Continuă tensiunile în creșele din Sectorul 2 transferate doar pe hârtie la Ministerul Educației. Lider sindical: Există riscul să se închidă creșe. În jur de 30-40 de persoane au plecat

Foto: © Oksun70 | Dreamstime.com

Angajatele unei creșe din Capitală au fost puse pe drumuri pentru a semna mai multe documente la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2, dar acolo salariatele au fost informate că nu au ce acte să semneze. Este vorba despre angajatele creșei Ciobănașul din Sectorul 2 al Capitalei. Acestea au fost însoțite de reprezentanți ai Sindicatului Acord. Lucian Puiu, liderul Sindicatului Acord, a declarat pentru Edupedu.ro că „nu se respectă legea când se face transferul”.

Angajatele au fost chemate cu motivul că urmează să semneze o serie de acte, fără a se preciza despre ce documente este vorba. Acolo, Directorul Executiv al Direcției Resurse Umane a informat salariatele că Direcția Resurse Umane nu le-a chemat, potrivit textului redactat de Sindicatul Acord către DGASPC Sector 2.

Având în vedere cele prezentate mai sus, Sindicatul a făcut o solicitare, astfel încât să se facă „cercetările necesare pentru a identifica acei salariați ai DGASPC Sector 2 care au generat această situație absolut umilitoare în care au fost puse angajatele din Creșa Ciobănașului”.

Lucian Puiu a atras atenția că angajații rămași în creșele preluate au salariile tăiate: „Nu se respectă legea când se face transferul. Cei (angajații – n .red.) care mai rămân acolo au salarii tăiate. Ei vor pleca rând pe rând și există riscul mare de a se închide creșe”.

Acesta a precizat că în creșele din Sectorul 2 unde angajații s-au înscris în Sindicat au mai rămas aproximativ 30 de persoane. „Vreo 30-40 și-au găsit de lucru în altă parte: în DGASPC sau în alte instituții. Repet, când se face acest transfer de la DGASPC la învățământ, oamenilor li se taie salariul”.

„Din iunie, creșele s-au depopulat din punct de vedere al personalului. În jur de 30-40 de persoane au plecat, iar pentru restul de 20-30 o să vedem ce funcție și ce salariu li se oferă”, a mai declarat Puiu.

Acesta a spus că angajații trebuie informați cu 30 de zile înainte de a se face transferul: „Consultarea cu salariații trebuie să aibă loc cu 30 de zile înainte de a se face mișcarea aceasta. Nu s-a dus nimeni să le spună, să-i informeze în scris. Codul Muncii spune că se informează salariatul în scris cu privire la noile condiții”.

Ieri, președintele Sindicatului Acord s-a întâlnit cu reprezentanți ai Inspectoratului Școlar al Municipiului București: „Inspectoratul roagă Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului să găsească soluții, se detașeze oameni din alte centre, până reușesc ei să angajeze”.

„Vorbim de angajați care sunt nevoit să treacă printr-o perioadă extrem de grea și de tulbure, în contextul unei proceduri de preluare de către unitățile de învățământ care e plină de incertitudini și care nu se mai termină”, se arată în textul solicitării.

A mai fost făcută și o solicitare către Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) București pentru a se face o verificare a modului în cadre sunt respectate drepturile salariaților care sunt transferați de la un angajator la altul. Este vorba despre angajații creșelor Ciobănașul și Sinaia din Sectorul 2.

Pe site-ul Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB), creșa Ciobănașul apare arondată Grădiniței nr. 189 și Creșa Sinaia este arondată Grădiniței nr. 276. Momentan, arondarea este doar pe hârtie, deoarece angajații nu știu ce salarii vor avea și dacă le va fi schimbată încadrarea.

Adresa Sindicatului Acord către ITM București:

Informații de context

Consiliul Local al Sectorului 2 a hotărât în luna august 2022 ca cele trei creșe să treacă la Minister, prin arondarea lor la trei grădinițe, potrivit deciziei consultate de Edupedu.ro. Este vorba despre creșa Sinaia, creșa Ciobănașul și creșa Teiul Doamnei.

Hotărârea nr. 274 din 2022 a Consiliului Local Sector 2 stabilește următoarele: Creșa Sinaia să fie arondată Grădiniței nr. 276; Creșa Ciobănașul să fie arondată Grădiniței nr. 189; Creșa Teiul Doamnei să fie arondată Grădiniței nr. 233.

Hotărârea nr. 274 a Consiliului Local Sector 2 poate fi consultată mai jos.

Pentru arondarea celor 3 creșe, Inspectoratul Școlar a făcut o analiză în acest sens, după cum a fost informată Direcția Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2, potrivit documentelor obținute de Edupedu.ro.

Reamintim că o parte din creșele de stat au trecut de la autoritățile locale în administrarea Ministerului Educației. Edupedu.ro a scris că doar puțin peste o treime din creșele existente au trecut sau sunt în curs de preluare de către Ministerul Educației. Astfel, 247 au rămas la primării, iar 148 sunt în subordinea Ministerului Educației.

Edupedu.ro a primit fluturașul de salariu al unei angajate dintr-o creșă preluată de Ministerul Educației. Ea are un salariu mai mic, deoarece i-a fost schimbată încadrarea, fiind trecută pe postul de „îngrijitoare”, deși înainte era infirmieră. Contabila grădiniței i-a transmis că au fost forțați de către ISMB (Inspectoratul Școlar al Municipiului București – n. red.) să le preia pe aceste posturi, după cum precizează cititoarea: „Ni s-a transmis de către contabila grădiniței, care încercă să ascundă faptul că există postul de infirmieră în EDUSAL, că au fost forțați de către ISMB să ne preia pe aceste posturi sub forma de necalificate”.

Ordonanța de Urgență nr. 100 din 2021 prevede la art II că „salariile de bază ale funcțiilor specifice din creșe se vor stabili cu respectarea prevederilor art. 28 alin. (1) și (2) și ale art. 36 alin (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare”.

Art. 36 alin. (2) din Legea 153 din 2017 stabilește că „în cazul în care funcția deținută nu se regăsește în prezenta lege, reîncadrarea se face pe una dintre funcțiile prevăzute în anexe”.

Dacă înainte se puteau înscrie copiii cu vârste între 11 luni și 3 ani, acum grupa de vârstă acceptată este 0 luni – 3 ani, împărțirea nemaifiind într-o singură grupă cu 7 copii, în medie, dar nu mai mult de 9 și nu mai puțin de 5, ci în felul următor:

Amintim că proiectul de Hotărâre de Guvern prin care creșele sunt scoase din Nomenclatorul serviciilor sociale a fost adoptat de Guvern. – detalii aici

Creșele care au rămas în administrarea autorităților locale și nu au fost preluate de Ministerul Educației sunt unități de învățământ cu personalitate juridică, potrivit unui răspuns al Ministerului Muncii transmis pentru Edupedu.ro. Miercuri, 21 decembrie 2022, legea prin care primăriile devin fondatoarele creșelor nearondate vreunei grădinițe sau școli a fost publicată în Monitorul Oficial.

Foto: © Oksun70 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Legea prin care primăriile devin fondatoarele creșelor nearondate vreunei grădinițe sau școli, publicată în Monitorul Oficial
Inerția sindicatelor față de problemele angajaților din creșele preluate de Ministerul Educației. Cazul FSE ”Spiru Haret”: Pe partea de salarizare, în momentul de față, nu prea e nimic de făcut
Cel mai mare sindicat din educație anunță proteste și amenință Guvernul Ciucă cu pichetări “inclusiv în fața sediilor instituțiilor cu putere de decizie din București”, dacă nu acordă personalului nedidactic sporul pentru condiții de muncă. FSLI: Condamnăm discriminarea uriașă pe care o fac guvernanții în rândul bugetarilor
Salarii scăzute cu 30%, în plină criză, pentru angajații creșelor din București care au trecut în subordinea Ministerului Educației / Angajații susțin că grădinițele care au preluat creșele ar fi fost obligate de Inspectoratul Școlar să angajeze infirmierele pe posturi mai prost plătite, de îngrijitoare
Tensiuni în creșele din Sectorul 2 al Capitalei transferate doar pe hârtie la Ministerul Educației, dar care își continuă activitatea fără ca angajații să-și știe salariul și funcția / Vlad Drinceanu, șeful Inspectoratului București: Salarizarea va fi conform legislației în vigoare / Lider sindical: sindicatul va ataca în instanță instituția, dacă se scad drepturi salariale
Creșele rămase la primării sunt unități de învățământ cu personalitate juridică. După un an, Ministerul Muncii propune Guvernului eliminarea creșelor din lista serviciilor sociale, deși ar fi trebuit să facă acest lucru în octombrie 2021
Exit mobile version