Editura care îl publică pe Roald Dahl în Franța intenționează să lase intacte cărțile scriitorului: Această rescriere afectează doar Marea Britanie / Numărul termenilor modificați este vast, vizând aspecte considerate ofensatoare: rasă și etnie, gen, greutate corporală, aspect fizic, sănătate mintală, violență şi altele

802 vizualizări
Foto: Pexels.com
Editura Gallimard, care publică în Franţa operele lui Roald Dahl, a declarat marţi că intenţionează să lase intacte textele cărţilor pentru copii ale autorului britanic, în pofida procesului de revizuire a acestora în limba engleză la iniţiativa deţinătorilor drepturilor, transmite AFP, citată de Agerpres și preluată de G4Media.ro.

„Această rescriere afectează doar Marea Britanie. Noi nu am modificat niciodată textele lui Roald Dahl, iar până în prezent acest lucru nu este în proiect”, a afirmat pentru AFP un purtător de cuvânt al Gallimard Jeunesse.

Cotidianul britanic Daily Telegraph a dezvăluit vineri că deţinătorii drepturilor s-au angajat să revizuiască limbajul utilizat în toate cărţile pentru copii ale acestui autor îndrăgit de mai multe generaţii. Puffin Books (grupul Penguin Random House) urmează să publice acum un text diferit de cel original.

„Când retipărim cărţi scrise cu ani în urmă, nu este neobişnuit să revizuim limbajul folosit şi să actualizăm alte elemente, cum ar fi coperta şi paginarea”, a justificat purtătorul de cuvânt al companiei care gestionează opera, Roald Dahl Company.

Numărul termenilor modificaţi este vast, vizând aspecte considerate ofensatoare: rasă şi etnie, gen, greutate corporală, aspect fizic, sănătate mintală, violenţă şi altele. Un personaj „extrem de mare” a devenit „enorm”. „Un lucru nebun” a devenit „un lucru ciudat”.

Citește articolul complet pe G4Media.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Educației susține că încurajează inițiativele care aduc educația financiară în mediul rural și consideră „esențială pregătirea continuă a profesorilor” în acest domeniu

Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat că, în zonele defavorizate, „oferta curriculară opțională din școli nu este pe atât de amplă pe cât ne-am dori”. Aceasta consideră „esențială pregătirea continuă…
Vezi articolul