Rectorii sunt eliminați din comitetele care decid membrii CNATDCU. Pe lista ministrului Educației se află Andrei Moroianu, director de cercetare la Paris, Mircea Ivan, cu descoperiri recunoscute de comitetul Nobel, Mihai Netea, imunolog de top în Olanda, și Ioan Aurel Pop

3.666 de vizualizări
conducătorii de doctorate
Foto: Pixabay.com
Cei 12 rectori care s-au autopropus sau au acceptat să facă parte din comitetele de selecție a membrilor CNATDCU au fost respinși de ministrul Educației. Anisie a lansat în dezbatere publică componența comitetelor care vor decide cine face parte din Consiliul de Atestare a Diplomelor Universitare – for decisiv în hotărârile privind calitatea învățământului universitar și în afacerile plagiatelor. 40% dintre numele propuse de Monica Anisie sunt cercetători din străinătate, printre care se numără Andrei Moroianu, director de cercetare la Paris, Mircea Ivan – cercetător cu descoperiri recunoscute de comitetul Nobel, și Mihai Netea – imunolog de top în Olanda.

La Drept, comisie unde pe lista propusă de universitățile din România apărea rectorul Tudorel Toader, ministrul Educației îi propune pe Flavius Baias, Florin Streteanu și Vlad Perju.

Anisie îl acceptă de pe lista universitarilor care vor să numească în continuare membrii CNATDCU pe președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, fost rector pentru 2 mandate la UBB Cluj-Napoca și actual președinte CNATDCU.

“Ministerul Educației și Cercetării supune consultării publice, în perioada 4-7 mai 2020, componența comitetelor de selecție a membrilor comisiilor de specialitate ale Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) – mandatul 2020-2024. Mai exact, sunt prezentate listele cu personalitățile care vor selecta viitorii membri ai comisiilor de specialitate CNATDCU”, anunță instituția într-un comunicat remis Edupedu.ro.

Componența integrală a comitetelor de selecție a membrilor CNATDCU – lansată în dezbatere de Ministerul Educației:

Descarcă de aici, în format .PDF, lista Comitetelor de selecție a membrilor comisiilor de specialitate ale CNATDCU pentru mandatul 2020-2024

Ministerul educației precizează că “viitorii membri ai comisiilor de specialitate vor fi selectați de 137 de personalități, iar dintre acestea aproximativ 40% provin de la universități și institute de cercetare din 15 țări din întreaga lume (SUA, Franța, Olanda, Canada, Germania, Marea Britanie, Austria, Danemarca, Finlanda, Japonia, Mexic, Italia, Portugalia, China, Irlanda)”.

“În ceea ce privește universitățile și institutele de cercetare românești, acestea sunt reprezentate de personalități cu activitate științifică recunoscută la nivel internațional”, susține Ministerul.

În același timp, “depunerea candidaturilor pentru calitatea de membru în comisiile de specialitate CNATDCU continuă până pe 8 mai 2020, ora 23:59”, potrivit instituției.

Rectorii care au vrut să facă parte din comisiile care aleg membrii CNADTCU:

Edupedu.ro a scris pe larg despre lupta celor 12 rectori care au vrut să propună direct membrii Consiliului Național pentru Atestarea Titlurilor Universitare (CNATDCU), ale căror mandate expiră pe 10 iunie. Tudorel Toader, Marian Preda, Daniel Breaz, Valentin Popa, Lucian Georgescu, Nicolae Istudor s-au aflat printre aceștia, în mijlocul unei dezbateri care a împărțit lumea academică în 2: de ce vor să controleze rectorii direct și la vedere forul specialiștilor care decide toate promovările din universități, cine devine conducător de doctorat, către cine se împart banii de cercetare rezervați școlilor doctorale și soarta marilor plagiate?

“Responsabilitatea alegerii acestui corp de experți ai Ministerului Educației este pasată, la vedere, în an dublu electoral, între ministrul Monica Anisie și președintele Consiliului Național al Rectorilor, Sorin Cîmpeanu. De remarcat că ministrul Educației este cel care are atribuția de a desemna membrii CNATDCU. Deci decizia finală îi aparține ministrului Anisie, care însă a refuzat să spună, până acum, care este poziția sa cu privire la posibilitatea ca rectorii să propună membrii Consiliului”, scria Edupedu.ro în aprilie.

Lista rectorilor care au vrut să facă parte din comisiile care aleg membrii CNADTCU:

  • Daniel Breaz – face parte dintre “rectorii veșnici” (se află la al 3-lea mandat de rector al Universităţii “1 Decembrie 1918” Alba Iulia, speculând o prevedere din Legea educației care prevede limitarea la 2 mandate pentru cea mai înaltă poziție într-o universitate). A fost ministru al Culturii și ministru interimar al Educației în ultimele luni ale guvernului PSD Dăncilă.
  • Cezar Spinu – rector pentru al doilea mandat consecutiv la Universitatea din Craiova
  • Valentin Popa – face și el parte din Rectoriada III. Se află la al 3-lea mandat de rector al Universității Ștefan cel Mare din Suceava, a fost ministru al Educației în guvernul PSD condus de Viorica Dăncilă, este cel care a implementat planurile lui Liviu Pop de a avea manuale realizate de editura unică a statului
  • Gerard Jităreanu – și el rector aflat la al 3-lea mandat în fruntea Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară “Ion Ionescu de la Brad” din Iași
  • Puiu Lucian Georgescu – rector al Universității “Dunărea de Jos” din Galați și fost ministru al Cercetării în guvernul Tudose.
  • Cornel Cățoi – rector pentru al doilea mandat al Universității de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca
  • Tudorel Toader – rector pentru al doilea mandat al Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, implicat în “afacerea plagiatului” procurorului Codruț Olaru – a cărui teză a coordonat-o, ministru al Justiției în guvernul PSD Dăncilă. Detalii aici
  • Marian Preda – rectorul Universității din București aflat la primul mandat, fost decan al Facultății de Sociologie, fost președinte al Fundației Mișcarea Populară, pe baza căreia s-a construit Partidul Mișcarea Populară al lui Traian Băsescu
  • Ghiță Bârsan – rector pentru al 3-lea mandat la Academia Forțelor Terestre “Nicolae Bălcescu” din Sibiu
  • Nicolae Istudor – rector pentru al 2-lea mandat în fruntea Academiei de Studii Economice (ASE) din București
  • Marian Moiceanu – rector pentru al 2-lea mandat la Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” din Bucureşti
  • Radu Marcel Moraru – rector pentru al 2-lea mandat la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca

În această vară, pe 10 iunie, expiră mandatele actualilor membri ai Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU). Forul este cunoscut publicului larg mai ales pentru că are ultimul cuvânt în afacerea plagiatelor din doctorate, după ce a fost prima instituție care a concluzionat public că Victor Ponta a plagiat în teza de doctorat, verdict dat în timp ce Ponta era prim-ministru și în aceeași zi în care CNATDCU a fost desființat de Liviu Pop.

CNATDCU este, însă, forul care decide condițiile de îndeplinit pentru a deveni profesor universitar (criteriile minimale), condițiile pentru a deveni doctor, evaluează universitarii care vor să conducă doctorate și decide, astfel, dacă și unde se înființează școli doctorale. Este instituția care transformă metodologia de evaluare a școlilor doctorale într-un instrument eficient sau într-unul de acordare a granturilor pe criterii politice.

Decizia finală cu privire la componența comisiilor CNATDCU aparține ministrului Educației, Monica Anisie. Procedura de selecție a membrilor – creată în 2016 – prevede că ministrul hotărăște membrii comisiilor, după ce primește propuneri din partea a 16 organizații. Propunerile, deși consultative, i-au scos la lumină pe cei care vor să stea la marea masă de negocieri în universitar.

Citește și:

 


12 comments
  1. Draga Edupedu,
    daca treaba este serioasa si se clameaza competenta vrem sa vedem foia matricola a domnului Liviu Marin propus in comisia de selectie pentru domeniul Matematica. Daca nu, nu!

  2. Jos cenzura!
    Sus foaia matricola a domnului Liviu Marin de la Matematica.
    Ghinion! A avut colegi care stiu ce note a avut in Facultate!

  3. Arleen Ionescu a profesat la “prestigioasa” UPG din Ploiesti, asa ca e doar un nume de impostor pe lista aceea de la Filologie. Oare ce preda in China? Nu e cumva lector de limba romana?
    Asta inseamna ca Ministerul vrea sa lase impresia ca apeleaza la selectioneri din strainatate, cand, in realitate, acestia sint romanasi mediocri dupa lista lor de publicatii, dar care se baga in seama nu se stie pe ce baze.
    Cat despre O Hedesan, care a facut parte si din CNATDCU-ul numit de Funeriu, pentru ca avea o relatie de rudenie cu el, ce sa mai zic?
    Relatiile si impostura sint vesnice, vad ca nu se poate fara in tarisoara asta, iar PNL-ul nu se poate desprinde de metehnele PSD-ului .

  4. Prezenta domnului Liviu Marin este o palma pe obrazul doamnei Anisie. Cereti va rog foaia matricola a dansului si locul pe care l-a ocupat in ierarhia celor care au absolvit facultatea de matematica in acelasi an cu domnia sa. In plus articolele pe care le semneaza sunt de inginerie, nu de matematica. Aceeasi mizerie!

  5. Am dori sa vedem foaia matricola a domnului Liviu Marin propus in comisia de matematica. Este cu putinta? Daca nu este nimic de ascuns?

  6. Puteti merge cu analiza top-down si veri constata ca esalonul 2 este format din decani si prodecani propusi pe acelasi considerente.

  7. Chiar de nu sint rectorii in comisii, au ei oamenii lor in comisii, se vede cu ochiul liber.
    Dar sint strecurati si impostori prin unele, din pacate, care, chipurile, ar preda ceva prin alte tari. Imi clar deci ca n-o sa fie nici macar o schimbare, ci va ramane impostura de care ne lovim si azi, aceleasi clanuri care conduc!

  8. Cred ca alegerile ministerului reprezinta un pas in directia cea buna. Este foarte important ca guvernul sa faca eforturi pentru a atrage participanti cu o expertiza dovedita la nivel international pentru toate comisiile, comitetele sau grupurile de lucru pe care se bazeaza pentru decizii, evaluari sau indrumari.

    Din pacate in prezenta lista s-a strecurat cel putin un nume ce nu-si are locul. Profesorul Constantin Cranganu, membru al comitetului pentru “Inginerie geologica, Inginerie geodezica, mine, petrol si gaze” este un avid sustinator al unor teorii marginale, politizate si amplu discreditate de comunitatea stiintifica.
    In publicatiile sale, Profesorul Cranganu neaga importanta activitatilor umane in schimbarile climatice, in ciuda opiniei covarsitor majoritar adoptata de comunitatea stiintifica.

    Numirea domniei sale in acest comitet este foarte periculoasa. Pe de o parte ea reprezita o sustinere de facto a guvernului pentru niste pozitii politice si ne-stiintifice. Pe de alta parte exista pericolul perpetuarii unor idei anacronice si exceptionaliste in cercetarea romaneasca si al inradacinarii altora deja discreditate.

  9. Felicitari pentru intiativa, care este totusi opera care il recomanda si meritul lui Ioan Aurel Pop, inafara de faptul ca a fost responsabil al tineretului comunist inainte de 1990 si ca a devenit agitator nationalist-sovin dupa aceea?

  10. Unele comitete de selectie contin aceeasi membri care au facut parte si din comitetele din 2016.
    De exemplu, comitetul de selectie pentru comisia de Inginerie Industriala si Management contine doar 3 membri. Mai mult de jumatate dintre acestia (2 din 3) au facut parte si din comitetul de selectie din 2016 (pentru selectia actualilor membri ai comisiei). Cu certitudine, domniile lor vor selecta aceeasi membri pe care i-au selectat si in 2016, actuali membri CNATDCU. Timpul va demonstra ca asa va fi…

  11. Oricare ar fi rezultatul selectiei operate de aceste distinse comitete, urmatoarele comisii CNACTDU vor trebui sa introduca si sa lucreze cu criterii ce nu pot fi foarte diferite de cele din ultimii 10 ani (post Funeriu). Ori o problema foarte serioasă este ca multe personaje din comitetele de mai sus nu indeplinesc nici pe DEPARTE aceste criterii. Alaturi de persoane cu realizari stiintifice incontestabile, regasim din pacate pe lista si personaje avand legaturi dovedite public cu fosta Securitate sau alti distinsi a caror activitate dezastruoasa in fruntea cercetarii mioritice este de notorietate publică. Încă un start ratat, in care alergatorul se impiedica si cade singur, privind cum ceilalti concurenti se pierd in zare…
    Marian Ivan/Presedintele Comisiei de St. Pamantului in mandatul Funeriu.

  12. Pare o masura sanatoasa si sa vedem ce o iesi.

    Pai foarte bine.E alegera corecta.Oameni care functioneaza in alte structuri si pe alte coordonate decat cele romanesti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Satelitul înghețat al lui Saturn, Enceladus, conține elemente esențiale vieții – date colectate de sonda Cassini a NASA / Există fosfor într-o concentrație de 100 de ori mai mare ca în oceanele de pe Terra

Concentraţii ridicate de fosfor, un element esenţial pentru toate procesele biologice de pe Terra, au fost detectate în cristale de gheaţă expulzate din oceanul subteran al uneia dintre lunile lui…
Vezi articolul