Conflict deschis între Consiliul Rectorilor și Ministerul Educației: Rectorii propun oficial referendum pentru a decide dacă elimină Ministerul nu doar din procesul de acordare a diplomelor de doctor, ci și din abilitări

Monica Anisie si Sorin Cimpeanu / Foto: Gov.ro și Inquam Photos/Alexandra Pandrea

Rectorii vor să scoată Ministerul Educației din procesul de acordare a titlurilor de doctor și a atestatului de abilitare. Într-un demers fără precedent, Consiliul Național al Rectorilor condus de liberalul Sorin Cîmpeanu anunță oficial că le propune universităților să organizeze două referendumuri, prin care să stabilească dacă elimină Ministerul din procesul de acordare a diplomelor de doctor și din abilitări.

La exact o săptămână după ce ministrul Monica Anisie a anunțat componența forului de o importanță fundamentală în acordarea titlurilor de doctor și în acordarea atestatului de abilitare – abilitare care decide cine poate deveni conducător de doctorat, deci cine poate deveni profesor universitar și ce universități au suficienți conducători de doctorat pentru a înființa o școală doctorală și pentru a primi bani de la buget pentru acest ciclu -, Consiliul Național al Rectorilor (CNR) anunță într-un comunicat remis Edupedu.ro că propune referendum prin care universitățile să spună dacă vor să acorde singure titlurile de doctor și atestatele de abilitare.

Întrebările propuse de CNR a fi dezbătute în universități:

Propunerea de eliminare a Ministerului Educației din procesul doctoratelor și al abilitărilor vine după ce niciunul dintre cei 12 rectori despre care Edupedu.ro a scris pe larg că vor să controleze forul nu au reușit să facă parte din comitetele de selecție a noului CNATDCU, nu au intrat nici în comisiile la care parte din ei au fost propuși, iar alți 2 rectori au fost numiți de ministrul Monica Anisie în Consiliul General al CNATDCU. Potrivit surselor Edupedu.ro, unul dintre motivele de nemulțumire care au dus la acest atac împotriva ministrului a fost decizia Monicăi Anisie de a nu accepta în CNATDCU numele propuse de Mihnea Costoiu, rectorul Politehnicii București.

CNR anunță chiar din titlu că “susține reorganizarea CNATDCU și NU desființarea CNATDCU”, însă propunerea de eliminare a Ministerului Educației din procesul de acordare a diplomelor înseamnă desființarea rolului major al CNATDCU, care acum evaluează dosarul de doctorat și îi propune ministrului educației acordarea sau neacordarea titlului de doctor.

Comunicatul integral al Consiliului Național al Rectorilor:

CNR susține reorganizarea CNATDCU și NU desființarea CNATDCU!

CNR este organismul cel mai interesat în progresul și dezvoltarea învățământului superior românesc !

Consiliul National al Rectorilor (CNR) reprezintă universitățile acreditate din România, în raport cu autoritățile statului, inclusiv in procesul legislativ în domeniul educației și cercetării. Între atribuțiile sale se numără formularea de recomandări și propuneri asupra strategiei de dezvoltare a învățământului superior și asupra oricăror probleme relevante pentru modul de funcționare a sistemului de învățământ superior. CNR este preocupat constant de toate temele de interes pentru învățământul superior și analizează cu foarte mare atenție propunerile membrilor săi care reprezintă 74 de universități acreditate din Romania.

În contextul in care dezbaterile din mediul academic au adus în atenție nevoia de flexibilizare a procesului de obținere a titlului de doctor, în sensul în care întregul proces să fie asumat de acestea, CNR propune o dezbatere la nivelul senatelor universitare cu privire la organizarea unui referendum referitor la necesitatea stabilirii unui cadru legal care sa permita acordarea titlului de doctor la nivelul universității – similar cu universitatile europene. CNR nu are atribuții de reglementare, dar are, conform statutului sau, atributul de a fundamenta si propune Ministerului Educatiei si Cercetarii (MEC) soluții de eficientizare a legislației. Credem in dialogul constructiv in aceeași măsura in care conștientizam faptul ca MEC, Guvernul și Parlamentul României sunt factorii decizionali asupra cadrului legal. De aceea, ideea vehiculata in media, conform căreia CNR are un “plan secret” de desființare a CNATDCU este neconformă cu realitatea, fie și din simplul motiv ca CNR nu are prerogativa legală de a realiza acest lucru. CNR nu are și nu poate avea planuri secrete. În cadrul CNR discuțiile se desfășoară după caz, în cadrul reuniunilor plenare, la care sunt invitate să participe toate instituțiile cu atribuții în domeniul învățământului superior, inclusiv organizațiile reprezentative ale studenților și cadrelor didactice, sau în cadrul Biroului Permanent, în care sunt reprezentate 19 universități. Toate dezbaterile sau deciziile adoptate în cadrul BP sunt ulterior aduse la cunoștința membrilor CNR, în cadrul întâlnirilor periodice sau în format virtual. CNR informează cu regularitate opinia publică, prin intermediul rezoluțiilor sau comunicatelor de presă. 

Pe de alta parte însă, CNR are obligația de a promova către autorități soluții concrete de perfecționare continua a învățământului superior dar și de a fi “gardianul” respectării principiului autonomiei universitare.

Studiile doctorale reprezintă ciclul III al studiilor universitare, în conformitate cu principiile instituite de procesul Bologna, in care România este parte. Diploma de licență, precum și cea de masterat sunt acordate la nivelul instituțiilor de învățământ superior, în condițiile legii, care își asumă întreaga responsabilitate pentru pregătirea specialiștilor la aceste niveluri. Și pregătirea studenților doctoranzi cade exclusiv în sarcina instituțiilor de învățământ superior! Astfel, întrebarea pe care o propunem pentru a fi adresată universităților este:

Sunteți de acord ca titlurile de doctor să fie acordate de universități, fără a mai fi necesar un Ordin de Ministru?”

De asemenea,  CNR propune inițierea unui proces de consultare internă la nivelul fiecărei universități, prin referendum, cu privire la oportunitatea și necesitatea acordarii atestatului de abilitare la nivelul universității. Criteriile ce ar urma a fi propuse de comisiile de specialitate CNATDCU trebuie să fie diferențiate pe domenii și ancorate în realitatea specifica fiecărui domeniu. Astfel, valorile indicatorilor scientometrici ce setează pragurile minimale aferente criteriilor se solicita a fi egale cu media plus o abatere standard a valorilor indicatorilor pe domeniul reglementat de comisie, conform ultimei raportări pentru Platforma ANS, fără a depăși valoarea cuantilei 0,9 din eșantionul statistic corespunzător domeniului.

Întrebarea pe care o propunem pentru a fi adresată comunităților universitare este: “Sunteți de acord ca atestatele de abilitare să fie acordate de universități?”

Prin referendum comunitatea universitară stabilește modul de desemnare a conducerii. Referendumul este un proces deschis, democratic, care da dreptul cadrelor didactice universitare, cercetătorilor și studenților  de a-și manifesta opțiuni, constituindu-se intr-un mecanism democratic și firesc intr-un stat de drept. Deci, cu atât mai mult, universitatile/senatele universitare au legitimitatea deciziei cu privire la organizarea consultării propriilor comunități academice. CNR considera ca dezbaterile sunt esența democrației, consolidează principiile și întăresc prin legitimitate deciziile autorităților.

CNR apreciază ca orice opinie pro sau contra propunerilor puse in discuție sunt in egala măsura importante, pentru ca numai in acest mod se poate realiza o creștere a calității învățământului românesc, intr-un mediu democratic, garantat de Constituția României.

Ne delimitam însă de orice opinie care promovează îngrădirea autonomiei universitare, a principiilor democratice si a libertății de exprimare!

Descentralizarea catre universitati s-ar putea face in paralel cu atribuirea către CNATDCU  a rolului de monitorizare / audit extern periodic. De asemenea, aceasta schimbare, dacă va fi dorita de universitati, va trebui insotita de o regandire a arhitecturii invatamantului superior/cercetarii din România.

Constituția României garantează autonomia universitară, principiu cu un conținut vast, în special cu privire la individualizarea rolului de ,furnizor de educație”. Universitățile românești au reprezentat dintotdeauna veritabili piloni în fundamentarea unor principii civice sănătoase de funcționare a societății românești și a statului român, motiv pentru care consideram oportun și necesar să întărim acest rol, fără de care sistemul  de educație nu ar fi pe deplin adaptat realităților sociale. Provocarea adaptării unui sistem la procese de schimbare care se desfășoară într-un ritm alert generează nevoia de dezbatere, impunând ca adaptarea sa fie novatoare si să rezoneze cu transformările sociale și economice existente. Prin urmare, universitățile au în aceeași măsură și dreptul și obligația de a propune reconfigurări ale cadrului normativ  cu menirea de a organiza procesul de formare pe care-l desfășoară. Universitățile  au obligația legală și morală de a desfășura acest referendum sub auspiciile principiului asumării răspunderii publice într-un mod obiectiv. CNR va iniția și continua un amplu proces de dezbateri publice cu  mediul academic și factorii interesați, centrate pe nevoia de inovare și reconfigurare a arhitecturii  învățământului superior, fiind convinși de valoarea rezultata din aceste dezbateri și de importanta identificării soluțiilor optime și necesare pentru a răspunde provocărilor prezente și viitoare. Pentru a asigura stabilitatea, eficiența și legitimitatea cadrului legal, atragem atenția că acesta nu poate și nu trebuie să fie stabilit prin ignorarea celor vizați, celor care trebuie să îl pună în practică, și în consecință reafirmăm rolul pe care CNR trebuie să îl aibă în ceea ce privește învățământul superior din România.”

Descarcă de aici, în format .PDF, comunicatul Consiliului Național al Rectorilor
Informații de background

În prezent, titlul de doctor se atribuie prin ordin al ministrului educației, după ce teza de doctorat a fost validată de către CNATDCU.

Ce prevede Legea educației în vigoare, cu privire la acordarea titlurilor de doctor:

Articolul 168
(1) Teza de doctorat se elaborează conform cerințelor stabilite de IOSUD prin regulamentul de organizare și desfășurare a programelor de studii universitare de doctorat și în concordanță cu reglementările prevăzute în codul studiilor universitare de doctorat. (…)

(5) Dacă studentul-doctorand a îndeplinit toate cerințele prevăzute în programul de cercetare științifică și aprecierile asupra tezei de doctorat permit atribuirea calificativului “Excelent”, “Foarte bine”, “Bine” sau “Satisfăcător” comisia de doctorat propune acordarea titlului de doctor, propunere care se înaintează CNATDCU, spre validare. CNATDCU, în urma evaluării dosarului, propune ministrului educației și cercetării acordarea sau neacordarea titlului de doctor.

(6) În cazul atribuirii calificativului “Nesatisfăcător”, comisia de doctorat va preciza elementele de conținut care urmează să fie refăcute sau completate în teza de doctorat și va solicita o nouă susținere publică a tezei. A doua susținere publică a tezei are loc în fața aceleiași comisii de doctorat, ca și în cazul primei susțineri. În cazul în care și la a doua susținere publică se obține calificativul “Nesatisfăcător”, titlul de doctor nu va fi acordat, iar studentul-doctorand va fi exmatriculat.

(7) Titlul de doctor se atribuie prin ordin al ministrului educației și cercetării, după validarea tezei de doctorat de către CNATDCU.

(8) În cazul în care CNATDCU invalidează argumentat teza de doctorat, IOSUD primește din partea Ministerului Educației Naționale o motivație scrisă de invalidare, redactată în baza observațiilor CNATDCU. Lucrarea de doctorat poate fi retransmisă CNATDCU în termen de un an de la data primei invalidări. Dacă lucrarea de doctorat se invalidează și a doua oară, titlul de doctor nu va fi acordat, iar studentul-doctorand va fi exmatriculat.

(9) Teza de doctorat este un document public. Aceasta se redactează și în format digital. În domeniul artelor, teza de doctorat poate fi însoțită de înregistrarea pe suport digital a creației artistice originale. Teza de doctorat și anexele sale se publică pe un site administrat de Ministerul Educației și Cercetării, cu respectarea legislației în vigoare în domeniul drepturilor de autor.

Ce prevede Legea educației în vigoare, cu privire la acordarea atestatului de abilitare

Articolul 166

(1) Pot fi conducători de doctorat persoanele care au obținut dreptul de conducere de doctorat înaintea intrării în vigoare a prezentei legi, precum și persoanele care au obținut atestatul de abilitare, având cel puțin funcția de lector/șef de lucrări, respectiv de cercetător științific gradul III.

(2) Calitatea de conducător de doctorat este acordată prin ordin al ministrului educației și cercetării, la propunerea CNATDCU de acordare a atestatului de abilitare, în conformitate cu standardele și procedurile elaborate de Ministerul Educației și Cercetării. Aceste standarde se stabilesc pe baza unor criterii de evaluare relevante la nivel internațional, propuse de CNATDCU și aprobate prin ordin al ministrului educației naționale. Standardele minimale de acceptare de către CNATDCU a dosarului pentru obținerea atestatului de abilitare nu depind de funcția didactică sau de gradul profesional.

Citește și:

 

Exit mobile version