Ziarul de Iași: Universitatea condusă de Tudorel Toader a trimis Consiliului de Etică “o treime” de verdict în suspiciunea de plagiat a doctoratului lui Codruț Olaru

926 de vizualizări
Codrut Olaru si Tudorel Toader / Foto: Inquam Photos - Octav Ganea
Codrut Olaru si Tudorel Toader / Foto: Inquam Photos – Octav Ganea
Doi experți din Comisia de Etică a Universității Al.I. Cuza din Iași au constatat că teza de doctorat a procurorului Codruț Olaru, realizată sub îndrumarea rectorului Tudorel Toader, este un plagiat, scrie Ziarul de Iași. Publicația anunță că a descoperit, însă, că raportul trimis de Universitate către Consiliul pentru Etică și Management Universitar din subordinea Ministerului Educației conține doar concluziile celui de-al treilea expert de la Iași, care spune că plagiatul ar fi de doar 2,5%.

Gheorghe Iancu, preşedintele Consiliului pentru Etică și Management Universitar din subordinea Ministerului Educației, a declarat pentru Ziarul de Iași că documentele pe care le-a primit de la Universitatea condusă de Tudorel Toader sunt incomplete; oficialul a precizat că a trimis aceste documente la CNATDCU, pentru ca analiza să continue cu experți independenți, notează publicația.

Dezvăluirea vine după ce jurnalista Emilia Șercan a scris în PressOne că această comisie de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași a trimis Consiliului pentru Etică doar un punct de vedere, fără o propunere de menținere sau retragere a titlului, fără de care dosarul nu poate fi înaintat Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU).

“Ziarul de Iași a mers pe linia acestor dezvăluiri și a descoperit faptul că raportul transmis către CEMU de Comisia de Etică a UAIC nu respectă opinia oamenilor selectați să facă parte din comisia de analiză a tezei, care au decis, majoritar, că este vorba de un plagiat”, scrie publicația, care precizează că analiza a doi dintre profesorii de la Iași a arătat că în 31 de pagini “plagiatul a fost atât evident, cât și intenționat”.

Dan Cristea, profesor la Informatică, membru corespondent al Academiei Române și unul dintre cei 3 experți din comisia Universității din Iași, a declarat pentru Ziarul de Iași că “da, este corect să spunem că este vorba despre un plagiat evident. Nu știu de ce Comisia de Etică ar fi dat un verdict de neplagiat, trebuie să îi întrebați pe dumnealor, eu nu am nicio explicație”.

Și al doilea profesor din comisia de 3, Alin Marius Andrieș, a declarat pentru publicația citată că au existat similitudini la mai multe pagini din lucrare. În raportul semnat de acești doi profesori, se arată că atunci “când porțiunea unei teze dedicată concluziilor originale este maculată de un act de copiere, întreg eșafodajul tezei se clatină și teza în chestiune devine caducă”, scrie Ziarul de Iași.

Cel de-al treilea membru al comisiei de la Iași, Carmen Tamara Ungureanu, a realizat un punct de vedere conform căruia “ar fi profund nedrept ca o teză să fie considerată a fi plagiată când textele preluate nu afectează, în ansamblu, substanța lucrării și originalitatea ei”, scrie publicația, care notează că doar această opinie ar fi fost trimisă către Consiliul din subordinea Ministerului Educației.

Foto: Inquam Photos – Octav Ganea

Citește și:

 

 


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

FOTO O profesoară de limba română din Oradea a fost nominalizată în Top 50 “Global Teacher Prize”, ai celor mai buni profesori din lume. Mirela Tanc: Am creat mai multe soluții la problemele cu care se confruntă învățământul în acest moment, i-am învățat pe elevi nu numai să memoreze, dar să și gândească critic

O profesoară orădeană de limba și literatura română a fost nominalizată în Top 50 Global Teacher Prize – “Oscarul din Educație” pentru profesori merituoși din întreaga lume, în valoare de…
Vezi articolul

Independența instituției care acreditează și autorizează toate școlile și grădinițele din România, în pericol. ARACIP ar urma să fie puternic politizată, atrage atenția Ovidiu Voicu, președintele Centrului pentru Inovație Publică: Nu pot să facă parte din consiliul Agenției cei care vor să fie evaluați, pentru că nu ar mai fi evaluarea externă

Ministerul Educației a organizat, luni, 27 decembrie, o dezbatere publică în legătură cu proiectul unei Hotărâri de Guvern care schimbă modul de funcționare al instituției care acreditează toate școlile și…
Vezi articolul