Compania care se ocupă de publicarea ierarhiei elevilor pentru Admiterea la liceu 2023 cere scuze pentru eroarea de algoritm și spune ca a fost remediată: Repartizarea computerizată a candidaților nu va fi afectată în niciun fel

Compania care se ocupă de publicarea ierarhiei elevilor pentru Admiterea la liceu 2023 cere scuze pentru eroarea de algoritm care a afectat ierarhia elevilor și spune că a fost remediată, într-un comunicat transmis redacției. În același timp, precizează, la fel ca Ministerul Educației, că „repartizarea computerizată a candidaților nu va fi afectată în niciun fel”.

„Eroarea de algoritm din ziua precedentă reprezintă un incident identificat rapid și remediat, pentru care ne cerem scuze. Așa cum a precizat și Ministerul Educației, datele și notele elevilor înregistrate în sistem nu au fost afectate de eroarea tehnică din cursul zilei de 4 iulie”, potrivit comunicatului companiei SIMAVI.

Ministerul Educației a anunțat astăzi că Ierarhia de admitere la liceu 2023 va fi publicată la ora 18:00, după eroarea de ieri cu ierarhiile greșite. Instituția nu a cerut scuze părinților și elevilor pentru situația creată și a pasat responsabilitatea la compania care se ocupă de publicarea ierarhiei.

„Ministerul Educației a solicitat reprezentanților furnizorului de servicii informatice retragerea ierarhiei pentru verificarea corectitudinii aplicării criteriilor de departajare, respectiv remedierea erorilor și, ulterior, publicarea actualizată, se precizează în comunicatul ministerului”.

Ierarhia de admitere la liceu 2023 a fost publicată greșit de Ministerul Educației, inducând în eroare peste 154 de mii de elevi. Mediile elevilor erau ordonate după media de absolvire a gimnaziului și nu după notele de la română și matematică, criteriile principale de departajare.

„Ierarhia de admitere la liceu 2023 va fi publicată din nou miercuri, 5 iulie, la ora 18:00, conform calendarului admiterii în învățământul liceal”, anunță reprezentanții companiei.

Citește și:
UPDATE Admitere liceu 2023. Ierarhia elevilor după mediile de admitere, retrasă după ce a fost publicată cu o zi mai devreme și era greșită total, creând haos printre elevi și părinți
BREAKING Haos provocat de Ministerul Educației. Ierarhia de admitere la liceu a fost publicată greșit de instituție, inducând în eroare peste 154 de mii de elevi / Mediile elevilor sunt ordonate după media de absolvire a gimnaziului și nu după notele de la română și matematică, criteriile principale de departajare
BREAKING Ministerul Educației retrage ierarhia greșită pentru admiterea la liceu 2023, publicată marți
Ierarhia de admitere la liceu 2023 va fi publicată la ora 18, transmite Ministerul Educației după eroarea de ieri cu ierarhiile greșite. Instituția nu cere scuze părinților și elevilor pentru situația creată
Exit mobile version