Controversa cărților pentru copii ale lui Roald Dahl: Editura Penguin Random House a revenit asupra deciziei / Ar trebui operele clasice schimbate pentru a se alinia standardelor morale moderne?

Foto: © Ying Feng Johansson | Dreamstime.com

Editura Penguin Random House a anunțat vineri că va publica versiuni „clasice”, fără modificări, ale romanelor pentru copii ale lui Roald Dahl, după ce a fost criticată pentru tăierile și rescrierile menite să facă cărțile potrivite pentru cititorii moderni, transmite ABC News, conform G4Media.ro.

Alături de noile ediții, compania a precizat că 17 dintre cărțile lui Dahl vor fi publicate în forma lor originală în cursul acestui an sub numele de „The Roald Dahl Classic Collection”, astfel încât „cititorii vor fi liberi să aleagă ce versiune a poveștilor lui Dahl preferă”.

Această decizie a fost luată după criticile aduse modificărilor pe cartea „Charlie și fabrica de ciocolată” și pe alte cărți clasice foarte îndrăgite în cadrul edițiilor recente publicate sub marca Puffin a companiei, în care au fost editate pasaje referitoare la greutate, sănătate mintală, sex și rasă, conform sursei citate.

Augustus Gloop, antagonistul gurmand al lui Charlie din „Charlie și fabrica de ciocolată” – publicat inițial în 1964 – a devenit „enorm” în loc de „enorm de gras”. În „Vrăjitoarele”, o femeie supranaturală care se prezintă ca o femeie obișnuită poate fi „om de știință de top sau conduce o afacere” în loc de „casieră într-un supermarket sau dactilografă de scrisori pentru un om de afaceri”.

Citește articolul complet pe G4Media.ro.

Foto: © Ying Feng Johansson | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Editura care îl publică pe Roald Dahl în Franța intenționează să lase intacte cărțile scriitorului: Această rescriere afectează doar Marea Britanie / Numărul termenilor modificați este vast, vizând aspecte considerate ofensatoare: rasă și etnie, gen, greutate corporală, aspect fizic, sănătate mintală, violență şi altele
Cărţile lui Roald Dahl, autor al romanelor „Matilda” sau „Charlie şi Fabrica de ciocolată”, rescrise pentru a elimina vocabularul jignitor / Salman Rushdie a numit-o „cenzură absurdă”
Exit mobile version