologică
pentru anul de studiu pe care îl repetă. Fac excepție elevii declarați repetenți în
învățământul liceal, care optează pentru continuarea studiilor în învățământul
profesional, inclusiv dual”, mai este precizat în proiect.
Trebuie reținut faptul că proiectul va fi în consultare până pe 21 august inclusiv, timp în care doritorii pot trimite propuneri și sugestii la adresa de e-mail diana.chirtu@edu.gov.ro.
DOCUMENT Proiect de metodologie-cadru pentru acordarea burselor în anul școlar 2025-2026
Foto: © Auremar | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
