UPDATE VIDEO Protestatarii AUR au încercat să-i atragă pe profesori la ei în miting / Sindicatele din educație și-au oprit protestul la Biblioteca Universitară, pentru a nu se amesteca cu susținătorii AUR. Nistor, FSE Spiru Haret: Așteptăm să se elibereze zona Parlamentului

7.360 de vizualizări
Foto: Sindicate în educație
UPDATE: Protestatarii AUR au încercat să îi atragă pe profesori la ei în miting, conform imaginilor surprinse de fotoreporterul G4Media lona Andrei.
Știrea inițială: „Protestul nostru continuă. Nu avem nicio treabă cu cei care demonstrează la Parlament”, a declarat pentru Edupedu.ro Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”. În paralel, la Parlament are loc un protest violent al partidului extremist AUR, după cum relatează G4Media.ro.

Noi suntem opriți în dreptul Palatului Regal, deci între Palatul Regal și Biblioteca Universitară, așteptăm să se elibereze zona Parlamentului. Protestul nostru continuă. Nu avem nicio treabă cu cei care demonstrează la Parlament”, a declarat Marius Nistor.

Peste 15.000 de angajați din Educație protestează miercuri, 10 mai, în Capitală, potrivit sindicatelor. Printre solicitări se află acordarea sporurilor pentru condiții de muncă personalului din învățământ și majorarea salariilor.

Referitor la protestul profesorilor, ministrul Educației a spus că a purtat ieri discuții cu reprezentanții profesorilor. „În calitate de ministru al Educației, voi lupta pentru ca profesia de dascăl să fie una respectată, inclusiv din punct de vedere al salarizării, al sprijinului și respectului”, a declarat Deca.

Revendicările sindicatelor din educație:

  • „Majorarea salariilor personalului din învățământ, în conformitate cu importanța socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic;
  • Instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației;
  • Plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic;
  • Acordarea sporurilor pentru condiții de muncă personalului din învățământ;
  • Acordarea drepturilor prevăzute în legislația în vigoare și contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizației de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.);
  • Creșterea anuală a investițiilor în învățământ, pentru îmbunătățirea bazei materiale și a infrastructurii;
  • Renunțarea la aplicația EduSal și înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat și administrat de Ministerul Educației“.
Citește și:
Ligia Deca, despre protestul profesorilor: Voi lupta pentru ca profesia de dascăl să fie una respectată, inclusiv din punct de vedere al salarizării
UPDATE FOTO și VIDEO Peste 15.000 de angajați din Educație protestează miercuri, 10 mai, în Capitală, potrivit sindicatelor. Majorarea salariilor și acordarea sporurilor, printre solicitări

11 comments
  1. Profesorii trebuie bine plătiți dar sa fie responsabilizati și evaluați corect.Este necesară schimbarea pentru toți factorii din învățământ ,profesori,elevi și părinți.

  2. și camere în sălile de clasă???și vreo doi securiști pe cap de profesor bașca toți părinții să vadă ei ce zice cadrul cum se comporta ce comploturi pune la cale …o sa fugă împușcați și ultimii dascăli de meseria asta mai ales că vreți să i plătiți după rezultatele plozilor infatuați tupeiști și proști precum gardul școlii… violența verbală și fizică este apanajul copiilor voștri crescuți fara reguli educați în spiritul aroganței a banului cu care poti cumpără orice și pe oricine în ideea că cel sărac este și prost iar cadrele didactice fiind majoritatea sărace sunt mai proaste decât elevii…și vreți să scoateți fizica chimia biologia din trunchiul comun…la cererea putorilor digitale…vai de țara noastră vai de profesorii noștri… viitor de aur țara noastră are …

  3. Irina,vino și preda tu la o clasă în care își bat joc de tine și după mai vorbim de ” fumurile” tale ! E dreptul dascălului sa fie plătit, nu? Pe tine te plătesc la muncă? Atunci nu mai vorbi aiurea! Ocupate de educația copilului tau,că să știe pentru ce vine la școala. Acum gata,toți aveți Drepturi, părinți și elevii,iar profesorul e nul/ zero,nu e așa? Dupa cum gândești tu! Veniți voi și stați cu ei ,să le predați, că voi le băgați în cap tot felul de prostii și nebuniie,și nu se mai focusează pe carte!!

    1. dacă tot te bati cu cărămida in piept că e dreptul tau da fi platit din banii mei, nu crezi că e dreptul tau și să faci 40 ore pe săptămână, nu 20? Ce ar fi sa fie și dreptul tau da îți miști fizicul în privat dacă nu îți convine salariul de bugetar?
      PS: îmi aștept și fanul comentac Nr.1.

      1. Bă,, Gheorghe saibaristu,, tu sa vorbești în ograda ta. Pe lângă cele 20 ore de care te ofuschezi atât, ști tu cât timp aloca dascălii în pregătirea lecțiilor?! Habar nu ai. De fișe de evaluare ai auzit!? De caiete corectate, de materiale auxiliare, proiecte de lecții….. și multe altele???? Eu zic sa ți vezi de treaba ta ca ești pe lângă subiect.

  4. Irina,văd că ai multe ” pretenții” ,de ce nu te duci in SUA,că cică acolo,după cum spui e mai ok ,dar și salariul unui profesor e unul demn?! Mai întâi de toate ,încearcă să îți educi copilul,să Respecte instituția,și cadrele didactice și să știe ce e acela Bun Simț și Disciplină Intr o instituție precum școala,că lipsește cu desăvârșire! Cei care sunt vinovați sunteți voi părinții ,că așa îi învățați acasă,ci drepturi și îi cocoloșiți! Cand vin la școala să învețe,nu să facă ce fac inclub ,parc ,baruri! V ați uitat vreodată pe camera Intr o clasa de curs sa vedeți cum se poartă elevul din ziua de azi? Impertinența și nesimțirea cu care vorbește și tratează cadrul didactic care vine in fara lui sa îl învețe carte?! Când vorbești cântărește bine cea ce spui , pentru că asta îl înveți pe copilul tau ,și el sa aibă tupeu și curaj să se ia de profesor! Face ceea ce vedea la părinți și grup!!!

  5. Oprirea de la Palatul Regal a fost datorata prezentei Custodelui Coroanei Regale M.S. Margareta a Romaniei la statuia Regelui Carol I, pentru sarbatorirea a 146 de ani de cand Romania e independenta. 10 mai este de drept ziua nationala a Romaniei.

  6. Nu sunt de acord ca salarizarea sa fie făcută doar în funcție de nivel școlarizare…etc
    Sunt dascăli care au studii după studii, dar când ajung la clasa nu obțin rezultate bune: ori sunt dezinteresați, ori nu le pasa de copii, ori se dorește pregatire în particular…
    Sunt pentru salarizare in funcție de competente, exemplul sistemului din SUA sau alte state și nu cum este la noi în România..” omul sfințește locul”. Nu este corect ca un dascăl care nu face nimic la ore sa fie plătit identic ca acela ,care da tot ce poate și încearcă toate metodele pentru a abține rezultate.
    As dori ca fiecare clasa sa aibă o camera de luat vederi și sa se înregistreze fiecare ora predata. Sa fie încărcată pe platforma scolii și orice copil, adult sa o poată accesa oricând.
    Va puneți oare întrebarea ce se întâmplă cu aceii copii care suferă de boli grave și cronice?
    Acestora, dacă Dzeu le mai da o șansă, noi societatea ii condamnam la sărăcie pe tot parcursul vieții, în cazul în care părinții nu își permit meditații, doar educația este gratuita și accesibila tuturor conform Constituției…
    As avea multe de spus ca și parinte.. Nu cerem doar salarii, mai avem și obligații. Știu si susțin reforma salarizării, dar făcută corect…Sănătatea și educația sunt doi piloni, cei mai importanți,ale dezvoltării durabile ale unei societăți.

      1. cuuum sa nu.
        cu analfabetismul ajuns mai nou la 80% mai repede se știu cei care își fac treaba.

    1. Nu am nicio problemă cu camerele în sala de clasă. Sunt curioasă dacă toți cei care cer, așa cum faceți dvs, să fie înregistrările disponibile oricând oricui, ar fi de acord să se facă asta pentru toată lumea, indiferent unde lucrează. Cu excepția spitalelor, bineînțeles. Să fii filmat continuu, de când intri pe ușă la serviciu până ieși. Și oricine, chiar dacă nu are habar ce faci tu acolo, să te analizeze și să dea verdictul. Mai sunt instituții unde este filmată activitatea angajaților, dar filmările sunt de uz intern. Dvs vreți să punem filmările la dispoziția tuturor. Sunteți sigură? În filmări apar și copiii. Să vezi atunci războaie între părinți și pacoste pe capul copiilor ai căror părinți vor ști absolut tot ce fac ei. Chiar așa, copiii ce spun, vor să fie filmați? Eu am întrebat la clasă mea și au fost de-a dreptul îngroziți de așa perspectivă sumbră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Consiliul Național al Elevilor: Ministerul Educaţiei să instruiască în mod corect şi consecvent membrii comisiilor judeţene pentru Bacalaureat şi Evaluarea Naţională şi să evalueze obiectiv performanţa acestora

Consiliul Național al Eleilor cere „Ministerului Educaţiei să instruiască în mod corect şi consecvent membrii comisiilor judeţene pentru Bacalaureat şi Evaluarea Naţională şi, ulterior, să evalueze obiectiv performanţa acestora”, se…
Vezi articolul

Georgeta Pânișoară, profesor: Copiii de astăzi sunt crescuți de generațiile care au trecut printr-o școală dură și autoritară și s-au gândit să nu mai fie școala la fel și pentru copiii lor și s-a pierdut încet-încet din autoritate

Ce se poate face pentru a întări autoritatea profesorilor? Georgeta Pânișoară, profesor la Catedra de Psihologie aplicată și Psihoterapie de la Universitatea din București, propune regulamente mult mai clare, astfel…
Vezi articolul

Interdicția de a cumpăra telefoane este „extrem de nedreaptă și umilitoare” pentru profesori, spune o directoare de școală: Nu e drept să le restricționezi dreptul de a achiziționa un telefon / Nicio instituție nu a interzis oficial ca profesorii să-și ia telefoane din prima didactică, dar nici nu au existat clarificări

Interdicția de a cumpăra telefoane „este o restricție umilitoare la adresa cadrelor didactice”, a declarat, pentru Adevarul.ro, Mihaela Pirnă, profesoară de informatică și directoare de școală. „Folosesc gadgeturile personale, nu…
Vezi articolul

Lovitură pentru familiile care își duceau copiii la peste 300 de after school-uri private: acestea nu mai pot fi organizate în aceeași clădire cu grădinițe private. Christian Comșa, Asociația Școlilor Particulare: Normele vin foarte târziu, s-au făcut investiții, s-au înscris copiii la after

Peste 300 de after school-uri private nu mai pot funcționa în acest an școlar, pentru că erau organizate în spații comune cu grădinițe private. Interdicția apare cu doar două săptămâni…
Vezi articolul