Consiliul Legislativ cere reanalizarea „mandatelor complete” pentru Președintele ARACIP, din proiectul de reorganizare a agenției: Poate duce la o nouă învestire a acestuia pentru un al treilea mandat

Concursul de directori la București

Foto: Pexels.com

Consiliul Legislativ a cut Ministerului Educației să reanalizeze expresia „mandate complete” pentru Președintele ARACIP, din proiectul de Hotărâre de Guvern care vizează reorganizare a agenției, potrivit documentului publicat pe site-ul instituției. Poate fi interpretată și poate duce la o nouă învestire a acestuia pentru un al treilea mandat, spun experții în legislație. Edupedu.ro a semnalat acest lucru încă de duminică, după ce Ministerul Educației a trimis la CES un nou proiect de HG.

„Fără a ne pronunța asupra aspectelor de oportunitate, sugerăm inițiatorului reanalizarea termenului „complete” din cadrul sintagmei „mandate complete”, întrucât ar putea fi interpretată în sensul că orice încetarea mandatului de președinte reprezintă un temei pentru a nu considera mandatul respectiv complet, fapt care poate duce la o nouă învestire a acestuia pentru un al treilea mandat”, se arată în documentul Consiliului Legislativ.

În noua formă a proiectului, președintele Consiliului ARACIP poate fi numit pentru maximum „2 mandate complete”. Modificarea poate permite viitorului președinte să aibă câte mandate vrea, bineînțeles în acord cu ministrul, atât timp cât un mandat complet este considerat un mandat neîntrerupt. La o simplă suspendare de câteva zile condiția „complet” fiind neîndeplinită și persoana putând să primească un nou mandat.

„Președintele Consiliului poate fi numit pentru maximum 2 mandate consecutive”, scria în forma din dezbaterea publică – acum a fost înlocuită formularea cu următoarea: „Președintele Consiliului poate fi numit pentru maximum 2 mandate complete”. Practic, se preia din Legea Educației modificarea controversată făcută de Guvernul Ponta în 2014, prin OUG, care le permite rectorilor în prezent să aibă un număr nelimitat de mandate, dacă a existat o suspendare în timpul mandatului chiar și de câteva zile, putând fi interpretată prevederea în sensul în care mandatul nu a fost complet și atunci poate fi numit din nou, dacă este votat.

Un exemplu este cel al ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, rector aflat la al treilea mandat al USAMV București, mandat obținut pentru că cel de-al doilea (martie 2012 – decembrie 2014) nu a fost complet, fiind suspendat pentru postul de ministru al Educației în cabinetul Ponta (decembrie 2014 – noiembrie 2015). Nici al treilea mandat (februarie 2016 – prezent) nu este complet, fiind acum din nou suspendat pentru a ocupa postul de Ministru al Educației (noiembrie 2020 – prezent). Vedeți lista rectorilor cu trei mandate aici.

Prin această modificare a proiectului de HG, practic, cea mai mare critică adusă fostului președinte ARACIP, care a condus agenția din 2005 până în august 2021, aceea că „a avut mandat pe viață”, devine o ipoteză posibilă și probabilă și pentru următorul președinte, care ar urma să fie ales pe baza acestei forme a proiectului de HG.

Modificarea respectivă nu a fost solicitată de niciun participant la dezbaterea din 27 decembrie 2021.

Proiectul de HG controversat, care a fost retras de pe ordinea de zi a Consiliului Economic și Social cu 13 minute înainte de ședința în care urma să fie avizat, la presiunea societății civile, a fost acum retrimis la CES pe 21 ianuarie într-o formă modificată, majoritatea schimbărilor nefiind dintre cele propuse la dezbaterea publică din 27 decembrie 2021. Proiectul este trimis la CES de Secretarul general al ministerului Educației, Ioana Lazăr, cea care ceruse și retragerea actului și care s-a implicat masiv în dezbaterea publică din 27 decembrie, când a spus că „ARACIP este o instituție amputată administrativ”.

Avizul Consiliului Legislativ a fost favorabil:

Exit mobile version