Ce înseamnă evaluarea digitalizată a lucrărilor de la simulările pentru Evaluarea Națională și BAC 2024. Un profesor va corecta, de regulă, 50 de lucrări, inclusiv de acasă

Foto: © Pressmaster | Dreamstime.com

Un profesor va avea de corectat, de regulă, 50 de lucrări de la simulările pentru Evaluarea Națională și Bac 2024, potrivit procedurii Ministerului Educației. Lucrările vor fi scanate și încărcate pe platforma destinată evaluării digitalizate, conform sursei citate. Vezi mai jos, în articol, ce presupune corectarea digitalizată a lucrărilor elevilor și ce se întâmplă dacă există o diferență mai mare de un punct între notele acordate de cei doi profesori evaluatori.

Conform procedurii, numărul profesorilor evaluatori din centrul zonal de evaluare, pe discipline, se stabilește în funcție de numărul lucrărilor scrise care trebuie evaluate în centrul respectiv, prevăzând, de regulă, câte 50 de lucrări pentru fiecare profesor evaluator. 

Fiecare lucrare este evaluată de doi profesori corectori, iar aceștia sunt selectați, cu prioritate, dintre profesorii care au urmat Programul de formare continuă în vederea constituirii Corpului de profesori evaluatori pentru examenele și concursurile naționale, după cum se arată în procedură.

Art. 12 – (1) Evaluarea lucrărilor scrise se realizează astfel: fiecare lucrare este evaluată de către doi profesori evaluatori, selectați, cu prioritate, dintre profesorii care au urmat Programul de formare continuă în vederea constituirii Corpului de profesori evaluatori pentru examenele și concursurile naționale (CPEECN).

(2) Lucrările scanate și încărcate pe platforma destinată evaluării digitalizate a lucrărilor scrise din cadrul simulării naționale vor putea fi accesate de către comisia din centrul zonal de evaluare după finalizarea încărcării, în fiecare zi de probă, a lucrărilor scrise, de către toate unitățile de învățământ/centrele de examen.”

Profesorii pot să evalueze lucrările și de acasă

În procedură se arată că profesorii pot evalua lucrările elevilor din laboratorul de informatică, din cancelarie, cabinetul disciplinei, precum și de acasă:

Art. 12 – „(3) Activitatea de evaluare se realizează, de regulă, pe stațiile de lucru aflate în laboratoarele de informatică din unitatea de învăţământ din care provine profesorul evaluator. Profesorii evaluatori pot alege să își desfășoare activitatea de pe computere aflate într-un alt spațiu (de exemplu, bibliotecă, Centrul de Documentare și Informare, cabinetul disciplinei, cancelarie, domiciliu personal).

(4) Profesorii evaluatori din unitățile de învățământ/centrele de examen sunt arondați centrului zonal de evaluare din fiecare județ/ municipiul București și vor primi conturi de acces pe platforma destinată evaluării digitalizate în vederea accesării lucrărilor scrise, a baremelor de evaluare și de notare și a borderourilor de notare.”

Distribuirea lucrărilor către profesorii corectori

Art. 12 – „(5) Distribuirea lucrărilor către profesorii evaluatori, în vederea evaluării, se face în mod aleatoriu, prin intermediul platformei destinate evaluării digitalizate, inclusiv pentru situația în care platforma semnalează existența unei diferențe între notele acordate de către cei doi profesori evaluatori, mai mari de un punct și care presupune reevaluarea lucrării.”

Cum se face evaluarea lucrărilor

Art. 13 – „(1) Evaluarea lucrărilor se realizează pe baza baremului de evaluare și notare.

(2) Profesorii evaluatori înregistrează electronic, individual, rezultatul evaluării în borderourile — tip de notare generate de platforma destinată evaluării digitalizate.

(3) Media aritmetică având două zecimale, fără rotunjire, a notelor acordate de fiecare evaluator, este calculată de aplicația informatică din platforma destinată evaluării digitalizate.”

Ce se întâmplă dacă e o diferență mai mare de un punct între notele acordate de cei doi profesori evaluatori

Art. 13 – „(4) În situația în care platforma semnalează o diferență mai mare de un punct între notele acordate de cei doi profesori evaluatori, lucrarea va fi transmisă automat și aleatoriu către alți doi profesori evaluatori. După validarea finalizării evaluării, se calculează nota finală din cele 4 (patru) note, după eliminarea celor două note extreme, ca medie aritmetică având două zecimale, fără rotunjire, a celor două note centrale.

(5) După evaluarea și notarea tuturor lucrărilor scrise la o disciplină se generează din platformă raportul nominal conținând notele finale la disciplina respectivă.”

Potrivit procedurii, rezultatele obținute la simulările naționale nu se contestă

Procedura poate fi consultată mai jos:

Calendarul simulării Evaluării Naționale 2024 pentru absolvenții clasei a VIII-a
Calendarul simulării probelor scrise ale examenului național de Bacalaureat 2024

Foto: © Pressmaster | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Orele elevilor care nu dau simulările naționale pentru Evaluarea Națională și BAC 2024 trebuie să se desfășoare corespunzător, le transmite Ministerul Educației școlilor
Simulare națională BAC 2024. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30. Candidații părăsesc sala de examen fără a primi subiectele, conform procedurii
Simulare națională Evaluare Națională 2024. Colțul lucrării nu se închide și nu se lipește, potrivit procedurii. Secretizarea se realizează în platforma de evaluare digitalizată – document
OFICIAL Programa pentru simularea examenului de BAC 2024. Lista conținuturilor pentru cele 14 discipline
OFICIAL Ce conținuturi au fost scose din programa pentru simularea Evaluării Naționale 2024
OFICIAL Simularea națională pentru Evaluarea Națională 2024 începe pe 5 februarie. Pentru BAC 2024, probele simulării încep în martie / Numele și prenumele candidaților vor fi anonimizate
La simulările pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat 2024 lucrările vor fi scanate în clasă și corectate pe platforma digitalizată, anunță Ligia Deca
Profesorii ar putea să evalueze de acasă lucrările elevilor de la simulările examenelor naționale – surse
SURSE Inspectoratele școlare să renunțe la simulările județene ale examenelor naționale – recomandare a Ministerului Educației
Exit mobile version