Ce conține cu adevărat proiectul de lege Plx145/2023, contestat de AUR pe motiv că se vor fura copiii: Mecanismul prin care statul va ajuta familiile în situații vulnerabile să nu instituționalizeze copiii este asemănător celui de sprijin pentru persoanele cu dizabilități

Foto: © Kawee Wateesatogkij | Dreamstime.com

Proiectul de lege Plx145/2023 privind prevenirea separării copilului de familie, care a provocat protestul AUR de la Parlament din această dimineață a fost adoptat cu 222 de voturi pentru, 48 contra, 4 abțineri de Camera Deputaților, for decizional în acest caz. S-a promovat în spațiul public ideea falsă că se pot lua copiii de lângă părinți sau că se fură copiii, dacă legea intra în vigoare. Ce prevede proiectul respectiv, ce este Observatorul Național al Copilului și care este mecanismul prin care statul vrea de fapt să evite separarea copilului de familie, pe motiv că familia este săracă – detalii mai jos.

Certificatul de orientare școlară și certificatul de încadrare în grad de handicap asigură dreptul la educație al copiilor, dar și drepturi financiare: profesor de sprijin, alocație de hrană, cazarmament în cazul certificatului de orientare școlară și indemnizație de handicap, gratuitate la transport și alte beneficii în cazul încadrării în grad de handicap. 

Ce conține proiectul plx145/2023?

Pe scurt, părinții care sunt în situații vulnerabile și copiii lor vor fi sprijiniți, tocmai pentru a ca părinții să nu mai fie nevoiți sa dea copilul în plasament din cauza sărăciei. 

Ce înseamnă ca sunt în situații vulnerabile? Proiectul prezintă situațiile care duc la separarea copilului de familie, adică există posibilitatea ca familia sa plaseze copilul sub o măsură de protecție specială, să-l ducă în plasament. Aceste situații au fost interpretate eronat și fals ca fiind situațiile în care copiii vor fi luați din familie, cum s-a vehiculat în anumite grupuri de Facebook.

Cum poți afla care sunt părinții aflați în situații dificile? Trebuie să strângi date despre familie și copii, pentru a vedea cine și cum poate fi sprijinit și pentru acest lucru se va înființa Observatorul Național al Copilului. La fel ca în cazul copiilor cu CES sau încadrați în grad de handicap sunt strânse date de către asistentul social tocmai pentru a afla situația familiei și a copilului. 

Asistentul social are obligația prin lege sa sprijine familia în situații de vulnerabilitate:

Legea 145 Art.5. – (1) – Pentru prevenirea separării copilului de familie, serviciul public de asistență socială are obligația de a sprijini familia care se ocupă de creșterea și îngrijirea unui copil care poate fi în risc de separare, dacă familia, în funcție de situația economică și condițiile de locuit ale acesteia, se află în una din următoarele situații de vulnerabilitate:

a) trăieşte în sărăcie extremă;

b) are venituri reduse şi nu primeşte beneficii de asistenţă socială;

c) are părintele unic susţinător sau ambii părinţi fără ocupaţie sau în şomaj;

d) ocupă fără drept anumite spaţii de locuit, inclusiv spaţii construite ilegal sau locuinţe improvizate ori spaţii care nu sunt destinate locuirii;

e) nu dispune de spaţiu locuibil suficient raportat la numărul de persoane, respectiv locuinţa este supraaglomerată;

După evaluarea copilului și a familiei acestuia se face un Plan de servicii, care detaliază serviciile sociale, de sănătate, educaționale pentru copil și serviciile pentru părinți. Copiii cu CES și cei încadrați în grad de handicap au planuri de servicii individualizate care cuprind toate drepturile educaționale și financiare.

În proiectul Plx145/2023, serviciile și activitățile destinate părinților pot consta în:

a) informare, consiliere și acompaniere în domeniul sănătății, educației, ocupării forței de muncă, locuirii și protecției sociale;

b) dezvoltarea abilităților parentale;

c) facilitarea accesului acestora la beneficiile de asistență socială și serviciile existente;

Ce se finanțează prin Plx145/2023 și ce fel de ajutor pot primi familiile care au în îngrijire copii expuși riscului de separare a copilului de familie:

De ce este important proiectul Plx145/2023

32% dintre copiii care aveau o măsură de protecție specială au intrat în sistem ca urmare a situației economice precare a familiei. 

Potrivit unor date publice ale Ministerului Muncii, dacă în anul 2000 existau 57.181 de copii instituționalizați, numărul lor a scăzut în fiecare an, ajungându-se, în 2022, la 12.601 copii aflați în servicii de tip rezidențial publice și private, conform factual.ro.

Potrivit acestor informații, reducerea intrării copiilor în sistemul de protecţie specială nu ar fi fost posibilă fără dezvoltarea serviciilor de prevenire a separării copiilor de părinţi (centre de zi, centre de recuperare, centre de consiliere etc.). 

Astfel că prin aceasta lege se vor înființa 150 de centre de zi care îi vor ajuta pe copii cu o masa caldă și educație.

Potrivit datelor de la nivelul Uniunii Europene, în România sunt cei mai mulți copii expuși riscurilor sărăciei și a excluziunii sociale: în 2020, s-a înregistrat o rată de 41,5%, România fiind urmată de Bulgaria (36,2%), Spania (31,8%) și Grecia (31,5%). La polul opus, cele mai scăzute rate s-au înregistrat în Slovenia (12,1%) și Cehia (12,9%), care au avut rate mai reduse față de țări ca Danemarca (13,5%) sau Finlanda (14,5%).

DOCUMENT Proiectul de lege Plx145/2023, mai jos:

Citește și:
UPDATE VIDEO Protestatarii AUR au încercat să-i atragă pe profesori la ei în miting / Sindicatele din educație și-au oprit protestul la Biblioteca Universitară, pentru a nu se amesteca cu susținătorii AUR. Nistor, FSE Spiru Haret: Așteptăm să se elibereze zona Parlamentului
G4Media.ro: Ministrul Familiei: Nimeni nu va lua copiii românilor și nici nu-i va înscrie în baze de date pentru a-i scoate din țară. Este doar o manipulare care aduce haos în societate / Legea se referă la sprijinul acordat copiilor și familiilor pentru a rămâne împreună
G4Media.ro: Proiectul de lege rostogolit de partidul extremist AUR ca fake-news despre ”furtul copiilor” și care a provocat violențele de la Parlament a trecut de Camera Deputaților / În realitate, legea își propune exact opusul, să împiedice separarea copiilor de familiile vulnerabile
Sprijin pentru familii vulnerabile și copii, în locul separării copilului de familie și plasarea lui în sistemul de protecție specială – proiect de lege al Guvernului / Se vor înființa 150 de centre de zi și Observatorul Național al Copilului

Foto: © Kawee Wateesatogkij | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version