„Nu omul este făcut pentru lege, ci legile pentru om”. Această zicere vine tocmai din Biblie, dar e un adevăr care a fost vizibil mereu pentru cei cu mintea limpede. Azi e ușor să înțelegem că suntem în fața unor legiuitori care nu mai „reformează” așa cum promit pompos și cinic, ci cârpesc grosolan doar lipsa unor bani dintr-o gaură financiară pentru care se cere socoteală. Prin urmare, fac legile strâmbe, dar impun respectarea lor având în spate autoritatea dată de poziția de putere în care se află, dar în acest fel, iată, legea nu este pentru om, căci nu mai servește respectul pentru decența existenței lui, ci omul îngenunchează în fața legii strâmbe fără să poată crâcni, fix sub cerul democrației. Desigur că se permit formal consultarea și critica, inclusiv protestele și revolta, cu condiția să se ajungă tot la ceea ce oricum se impune cu dulcele limbaj persuasiv, evident manipulator. Așa că protestele profesorilor la care de data asta nu am ajuns, deși justificate, sunt parte dintr-un instrument de alt fel de manipulare la care nu mai doresc să particip. Căci, în contextul actual, după toate datele, firmiturile ce se vor primi vor mulțumi pe câțiva sau vor fi suficiente pentru a se resemna destui, fără să se rezolve cu adevărat problemele din educația românească. Nu îmi fac iluzii.
Să detaliez puțin situația actuală din învățământ. Pentru că anul trecut a primit cu generozitate inconștientă bani nu doar pentru ce era realmente nevoie, adică pentru salarii, ci și pentru mai multe burse decât era cazul, acum profesorii au de plătit scump rămășițele de care au beneficiat pe post de mărire de salariu.
Așa că, sub pretextul reformei, avem doar o ajustare a unei greșeli anterioare, iar reforma s-a transformat în altceva: un soi de căsăpire oarbă în contextul unor măsuri de austeritate care încep cu profesorii și cu toți cei vulnerabili oricum în societate, oricând, nu doar în democrația noastră rudimentară/sălbatică, poate prea tânără (deja de peste 30 de ani totuși).
Așa că celebrele „pensii speciale” și privilegii ale celor care fac legile în țara noastră sunt departe de a reprezenta vreun gol în același buget de avarie în care se află acum România! De ele (privilegii și pensii speciale) țin cu dinții strâns, cu reacții jenante, ipocrizie și obraz gros, cei care dispun de acest drept câștigat în situație care a părut de forță majoră când de fapt, era și este doar unul dintre simptomele crizei morale a unei întregi societăți, cu sau fără “mita de supraviețuire” sau “de îmbogățire”.
Îmi este rușine și milă de ceea ce suntem ca români dacă putem accepta și tolera inclusiv mită de supraviețuire pe care ar putea-o pune la vedere orice politician sau orice persoană care a depășit cu mult limita bunului simț și al adevărului, al recunoașterii erorilor. “Trei ouă” ale țăranului din perioada interbelică pentru medic, profesor și judecător erau atunci salariul acestora și ele au devenit mită de supraviețuire, încă valabile, pentru că infrastructura pe care se bazează economia noastră nu are la bază moralitatea. Ea a devenit un cuvânt gol, inutil atâta timp cât legile noastre fac posibil să existe politicieni fără vreo facultate, fără celebrul certificat de integritate. Profesorii nu se pot înscrie la Concursul lor anual de Titularizare fără verificarea la sânge a corectitudinii și competenței lor, anual verificate, aproape cu sadism.
Adevărata reformă necesară este una a moralității și, în acest sens, cum nu avem alți oameni care să vină la putere, primul gest reparatoriu este recunoașterea greșelii pentru toți cei care au decis totul în acești ani ai democrației în care ne zbatem deja ca sub nisipuri mișcătoare. Al doilea gest este deschiderea reală către toți specialiștii fără istoric politic, dar capabili să înțeleagă regulile politice și diplomatice, capabili de negocieri și calcule altfel decât conforme unor legi strâmbe care sunt împotriva oamenilor, care nu sunt pentru oameni ci au devenit instrumente de distorsiune a existenței lor ce trebuie să se conformeze legilor devenite zei imbatabili.
Dincolo de aceste principii raționale care țin cu adevărat de mentalitatea kantiană “legea morală în noi și stelele deasupra noastră” – care este altă promisiune a domnului ministru Daniel David, una de care s-a îndepărtat foarte repede, cu ani lumină -, sunt de discutat probleme concrete care încă nu sunt vizibile pentru toți.
Sunt deja zeci de articole cu multe voci, dintre profesori sau oameni de cultură, care încearcă în fel și chip să atragă atenția ministrului Daniel David la dezastrul pe care îl desăvârșește în educație cu numele de “reformă”. De fapt, ceea ce trebuia să fie reformă s-a transformat dintr-o dată în măsuri de austeritate care, la o raționare corectă – la care a renunțat ilegitim ministrul nostru și nu avea voie dacă tot l-a citit pe Kant – sunt departe atât de salvarea educației cât și a bugetului, și în niciun caz, a profesorilor. Pentru că procentul salvat din prăbușirea a ceea ce mai era bun în învățământ este doar o bifare de fațadă care ar trebui să reprezinte o anumită redresare economică și un fel de garanție pentru plata împrumuturilor făcute va să zică pentru salariile mărite din învățământ, date în anul preelectoral. Profesorii plătesc acum scump mărirea electorală, nici măcar finalizată, a salariilor de anul trecut. Atunci, ca și acum, profesorii au fost folosiți și chemați să protesteze, și ei au avut iluzia că pentru demnitatea și respectul profesiei lor. Dar salariile mărite nu au dus decât la protestele de acum. Și paradoxal, “legea Bolojan” este deja pusă în aplicare. Ceea ce nu s-ar fi întâmplat dacă liderii de sindicat nu ar fi semnat. Chemarea ulterioară la protest pe fondul unei obediențe de fond mi se pare din start fără sens, și fără rezultatul dorit. Pentru că în școli deja se operează în direcția adăugării celor două ore la normele titularilor sau a directorilor. Acesta este unul dintre motivele pentru care de data asta nu am dorit să ies în stradă cu toate că sunt de acord cu colegii mei.
Pe de altă parte, nu pot să nu observ abandonarea totală, din partea sistemului, atât de învățământ cât și politic, a celor numiți în mod absurd “suplinitori calificați”. Să îmi spună domnul ministru în ce țară mai există denumirea asta, acest tip de statut profesional în învățământ, căci văd că urmează modele educaționale din alte țări.
Acești mereu ultimi veniți în sistem, de care totuși a avut nevoie, sunt o dată mai mult inexistenți până la momentul ultim posibil, când li se vor arunca rămășițe de care ar trebui să fie mândri cei care încă vor putea găsi orele lor, având note peste 7 la Concursul de Titularizare.
Acum, ironia face ca unii titulari să experimenteze eventual situația suplinitorilor care s-au dus în toți anii lor, la mai mult de o școală! Unii vor considera scandaloasă o asemenea postură, pentru alții era deja cel mai mic deranj față de repetarea Concursului de Titularizare.
Dar, acum vin și spun: dacă oficial titularii rămân titulari cu două școli, de ce aceia care sunt acum suplinitori calificați și au luat examenul anul ăsta (și în mulți alți ani), cu definitivat, grade, doctorat, cu experiență dincolo de 4 ani, timp suficient pentru experiență didactică ce ar garanta calitatea profesională, de ce nu pot fi la rândul lor titulari? Evident în sistem, căci altfel cum? Nu are nicio importanță viabilitatea postului, pe un an sau pe patru. Dacă cineva intră în sistem, și are mai mult de o școală în normă (de 18 sau de 20), acela trebuie declarat titular. Mai ales dacă face parte dintre cei care au tot dat Concursul pentru intrare.
Prin urmare, domnule ministru Daniel David și domnule prim ministru Ilie Bolojan, până la ieșirea de pe băncile facultăților a licențiaților în pedagogie, veți avea încă nevoie de cei pe care acum îi aruncați peste bord cu totală orbire față de nevoia sistemului în sine. Pentru că multe dintre facultățile așa zis de umplutură (de când la bacalaureat se dau doar română, matematică și cele puține cunoscute, de când admiterea la facultăți nu mai este cu examene și nu mai contează etica și cultura generală ci doar afacerile și banii), sunt de fapt vitale pentru sănătatea fix economică, socială (și da, și psihică în ultimă instanță) a țării. Când etica și moralitatea care țin cel puțin de respectul pentru oameni, de corectitudinea coerentă în gând-vorbă-faptă, inevitabil întâi teoretică apoi practică, lipsesc dintr-o societate, aceasta se distruge lent și sigur.
Nu vorbesc de o moralitate de impus cu forța dar nici de aruncat la gunoi așa cum se întâmplă acum și de atâția ani pe fondul corupției generalizate.
În treacăt: una dintre măsurile legate de burse, este desființarea burselor de excelență. Poate politicienii au vreo alergie la excelență căci simpla dispariție a denumirii la nivelul burselor, induce clar dispariția treptată a prețuirii celor mai buni dintre oamenii acestui popor. Bursa de merit nu poate fi același lucru cu cea de excelență. Și nu poți pune în aceeași oală un elev cu rezultate la nivel național și internațional cu unul care este doar bun, silitor sau își cerșește nota de bursă și atât. De multe ori, pentru reamintirea domnului ministru psiholog, marile valori nu se încadrează la mediile generale “de merit”, și au nevoie de programe speciale (care nu au existat niciodată în România între proiectele de stat). Așa că bursa “de excelență” nu trebuie să dispară și ea poate fi și în bani în acest caz, nici bursa de merit peste 9,50, nici bursa socială, dar toate sunt de acordat sub formă de vouchere, pentru ca acestea să poată fi corecte și nu folosite pentru altceva decât în interesul educației. Există unele burse pentru sportivi și ar trebui să le poată primi cu condiția frecventării școlii și a unor rezultate bune și foarte bune.Un sportiv mediocru și fără cultură generală, fără educație morală, rareori este și un performer real. După cum, pentru cei care sunt la școli vocaționale, profesionale, duale, tot ceea ce primesc trebuie să fie în funcție de rezultatele reale și de obligația de a fi încadrați tot atâția ani cât a durat ajutorul de la stat sau de la firmă, acești elevi fiind datori pentru investiția în ei, să performeze meseria pentru care sunt pregătiți, altfel sunt elevi pierduți și greu de folos lor înșiși.
Ceea ce doresc să spun în acest articol, reiau altfel:
- este o eroare enormă să credeți, domnilor politicieni de orice fel, că salvați bugetul țării sacrificând învățământul și profesorii. Prin urmare, în ultimul moment dați dovadă de rațiune cu tot cu corectitudine politică (altă formulă etică) și anulați mărirea normei în acest an și mai ales nu aduceți elevi pe post de bănci în plus căci astfel tot efortul care s-a făcut până acum în direcția educației individualizate pe care o practică cele mai performante sisteme educaționale, desigur și Finlanda, educația cât mai aproape de elev, se prăbușește. Și ea nu este posibilă fără baza materială și umană pe care nu le avem și în niciun caz, cu un număr de peste 28 de elevi în clase. Și nu, educația nu este un lux niciodată într-o țară. E singura de care nu ar trebui să se atingă politica, excepție făcând responsabilitatea finanțării corecte, a infrastructurii materiale pentru clase noi, cantine la toate școlile, la toate nivelurile, pentru săli de consultanță profesori-elevi-părinți. Acesta este viitorul corect pentru prosperitatea societății. Dar toate acestea lipsesc cu desăvârșire acum când cereți opt ore de atenție pentru elevi.
Intervenționismul abuziv al politicii în învățământ pe care l-au practicat până acum “decidenții”, fără să îi trimită pe profesori să învețe în afară, are deja rezultate de care nu e nimeni mulțumit , tocmai pentru că mult stufoasele metodologii au hrănit și în învățământ descurcăreala, și în sensul bun și în cel rău.
- creați instrumentul legislativ prin care sistemul privat colaborează corect cu educația pentru finanțările necesare și veți vedea că bugetul țării nu se scurge prin evaziuni și mituiri. Și nu este vorba aici de privatizarea învățământului. Școlile private au rostul lor dar educația întregii societăți este în mâinile tuturor nu doar a profesorilor.
- reforma necesară aici avea legătură, în direcția eficienței maxime, fix în condițiile de austeritate, doar cu un buget onest și cu recunoașterea de către guvernanți a erorilor care sacrificând doar surplusurile din propria ogradă, ar avea mai mult decât din ajustările fără cap din învățământ.
- noua metodologie din “legea Bolojan – Daniel David” se va dovedi repede doar un instrument încă mai birocratic și dezastruos decât era deja și va lăsa loc pentru “micii descurcăreți” care vor mai rămâne în învățământ; din ce în ce mai puțini, după dorința clară a domnilor miniștri. Desigur, e puțin probabil că vor ajunge la acest articol.
- rezolvați această “ecuație” simplă vă rog: dacă titularii de acum vor fi în două școli titulari în sistem, tot așa trebuie să fie și cei numiți “suplinitori calificați”, dacă au Concursul de Titularizare cu note peste 7, cu definitivat și o vechime de cel puțin doi ani. Nu mai așteptați patru ani până la licențele didactice pentru noii profesori căci până atunci aveți totuși destui profesioniști care doresc și pot să țină încă demn acest sistem pe avarie în ciuda vitregiilor de care au parte.
- la repartizările la care vor ajunge ultimii, acești suplinitori calificați, cu ordonanța de urgență care nu ar trebui să fie o problemă dacă toată metodologia se schimbă, acești oameni trebuie să primească repartiția lor ca titulari, în sistem desigur (așa cum ați și înțeles) indiferent de numărul școlilor. Că doar nu o să spuneți că ar trebui să revină și anii următori la Concursul de titularizare pentru că “asta e legea” când tocmai o schimbați. Măcar faceți schimbările corecte.
Nu vă agățați domnilor miniștri, de vocile subțiri care vă susțin toate ideile, în realitate fix nerealiste. Dacă chiar doriți să rămâneți în istorie, alegeți înțelepciunea pentru prosperitatea care poate fi tocmai prin respectarea oamenilor, a cetățenilor care v-au votat.
Nu alegeți ce dictează lipsa banilor de acum căci este o auto-păcăleală. Și asta se va arăta foarte repede. Când profesorii ies în stradă toată vara lor și nu mai doresc să înceapă anul școlar, ar trebui deja să însemne că nu este în regulă “legea Bolojan – Daniel David”. Noi suntem treji, dumneavoastră se pare că suferiți de sindromul puterii iar moralitatea chiar e deasupra capului și probabil stelele în cap. Sau, cealaltă variantă: sunteți forțați la măsuri în care nu credeți și atunci corectitudinea față de sine, ar trebui să vă spună ce să faceți. Profesorii care au crezut în dumneavoastră v-au spus deja în niște pancarte.
__________
Despre autor:
Nina Vasile este profesoară „suplinitoare calificată” (conform expresiei în uz în acest moment), predă filosofie și logică, are doctoratul în filosofie – doctorat care a durat cinci ani în România și alți trei în Spania. A predat cândva psihologie și a studiat un an la Facultatea de pedagogie în anul universitar 1992-1993. Este scriitoare și membră în Uniunea Scriitorilor din România.
- Nota redacției: Opinia profesorului este esențială pentru școala din România, pentru viitorul ei și al copiilor. Încurajăm și susținem cadrele didactice să-și exprime părerea, să analizeze sistemul actual, să propună soluții la problemele pe care le întâmpină și să popularizeze exemplele de bună-practică. Publicarea opiniilor cadrelor didactice pe Edupedu.ro nu înseamnă automat că publicația susține aceste idei sau propuneri. Trimiteți opiniile pe redactie@edupedu.ro.