Simulare națională Evaluare Națională 2024. Colțul lucrării nu se închide și nu se lipește, potrivit procedurii. Secretizarea se realizează în platforma de evaluare digitalizată – document

37.201 de vizualizări
Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com
La simularea națională de la Evaluarea Națională 2024, colțul lucrării nu se închide și nu se lipește, după cum prevede procedura, document obținut de Edupedu.ro. Elevii de clasa a VIII-a vor susține simularea națională pentru Evaluarea Națională 2024 în zilele de 5, 6 și 7 februarie, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Vezi mai jos, în articol, cum poate fi corectată o greșeală, ce este permis în cadrul probelor scrise și cum se face scanarea lucrărilor.

Art. 10 – „(14) Colțul lucrării conținând datele personale ale elevului NU SE ÎNCHIDE și NU SE LIPESTE, secretizarea urmând să fie realizată în platforma destinată evaluării digitalizate după încărcarea acesteia”. se arată în procedură.

Probele scrise încep la ora 9

Probele din cadrul simulării naționale încep la ora 9:00, moment în care, în fiecare sală, se deschid plicurile sigilate care conțin subiectul multiplicat. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30, potrivit procedurii.

Elevii sunt așezați în bănci câte unul, în ordine alfabetică

Art. 8 – „(2) Elevii sunt primiți și așezați în bănci; repartizarea elevilor pe săli se realizează astfel încât aceștia să fie așezați câte unul în bancă, în ordine alfabetică, la nivelul unității de învăţământ/centrului de examen.”

Timpul de lucru este de 2 ore

Art. 8 – „(3) Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise pentru fiecare dintre probele simulării Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a este de două ore, începând din momentul în care s-a încheiat completarea casetei de identificare din broșura cu subiecte.

Elevii primesc subiectele în formă de broșura. Broșura se predă la finalul probei şi, întrucât conține subiecte, aceasta nu rămâne în posesia elevilor.

Art. 10 – „(4) La simularea probelor din cadrul Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, elevii primesc subiectele în formă de broșura, putând să solicite și pagini suplimentare, dacă este cazul. Capsarea broșurilor se realizează înainte de distribuirea acestora în săli, în trei locuri (lateral – stânga sus, lateral – stânga jos si lateral- mijloc). Eventualele foi suplimentare utilizate de către elevi se vor adăuga prin capsare în alte două locuri, situate între cele trei locuri inițiale, astfel încât broșurile cu pagini suplimentare vor avea cinci capse. Broșura se predă la finalul probei şi, întrucât conține subiecte, aceasta nu rămâne în posesia elevilor.

(6) Întrucât pentru itemii obiectivi nu sunt prevăzute spații de rezolvare, elevul rezolvă acești itemi pe ciornă și scrie răspunsul corect în broșură. Aceasta conține, la final, pagini suplimentare liniate, pe care elevul le poate folosi în vederea finalizării răspunsurilor ce necesită redactare, în cazul în care spațiul alocat nu a fost suficient sau a greșit și dorește să reia rezolvarea.”

Cum poate fi corectată o greșeală

Potrivit documentului, la proba de limba și literatura română şi/sau maternă, un răspuns completat în căsuța de răspuns poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală a literei scrise în căsuță și scrierea în dreapta căsuței a literei asociate răspunsului considerat corect. De asemenea, un răspuns care constă în marcarea cu X a unei opțiuni poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală a marcajului X și marcarea cu X a răspunsului considerat corect. 

La proba de matematică, un răspuns de la Subiectul I sau de la Subiectul al II-lea poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală și încercuirea altui răspuns considerat corect. 

Art. 10 – „(15) Elevii care doresc să corecteze o greșeală o taie cu o linie orizontală și completează, alături, răspunsul considerat corect.

(16) Elevii cărora nu le este suficient spațiul din broșura pentru redactarea răspunsurilor pot solicita pagini suplimentare pe care pot continua formularea răspunsurilor.”

Ce sunt permise la probele scrise de la simulare

La proba de limba și literatura română și/sau maternă sunt permise sublinierile pe text cu creion sau stilou/pix de culoare albastră. În cazul itemilor care vizează sintaxa frazei este permisă delimitarea propozițiilor în frază, fără a se considera semn particular. 

La figurile de la proba de matematică sunt permise marcajele pe figură și completarea figurilor cu creion sau stilou/pix de culoare albastră. De asemenea, este permisă realizarea unor figuri geometrice (cu creion sau stilou/pix de culoare albastră) în spațiul pus la dispoziție pentru rezolvarea problemelor. 

Numerotarea paginilor suplimentare

Art. 10 – „(17) Numerotarea paginilor suplimentare se realizează de către profesorul asistent la predarea lucrării de către elev. Pe prima pagină a broșurii se completează numărul total de pagini primite de la elev. Spațiile rămase libere/necompletate se barează/marchează cu litera Z. Numerotarea paginilor distribuite elevilor, la cerere, se face în continuarea numărului de pagini prevăzut în broşură, în spațiul alocat.”

Scanarea lucrărilor

Art. 10 – „(19) După verificarea fiecărei lucrări, în ordinea primirii acestora, în prezența elevilor, asistenţii scanează lucrarea, verifică dacă numărul paginilor scanate corespunde cu numărul paginilor lucrării în format fizic şi cu numărul de pagini trecut în procesul-verbal de predare-primire al acesteia, precum și gradul de lizibilitate al lucrării scanate o încarcă și o marchează în platforma destinată evaluării digitalizate a evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a. Marcarea lucrării în platformă presupune introducerea numărului de pagini al lucrării (care se selectează astfel: numărul de pagini menționat în procesul-verbal de predare-primire a lucrării scrise/broşurii+2 corespunzător celor două pagini negre pe care le generează procesul de scanare), respectiv selectarea opțiunii „neprezentat” sau a opțiunii „eliminat”, în cazul elevilor care nu s-au prezentat sau, după caz, au fost eliminați de la proba respectivă. Lucrarea elevului eliminat nu se scanează și nu se încarcă în platformă.” 

Procedura poate fi consultată mai jos:

Calendarul simulării Evaluării Naționale 2024 pentru absolvenții clasei a VIII-a
  • 5 februarie 2024: Limba şi literatura română – probă scrisă 
  • 6 februarie 2024: Matematică – probă scrisă 
  • 7 februarie 2024: Limba şi literatura maternă – probă scrisă 
  • 23 februarie 2024: Comunicarea rezultatelor

Ce conținuturi au fost scoase din programa pentru simularea Evaluării Naționale 2024

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
OFICIAL Ce conținuturi au fost scoase din programa pentru simularea Evaluării Naționale 2024
OFICIAL Simularea națională pentru Evaluarea Națională 2024 începe pe 5 februarie. Pentru BAC 2024, probele simulării încep în martie / Numele și prenumele candidaților vor fi anonimizate
La simulările pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat 2024 lucrările vor fi scanate în clasă și corectate pe platforma digitalizată, anunță Ligia Deca

6 comments
  1. De urmărit ce se va întâmplă în ,,clasele separate” și cum comisiile zonale de exanen au acces la toate lucrările încărcate ,,nesecretizat” pe platformă!

    Anii 2000 și corupția aferentă bine ați revenit!

  2. Această breșă de securitate poate vicia iremediabil chiar examenul in sine.

    Să nu uităm câte fraude au fost in trecut!

    Să luăm următoarea ipoteza.
    Un funcționar cu rol de administrator in sistemul informatic alege o lucrare a unui copil foarte bun din școala sa și trimite la evaluare aceași lucrare (fără prima pagină conform procedurii) dar o alocă altui elev.

    Evaluatorul ales aleator NU are de unde să știe dacă lucrarea primită este sau nu scrisă de candidatul respectiv sau de altul.

    N.B. Desigur că pot exista sancțiuni dar in fața instanței ele pot fi prezentate ca inadvertențe sau cel mult neglijență in serviciu pedepsite de obicei cu suspendare.

    Între timp admiterea sau rezultatele s-au afișat și au produs efecte ireversibile.

    E cumva de neînțeles de ce se renunță la sistemul cu cod unic pe lucrare.

    Sau poate cineva la nivel de sistem chiar și-a deschis intenționat o portiță prin care să fraudeze masiv cele 2 examene?

    Explicații detaliate despre rolurile de adminisrator si management al platformei ,,digitale” (in realitate doar o copiere a scrisului olograf) ar fi foarte utile.

  3. Ce garantii ne poate oferi Ministerul Educatiei ca nimeni nu are acces la pagina cu numele elevului? Daca la Bac-ul din vara poate nu si-a pus nimeni problema asta, acum ar trebui sa ne-o punem pentru ca este un CONCURS. Iar asa cum “se rezolva” lucrurile in tara asta, ar trebui sa stim care sunt masurile digitale de siguranta, cum ne asiguram ca niciun evaluator nu va sti numele elevului a carui lucrare o corecteaza? Este o mare bresa de securitate aici care le permite celor cu rol de Administrator sa vada numele copiilor. Orice informatician al scolii avea drept de Admin in platforma la Bac-ul din vara , iar asta inseamna ca de fapt lucrarile nu sunt secrete. Va rugam sa nu lasati lucrurile asa ca NU E CORECT!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

O fată de clasa a XII-a mi-a zis: Se dau bani pentru fetele care rămân însărcinate și că i se pare că bursele acestea încurajează fenomenul. Mi-a dat de gândit, a spus directorul CJRAE Dolj / Bogdan Cristescu, Ministerul Educației: E un succes că 60 de mame minore din județ au revenit la școală

Mariana Pădureanu, director CJRAE Dolj, a povestit că recent, o fată de clasa a XII-a i-a spus: “Știu că se dau bani pentru fetele care rămân însărcinate. Mie mi se…
Vezi articolul

Anca Dragu: În educație rezultatele investirii banilor se văd foarte, foarte greu. Copiii nu votează și atunci această investiție în educație e foarte costisitoare/ Devine o investiție puțin tentantă pentru politicienii care nouă nu ne plac

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, afirmă că al doilea domeniu ca importanţă în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este Educaţia, domeniu afectat de lipsa investiţiilor de-a lungul anilor. „Copiii nu…
Vezi articolul
Daniel David / Foto: UBB

Daniel David: Grevele se fac să genereze probleme, altfel nu poți mobiliza autoritățile să te asculte, iar greva din învățământ este făcută în acest scop, depinde de înțelepciunea autorităților cum detensionează situația. Acum e o chestiune care ține de psihologie

Daniel David, profesor de psihologie clinică și rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a spus referindu-se la greva generală din învățământ: “Grevele se fac să genereze probleme, dacă greva nu…
Vezi articolul