CNSU cere lege pentru ca angajații la stat, inclusiv profesorii și personalul din școli și universități, cei din Ministerul Educației și inspectoratele școlare, să poată veni la muncă doar cu Certificatul verde

Foto: Max Fischer - Pexels.com

Propunere cu impact masiv asupra angajaților din școli și din sistemul bugetar în general, cu prevederi și pentru sistemul privat – Certificatul verde să fie impus prin lege pentru tot personalul instituțiilor publice locale și centrale, potrivit Hotărârii nr. 91 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență adoptată vineri, 22 octombrie, care urmează să fie aprobată prin Hotărâre de Guvern.

Concret, CNSU solicită reglementarea acestui certificat verde.

„Se propune reglementarea accesului angajaților în toate sediile instituțiilor publice centrale și locale, regiilor autonome și operatorii economici cu capital public, precum și în clădiri de birouri private în care își desfășoară activitatea cel puțin 50 de persoane simultan, prin limitarea acestuia doar la persoanele care fac dovada vaccinării, trecerii prin boală în ultimele 180 de zile sau testării.

Obligația de vaccinare sau trecere prin boală impusă pentru permiterea accesului în incintele instituțiilor publice centrale și locale, regiilor autonome și operatorilor economici cu capital public, sau în clădirile de birouri private în care își desfășoară activitatea cel puțin 50 de persoane simultan, nu se aplică copiilor care au vârsta mai mică sau egală cu 12 ani dacă sunt însoțiți de un adult vaccinat sau trecut prin boală”.

După ultima interogare centralizată de Ministerul Educației, nivelul de vaccinare în personalul din școli era de 54,76% pe 23 septembrie anul acesta, adică s-au vaccinat 193.430 de angajați din totalul de 353.261 persoane.

Exit mobile version